„Muntele meu Carmel” o carte bună, chiar foarte bună. Poate pentru că e o culegere antologică. Este Bianca Marcovici be meitava*? Mă refer aici la poezie. Poeta e cum o ştim cu toţii, un puternic, viguros şi neastâmpărat temperament liric. O egocentrică dezmărginită totuşi din eul ei puternic, deschisă către lume cu o anumită generozitate dominatoare şi capricioasă. Ştie că este dotată şi îşi expune harul în văzul lumii, să se ştie despre ea că este Poeta. Să ştie o lume că ea există. Şi că e muziciană, ingineră la hevrat hahaşmal**, şi bunică, şi are kviut***, şi că este „Ana Blandiana a Israelului”!

MARCOVICI-Bianca---MUNTELE-MEU-CARMEL-wb

Iat-o definindu-se într-un Autoportret-monolog: „În zodia mea: /racul e un mediocru, autodidact,/ mamă perfectă, soţie ideală, prietenă sinceră,/ urăşte din suflet când e cazul şi definitiv, se răzbună!/ Reuşeşte în viaţă foarte greu dar, ajunge sus în piramidă,/ prin muncă!/ Dăruieşte nimicuri, talentele apar târziu şi le pune în valoare/ Părăseşte tot la un simplu gest când se simte nedorit./ Preferă apele tulburi!”

Şi încă un autoportret liric, completându-l parcă pe primul: „Păstrându-mi apartenenţa/ la izvorul inimoşilor/ la filonul stării de a fi cuvânt/ răscolind în omul pământ/ în lutul care se mulează pe mine/ îmi ia forma/ neînghiţindu-mă totuşi/ revelaţia cuvântului, vederea…/ .../ radiază starea de aşteptare/ acordul, armonia, visul/ clipoceala simţită a apei/ resemnarea poemului,/ de a mă cunoaşte vocea a secat/ renunţarea sofisticată a poetului fără punct”.

Poate tot un autoportret, reprezintă şi aceste versuri, cu adresare spre sine: „Eşti ca un paratrăznet/ Culegi fulgerul/ Şi mi-l transformi/ În artificii-curcubeu/ Peste podul meu de vise/ Înger din jumătate de Zeu” Iar despre lirica sa, citez: „Scările mele poetice/ care urcă pe faianţa peretelui/ mereu din faţa mea/ ca din pământ/ odată am să ajung acolo/ unde zăpada mi se va lipi de pleoape/ iar tu mi-ai văzut visul din somn!” De sub sterilul cotidianului, din zgura vieţii monotone, extrage minereul preţios şi cizelează bijuterii din cuvinte simple, naive, candide, bătăioase. Luptătoare însă cu garda mereu deschisă, îşi asumă riscul rănilor.

Iat-o aproape de pamflet: „Unii te folosesc ca un fel de paravan/ pentru lipsa lor de discernământ, pentru răfuielile lor personale,/ şantajul, îi eşti dator…/ Amestecă zece nume celebre în şapte rânduri,/ insinuări de pe Dunăre, apoi uită, uită…/ îţi intră pe fereastră, în blog pentru nu ştiu ce semnal de carte apatic/ expediat la alte zeci de reviste…/ urcându-se pe umerii tăi!/ Tu rămâi „ţap ispăşitor”, nu poţi să-i eviţi,/ îţi pierzi personalitatea/ libertatea, te sufocă/ pe toate undele, te sterilizează.” Cu cine se răfuieşte? Sunt „bastarzii cuvintelor închişi în colivie”.

Scrie despre ei, în continuare: „Sunt masochiştii virtualului/ care-şi pun poze cât mai mari,/ „tineri bătrâni” de 70 de ani, care se autoflagelează,/ îşi pipăie cuvintele prin oglinda spartă./ Sinceritatea lor vulgară… de insomnie previzibilă./ Pentru că nu-şi iau medicamentele,/ tratamentul… drogul fufelor!” „cârtiţe, cârtiţe.”

E o pătimaşă dar prin contrast, e în stare de sensibilităţi de mare fineţe. Îşi dovedeşte rafinamentul poetic şi subtilitatea sofisticată a îmbinării sensului cu emoţia în „Lumina lui Nichita Stănescu”: „După Nichita/ a rămas un mormânt alb/ şi-n el a fost îngropat un singur cuvânt,/ poate o literă, poate o silabă./... /Doar un glas răscolitor pe un marş funebru/ şi ritmul, paşii… care se pierd undeva într-o văgăună/ neumblată, doar o fantă…/ dar cum v-am spus/doar un singur cuvânt a fost îngropat:/ „PUNCTUL” 

Iată un splendid distih, ca un micro-poem în sine: „Am strâns muntele Carmel în braţe/ până s-au făcut scrum amintirile”. Iată şi această sugestivă declaraţie lirică a vârstei: „Neconstrâns legământ de toamnă./ Flori căzânde./ Uscături plimbate pe caldarâmuri./ Vârsta mea alerga înapoi/ să prindă mărul neputred./ Nici o competiţie./ Întoarcerea se întrerupe semeaţă.”

Bianca Marcovici e o prezenţă nu foarte comodă, dar, foarte interesantă, incitantă, pasionantă chiar, şi prin toate acestea, necesară şi valoaroasă. Inconfundabilă ca orice poet adevărat.

————————————-

*be meitava – într-o formă bună (ebraică)

**hevrat haşmal – compania de electricitate (ebr)

***kviut – permanent (în ebraică)

———————————————-

Sursa: „RevIsta Mea” (Israel)

Load More Related Articles
Load More By Mihai Mircea Totpal
Load More In Stiri Exclusive

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Check Also

Marian MALCIU: Rondelul tristei veri & Sonetul plângerii… Te cheamă!

Sonetul plângerii… Te cheamă!  ***  Privește, Doamne! Tot pământul plânge, Iar Cerul…