20 de ani de la ratificarea Convenţiei ONU cu privire la Drepturile Copilului de către România

1x125-568x201 20 de ani de la ratificarea Convenţiei ONU cu privire la Drepturile Copilului de către România

Organizaţia Salvaţi Copiii Filiala Braşov împreună cu Şcoala Generală Nr. 1 Braşov şi Centrul Regional de Prevenire, Evaluare, Consiliere Antidrog Braşov vă invită vineri, 19 noiembrie 2010, în Parcul Nicolae Titulescu, aleea dinspre B-dul Eroilor,între orele 15:30 – 16:30 pentru a marca 20 de ani de la ratificarea Convenţiei ONU cu privire la Drepturile Copilului de către România. 30 de elevi ai Şcolii Generale Nr. 1 Braşov işi vor prezenta drepturile într-un mod inedit şi plăcut. Se vor costuma, vor crea plancarte şi banere prin care vor să tragă un semnal de alarmă că drepturile pe care le au nu sunt întotdeauna respectate de către adulţi, că sunt în acelaşi timp importante şi necesare dar şi a conştientizării nevoilor speciale de protecţie datorită vulnerabilităţii lor în societate. Voluntarii vor împărţi flyere pe tema drepturilor copilului şi informaţii legate de organizaţie şi proiectele derulate trecătorilor interesaţi.

Convenţia privind Drepturile Copilului cuprinde toate drepturile civile, culturale, economice, politice şi sociale pe care le au copiii. Prin ratificarea Convenţiei, guvernele se obligă să apere şi să garanteze aceste drepturi, printr-o legislaţie şi politici sociale adecvate. Este unică prin interesul manifestat de statele lumii odată cu apariţia ei. Nici un alt document privind drepturile omului nu a fost ratificat atât de rapid de atât de multe state. Până în prezent, Convenţia este ratificatî de 193 de state singurele state care nu au ratificat fiind Satele Unite ale Americii si Somalia.

Din 1989 şi până în prezent s-au înregistrat progrese semnificative în domeniul drepturilor copiilor si au fost discutate la nivel internaţional probleme deosebit de importante, precum: munca copiilor, violenţa împotriva copiilor, copiii-soldaţi şi exploatarea sexuală. Dar bugetele limitate reprezintă, încă, o problemă în domeniul sănătăţii şi educaţiei şi este nevoie de programe specializate şi de instituţii naţionale independente, precum Avocatul Copilului, care să promoveze şi să apere drepturile copiilor. Printre cele mai importante drepturi stipulate de Convenţia Drepturilor Copilului, se numără:

  • dreptul la supravieţuire şi dezvoltare

  • dreptul la un mediu familial sigur

  • dreptul de a fi protejat împotriva violentei fizice sau psihice şi împotriva maltratării

  • dreptul la educaţie

  • dreptul la asistenţă medicală

  • dreptul de a-şi exprima opinia

  • dreptul la joc, odihnă, timp liber şi activităţi cultural-artistice potrivite vârstei.

Dacă v-am convins că drepturile copilului sunt importante atât pentru ei ( copiii ) cât şi pentru noi, te aşteptăm pentru a-i susţine şi încuraja pe aceşti copiii. Noi ştim că participarea social a copiilor este un concept cheie în apararea drepturilor lor.

Echipa Organizaţiei Salvaţi Copiii Filiala Braşov
Preşedinte
Timiş Anca

SURSA: http://www.stiribrasov.ro

Partajează acest conținut:

Publică comentariul

You May Have Missed