Ziua Mondiala a Zapezii va fi sarbatorita sambata, 19 Ianuarie 2019, incepand cu ora 10.00, pe Domeniul Schiabil Kalinderu (Fun Park).

SURSA: https://www.facebook.com

Potrivit organizatorilor, evenimentul a fost inițiat de Federația Internațională de Schi (F.I.S.), cu scopul de a încuraja practicarea sporturilor de iarnă – a schiului în special – de către copiii din lumea întreagă. Sub sloganul „Bring Children to the Snow” a fost creat acest eveniment, nu doar pentru a puncta o simplă zi în calendar, ci de a oferi o amintire pentru întreaga viață copiilor sosiți pe pârtiile de schi, alături de părinți și de cei dragi. Împreună vor experimenta emoțiile primei alunecări pe schiuri, primele „căzături” sub privirile atente ale instructorilor de schi, dar și bucuria participării la o competiție sau câștigarea primei diplome la un concurs adevărat.

A fost creată o rețea mondială alcătuită din reprezentanți ai asociațiilor naționale de schi, ale comisiilor de organizare ale F.I.S., ale asociațiilor instructorilor de schi, ale organizațiilor de turism, ale actorilor din industria schiului și a sporturilor pe zăpadă care, împreună, fac acest eveniment posibil.

Anul acesta vor avea loc, simultan, 469 de manifestări în 45 de țări. In Romania vor fi organizate zile festive la Bușteni, Azuga, Predeal, Bran, Cavnic, Ski Resort Transalpina, Văliug și Vatra Dornei.
Copiii vor beneficia de activități și servicii gratuite (lecții de schi oferite de instructori profesioniști, închiriere echipament, transport pe cablu ș.a.).Vor fi organizate jocuri și concursuri, se vor oferi diplome de participare, dar vor fi și multe alte surprize.

SURSA: http://prahova-news.ro
Load More Related Articles
Load More By Mihai Mircea Totpal
Load More In Stiri Busteni

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Check Also

Cum transformi gatitul intr-o adevarata experienta culinara?

Multe doamne si domnisoare din ziua de astazi au ajuns sa declare ca urasc sa gateasca, ca…