cablu, casa, cezar, destina, destinaţiile preferate, din, fie, george enescu, mai, memorial, montan, o zon, ofer, petrecerii, Prahovei, preferate, rul, teni, tot, Valea Prahovei, vorba, weekend
Mihai Mircea Totpal
Weekend sau concediu pe Valea Prahovei
Valea Prahovei este una dintre destinaţiile preferate de tot mai mulţi turişti, fie că este vorba despre weekend sau concediu. Aflată la puţin peste 100 de km de Bucureşti, zona montană oferă posibilitatea petrecerii unui sfârşit de săptămână de neuitat. Fie că este vorba despre împătimiţi ai excursiilor pe munte sau de iubitori de artă, există oferte pentru toţi. Turiştii care vor să urce pe crestele munţilor, la Cascada Urlătoarea, la Cota 1400, Babele, Sfinx sau Crucea de pe Caraiman, au la dispoziţie instalaţiile de transport pe cablu din Sinaia şi Buşteni sau traseele turistice. Iubitorii de artă nu se plictisesc nici ei. Castelul Peleş, Casa Memorială George Enescu, Mănăstirea din Sinaia sau Casa Memorială Cezar Petrescu şi Castelul Cantacuzino din Buşteni, îşi aşteaptă vizitatorii în fiecare weekend. Numărul mare de turişti care îşi petrec vacanţele pe Valea Prahovei, demonstrează că este o zonă care merită vizitată, măcar într-un weekend.
httpv://www.youtube.com/watch?v=6Jye0gzBOSM
Partajează acest conținut:
Publică comentariul