×

Ziua Europei Unite, marcata cu fast la Busteni

Ziua Europei Unite, marcata cu fast la Busteni

1127 Ziua Europei Unite, marcata cu fast la BusteniZiua Europei Unite a fost marcată cu fast la Buşteni, în prezenţa reprezentanţilor autorităţilor locale, ai Poliţiei, Jandarmeriei, dar şi a unui număr mare de participanţi.Acţiunea – prilejuită de aniversarea Zilei Europei, împlinirea a 134 de ani de la proclamarea Independenţei Statale şi victoria Coaliţiei Naţiunilor Unite asupra nazismului – a debutat cu deplasarea coloanei, acompaniată de fanfară, la Monumentul “Ultima Grenadă”. După depunerea coroanelor de flori la statuia Caporalului Muşat au urmat intonarea imnurilor României şi al Uniunii Europene, dar şi o slujbă religioasă. În cuvântul său, viceprimarul oraşului Buşteni, Nae Savel, a scos în evidenţă faptul că “ziua de 9 Mai, cu semnificaţii majore, reprezintă pentru noi un prilej de mare satisfacţie şi am convingerea că România, păşind energic şi cu sacrificii pe calea reformelor, poate şi trebuie să depăşească actualele neajunsuri”.Totodată, grupul coral al elevilor, coordonat de profesorul Marin Guşter, a intonat câteva cântece specifice acestei sărbători.Evenimentul s-a încheiat la Cimitirul Eroilor din curtea Bisericii Domneşti din localitate, unde au fost depuse coroane de flori, iar preoţii au ţinut slujba religioasă de pomenire a eroilor căzuţi în lupta pentru independenţă. (D.L.)

SURSA: http://www.informatiaprahovei.ro

Partajează acest conținut:

Eu sunt principalul “vinovat” pentru existenta acestei publicații electronice, pretențios numita “Revista”, care își consuma existenta acum în mediul virtual. Sunt un simplu blogger, fără veleități de jurnalist sau studii de specialitate în acest domeniu, fiind economist la baza și manager în activitatea profesionala. Aceasta revista este pentru mine, în primul rand, un hobby, un rezultatul al unei munci zilnice susținută cu mare pasiune și dragoste de tot ce tot ce înseamna frumos în viata (caractere, fapte, locuri), veștile bune și gândirea pozitiva în special, din simpla dorința de a COMUNICA și de a fi mai aproape de OAMENI.

Publică comentariul

You May Have Missed