Pe 8 noiembrie, de ziua Sfinţilor Mihail şi Gavril, elevii şi profesorii de la Mihail Cantacuzino au aniversat ziua Colegiului. Ca în fiecare an, alături de aceştia, au fost prezenţi reprezentanţi ai Consiliului Local Sinaia şi foşti profesori ai şcolii. Din partea Primăriei Sinaia, a fost prezent viceprimarul Gheorghe Bădăran, care i-a asigurat pe elevi şi pe profesori de tot sprijinul din partea autorităţilor locale. Invitaţii au participat la prezentarea site-ului oficial al Colegiului, www.colegiulmihailcantacuzino.ro, locul de unde cei interesaţi pot obţine informaţii interesante. A fost lansat, de asemenea, un nou număr al revistei Zece vertical, revista de suflet a colegiului sinăian.

Ziua a fost dedicată activităţilor artistice şi sportive, organizate de elevi, sub îndrumarea profesorilor. Holul şcolii a devenit scenă de teatru pentru momentele lui Caragiale, dar şi podium de prezentare a modei, pentru colecţia de rochii din hârtie creponată. Nu au lipsit nici concursurile de cultură generală, de sudoku sau de matematică. Elevii claselor bilingve au prezentat programe artistice şi au demonstrat că stăpânesc foarte bine limbile engleză şi franceză. În laboratorul de fizică, cei interesaţi au putut afla totul despre încălzirea globală sau despre proiectele din programul european „Noaptea cercetătorilor”, iar iubitorii teatrului au urmărit în sala de spectacole o demonstraţie de talent a trupei „Oglinzi”. Nici sportul nu a fost uitat. Cei mai buni s-au întrecut în meciuri de fotbal şi de baschet.

Directorul şcolii, Constantin Bucur, a mulţumit tuturor celor care au fost alături de cantacuzini de ziua lor. „De fiecare dată, de ziua Colegiului Mihail Cantacuzino ne pregătim în mod deosebit. În această zi nu se ţin cursuri, iar elevii şi profesorii participă la activităţi artistice şi sportive. Este o bucurie pentru noi că în această zi deosebită alături de noi se află autorităţile locale, foştii profesori, sponsorii noştri şi reprezentanţi ai Inspectoratului Şcolar Prahova. Cu această ocazie am lansat şi site-ul şcolii, unde cei interesaţi pot afla mai multe despre noi, despre ofertele noastre educaţionale şi de ce nu, unde pot veni cu sugestii de îmbunătăţire. Mulţumesc tuturor celor care ne-au ajutat să fim veseli de ziua noastră”, a spus Constantin Bucur.

În holul de intrare, la loc de cinste, alături de olimpicii şcolii se află un panou cu numele tuturor directorilor pe care i-a avut unitatea de învăţământ de la înfiinţare şi până acum. 18 directori au condus de-a lungul timpului instituţia de învăţământ şi fiecare dintre ei a contribuit cu ceva la bunul renume al şcolii.

Istoria actualului colegiu a început la 1 octombrie în 1942, când pe strada Prundului se înfiinţa Şcoala Profesională de Ucenici, aparţinând Uzinei Mecanice. Între anii 1960-1964, devine Şcoala Profesională I.C. Frimu Sinaia, apoi până în 1974, şcoala primeşte titulatura de Grup Şcolar, iar în 1974 a devenit Liceul Industrial Sinaia. Din 1982, unitatea de învăţământ se mută din clădirea veche în actuala locaţie. În 1998, liceul primeşte numele Spătarului Mihail Cantacuzino, întemeiatorul oraşului, iar din anul 2000 primeşte titulatura de Colegiu.

SURSA: http://www.expresuldesinaia.ro

Load More Related Articles
Load More By Mihai Mircea Totpal
Load More In Stiri Sinaia

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Check Also

Investitorii încep să fie mai interesaţi de Sinaia …

Sinaia „for sale“: tot mai multe pensiuni şi hoteluri sunt la vânzare. „Investitorii încep…