E greu de spus dacă în „zicerile” lui Dorel Schor joacă rolul principal ironistul sau reflexivul. Aş zice că în aceste miniaturale bijuterii de spirit şi înţelepciune  fac parte egală umorul, ludicul şi eticul. Ironistul scrie „Când omul vrea cu orice preţ sa trăiască, medicina e neputincioasă.”  Jucăuşul-reflexiv exclamă: „Vai de mine… Dacă mor, ce mă fac?”. Moralistul ne îndeamnă: „Să ne iubim unii pe alţii cât mai este timp.”

Tot moralistul glosează despre destinul omului şi virajele lui:  „Cind te afli în adâncul văii, toate drumurile duc in sus.”, „Dati-mi altă speranţă, că asta nu-mi mai place.” „Supravieţuirea este si ea o forma de existenţă.” Cum e şi firesc, predomină „zicerile” despre  oameni şi soiurile lor, şi despre firea omenească: „Nevinovaţii nu ştiu să se apere.”, „Spune-mi cine te laudă, ca să-ţi spun cât valorezi”, „Şi uscăturile fac parte din pădure.”, „Nimic nu mă enervează mai tare decât sfatul acesta: Calmează-te!”, „Nu ai nici o problemă câtă vreme nu-ţi dai seama că o ai.”

Metehnele se dau în vileag de multe ori prin ziceri autoreflexive: „Promit sa fiu din ce in ce mai sincer !” Un fapt anodin extras din concretul cotidian, ajunge, prin generalizare, să sugereze şi sensuri de ordin etic: „Orice se murdăreşte mai uşor decât se curăţă.”  Zicerile despre conştiinţă sunt deseori cuplate cu aluzii la patima banilor şi boala consumatorismului: „Nu te uita in portofelul nimănui, că mulţi işi ţin acolo sufletul.”,  „Un suflet de milioane.”

Unele ziceri aforistice îşi bazează aluzia psihologică sau morală pe o fină distincţie semantică a cuvintelor: „Am multe relaţii, dar nici o legatură.”, „Tot timpul mă gândesc că nu gândesc destul.” În altele, sunt puse în joc sensuri şi contrasensuri: „Tare de cap inseamna slab de minte”. „Cind se ingroasa gluma, nimeni nu mai ride.” Bun psiholog, Schor construeşte declaraţii confesive cu semnificaţii general umane:  „M-am contrazis singur. Dar nu am avut dreptate.”, „Multă vreme nu m-am întâlnit cu mine însumi”,, „Nu cred să existe mulţi oameni mai modeşti decât mine…”

Găsim, printre aceste ziceri, şi metafore cu bătaie lungă, purtând o întreagă constelaţie de conotaţii privind aspecte  ale condiţiei umane de acum şi din totdeauna. De exemplu: „Solniţa nu cunoaşte decât un singur gust.” În această concentrare de semnificaţie constă forţa unui aforism de calitate. O propoziţie simplă exprimă ideea super-comprimată a unui întreg eseu. Trecute prin ingeniozitatea logică şi verbală a lui Schor o propoziţie banală devine un enunţ prin care eşti invitat să gândeşti: „Nu aveţi ideie ce bine este uneori să  nu ai nici o ideie!”, „Am citit cartea dumitale si am aflat din ea mult mai multe lucruri decât aş fi vrut să stiu.”  Găsim şi interesante asocieri şi disocieri de idei culturale sau literare: „Iata un scriitor care lumineaza, dar nu incalzeste.”  Nu putem  să nu recunoaştem că e  o constatare corectă. Nu scapă de ironia lui Schor nici năravurile politice : „Teme-te de dosarul cu pagini lipsă sau in plus.”, „Cum e posibil ca minoritatea să deţină majoritatea?”, „Unele scaune cedează sub greutatea funcţiei.”

Atenţia la cuvinte, ocazionează cele mai diferite jocuri verbale:   „Dama de pică şi valetul se bucură.” Din alăturarea sau ciocnirea cuvintelor, ies scânteieri logice, ecouri, reverberaţii şi răsfângeri de sens. Câte o zicere începe banal şi virează pe neaşteptate spre ironie, pigmentată uneori cu nuanţe de maliţiozitate: „Cind îmbătrânim, se accentuează calităţile si defectele. Imi pare rău pentru dumneata.” Ca orice autor de butade sau de maxime, autorul nostru cultivă sau vânează paradoxul, oximoronul, contrasensurile cu sens: „Incă o înfrângere ca asta si am invins !”

Ca orice spirit satiric care se respectă, şi acest autor are  „ziceri”  marcate de scepticism, uneori chiar de sarcasm,  vizavi de viciile şi năravurile oamenilor. Să recunaştem că e şi cam greu să nu fii decepţionist observând spectacolul comportamentului uman.  Şi mai greu este pentru cel care „vede monstruos”. Şi Schor are ceva din felul în care Caragiale îşi definea percepţia: „Simț enorm, văz monstruos”.

Fireşte, pentru a scrie aforisme trebuie, din start, să fii un bun cunoscător al oamenilor, ştiindu-le, în toate ascunzişurile lor, năravurile, moravurile şi mentalităţile. În ce priveşte forma, „zicerea”, trebuie să fie scurtă, clară şi expresivă, altfel nu e  percutantă. Dacă nu ajunge instantaneu la mintea  cititorului, a şi murit pe drum. Conţinutul unui aforism reuşit nu are voie să fie discutabil, negociabil. Şi nici să  dea loc la reacţii de soiul lui „Ei şi?”, sau „Fii serios, nu cred!”, „Eu sunt de altă părere” sau „Ce vrea să zică asta?” Şi, în plus, „zicerea” trebuie să sune bine. Şi să aibă miez şi noimă. Şi, să suprindă, să placă, să dea de gândit. Să fie acroşant. Cele mai multe din „zicerile” israelianului Dorel Schor, îndeplinesc aceste condiţii.

Deşi e medic dermatolog şi declară că e un superficial, ca şi organul anatomic în care e specializat, Schor îşi desfăşoară jocul verbal aforistic între suprafaţă şi profunzime. Unele din zicerile sale vizează adâncimi de gând sau stârnesc în mintea cititorului asociaţii de adâncime. Pe Dorel Schor îl pasionează cuvintele, viaţa lor, relaţiile dintre ele, asemănările şi deosebirile, sinonimia şi antonimia lor. E atent la vorbirea oamenilor, spusă sau scrisă, la zicerile lor. Schor le adună de unde poate şi le citează în rubrica sa pe cele marcate de inedit, paradoxal, umor, isteţime de observaţie sau exprimare originală. Îi plac fineţurile adjectivale şi adverbiale, mai ales cele spaţiale şi temporale.

Dorel Schor e colecţionar prin vocaţie. Are o impresionantă colecţie de artă, în permanentă imbogăţire. Pe lângă tablouri, colecţionează însă, şi ciudăţenii omeneşti, gesturi, năravuri, tipuri, sucituri sau scâlcieri de fraze ori cuvinte. Unele intră ca materie primă în schiţele sale umoristice, altele în „zicerile” sale. Aş zice că pasiunea pentru cuvinte îi vine ereditar de la antecesori talmudişti, aplecaţi asupra cuvintelor şi literelor Cărţii căutând sensurile sensurilor şi jucându-se cu fineţurile nuanţelor semantice ale vocabulelor ebraice. Când nu sunt menite să ofere „învăţături morale”, aceste „ziceri” ne delectează cu vivacitatea lor, cu isteţimea jocului logic şi dezinvoltura cu care sucesc sensurile cuvintelor pentru a parafraza ori  împrospăta vechi adevăruri.

În noianul de „ziceri” sapienţiale ale lui Dorel Schor abundă  jocurile reflexiv-meditative despre timp  şi vieţuirea lui de către om, sub semnul  tragismului vremelniciei: „Bătrâneţea n-are vârstă”. „Efemerul e etern.” „Si mâine e o zi care-o să treacă.”, „Imi doresc un trecut cât mai bun.”,  „Şi ceasurile cele mai scumpe arată că ai întârziat…”, „Ca să-ţi croieşti viitorul, ai nevoie de o bună bucată de prezent.” „Ceasul nu (ne) suna  dupa acelas fus orar.”, „Venim pe rând, plecăm pe sărite…”,„E  prea târziu sa terminăm devreme.” În prelungirea tradiţiei sapienţiale evreieşti, biblice şi profane, o  ţintă predilectă a moralistului ironist este prostia omenească: „E de neimaginat cât de prost poate fi un om deştept.”, “Toţi am fost tineri si proşti… Dar tinereţea a trecut.”, „Degeaba ai I.Q.-ul mare dacă nu-l foloseşti cu cap.”, „E mai prost decăt prevede regulamentul”

Din vechea literatură sapienţială iudaică preia, printre altele, şi tema vorbirii, a folosirii cuvintelor în mod raţional, cu rost, cu grijă. Iată o frumoasă zicere pe această temă: „Cu vorbele poartă-te ca si cu ouăle.”

Dorel Schor ţi se adresează, ni se adresează. Laconic, eliptic, percutant. Din abundenţa vorbelor de spirit, cu sau fără conţinut satiric, unele sunt sclipitoare: „Nu pot fi genial la orice ora. Apropo, cat e ceasul?”,„Multe fete visează  la un prinţ pe un cal alb, dar urcă pe primul măgar.”, “Anticii erau cam certăreţi: ne-au lasat toate vasele sparte.”, „Retractez tot ce vroiam sa spun !”

Dorel Schor îşi câştigă pariul săptămânal, prin rubrica sa din revista telaviviană „Expres Magazin”. Fireşte, nu toate zicerile sale sunt la nivel de excelenţă. Ar fi şi imposibil. Aforismul e un gen dificil. Unii autori de aforisme au rămas în istoria genului prin câteva sute de ziceri. Toată opera aforistică a lui Stanislaw Lec încape într-o singură carte de dimensiuni modeste. Câteva piese reuşite sau foarte reuşite pe săptămână te fac deja un autor de luat în serios. Dorel Schor e unul dintre aceştia. Publică „ziceri” de mai bine de 40 de ani. Ne-am obişnuit cu el. Nu ne mai surprind cele cinci-şase „ziceri” citabile, demne de reţinut, pe care ni le oferă săptămânal. Nu ne surprinde nici circulaţia în lume, a „zicerilor” lui Dorel Schor, ele apărând în publicaţii din Iaşi, Bucureşti, Cluj, Craiova, etc., dar şi din Spania, Australia, USA, Canada, Germania, Ungaria.

Nu pot încheia aceste note altfel decât citând o vorbă de spirit cu care nu pot să nu fiu de acord şi care mi-a mers la inimă: „Trăim într-o lume fotogenică.”

Zoltan TERNER
Tel Aviv, Israel
9 martie 2012 

 

Load More Related Articles
Load More By Mihai Mircea Totpal
Load More In Stiri Exclusive

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Check Also

Vasilica GRIGORAȘ – Omul și cartea, ființe deopotrivă

„Cărţile sunt fiice ale cerului pogorâte pe pământ ca să aline suferinţele neamului omenes…