Home 22 de ani de când pictorul braşovean, Liviu Corneliu Babeş, a ars pentru libertate

22 de ani de când pictorul braşovean, Liviu Corneliu Babeş, a ars pentru libertate

9 min read
0
0
243

Povestea eroului care a protestat împotriva comunismului dându-şi foc pe pârtia Bradul

Mâine se împlinesc 22 de ani de când pictorul braşovean, Liviu Corneliu Babeş, a ars pentru libertate. „Stop Mörder! Braşov = Auschwitz”. Acestea au fost ultimele cuvinte ale eroului martir care şi-a dat foc pe pârtia Bradul din Poiana Braşov.

În 1989, Liviu Babeş avea doar 47 de ani, era pictor şi sculptor amator. Bărbatul lucra pe post de maistru electrician la Trustul de Prefabricate Braşov, iar maniera în care şi-a plănuit manifestul i-a uimit pe apropiaţii lui. Pe 2 martie, Liviu Babeş a plecat să schieze în Poiana Braşov, iar după ce a coborât pentru ultimă oară pârtie şi-a dat foc în semn de protest la adresa regimului comunist.

Cumplitul evenimentul a fost făcut public în presa străină cu ajutorul a doi turişti scoţieni, care se aflau în acel moment pe pârtie şi care au relatat întâmplarea unei agenţii de ştiri, aceasta fiind preluată mai departe de marile publicaţii. În schimb, în ţară doar românii care ascultau „Europa Liberă” au aflat de sinuciderea lui Liviu Babeş.

Babeş, martirul uitat

Amintirea gestului disperat al lui Liviu Babeş se stinge odată cu trecerea timpului. La 22 de ani de la actul său, curajul de care a dat dovadă nu mai are aceeaşi rezonanţă.  Deşi declarat erou naţional în 2007, rezultat al unui demers început în 1997, românii l-au uitat pe cel care a avut puterea, de unul singur, să se opună, prin moarte, comunismului.

În anul 1990, cu ocazia primei comemorări, a fost dezvelită, pe Pârtia Bradu, o cruce de fier în memoria lui Liviu Babeş. Eroul martir va fi comemorat şi în acest an în Poiana Braşov. Însă cu trecerea timpului, la eveniment iau parte tot mai multe persoane. Alături de soţia şi fiica martirului la comemorare vor participa câţiva foşti deţinuţi politic şi membri ai Asociaţiei „15 Noiembrie”.

Monument în memoria lui Babeş

Deşi de foarte multă vreme s-a propus ridicarea unui monument în memoria eroului martir, acesta s-a tot lăsat aşteptat. Florin Postolachi, preşedintele Asociaţiei 15 Noiembrie 1987 a spus că monumentul va fi realizat curând. „Vom demara un concurs naţional, care se va adresa arhitecţilor şi elevilor de la şcolile de artă pentru realizarea unui proiect care să redea cât mai real gestul său. Avem banii pentru asta, iar monumentul va fi ridicat chiar în faţa Primăriei Braşov, lângă lupoaică”, a declarat Postolachi. Până acum, autorităţile braşovene au făcut ca strada unde a avut domiciliul eroul martir, fosta „Rândunicii”, să poarte numele de Liviu Corneliu Babeş.

SURSA: http://www.adevarul.ro

Foto: Liviu Babes, alaturi de sotia si fiica lui

Văduva lui Liviu Babeş: Nu cred că a meritat tot sacrificiul acela

Miercuri se împlinesc 22 de ani de când braşoveanul s-a autoincendiat pe Pârtia Bradul pentru a protesta faţă de regimul comunist. Pe 2 martie 1989, Liviu Babeş, un bărbat de 47 de ani, îşi dădea foc pe Pârtia Bradu, din Poiana Braşov, în semn de protest faţă de comunism. La 22 de ani de la moartea lui, Libertatea Etelka, văduva sa, a declarat într-un interviu pentru „Libertatea” că soţul ei, dacă ar trăi, s-ar îngrozi de-ar vedea cum am ajuns şi cum arată libertatea pentru care a murit el.

Jan Palach al României. Avea 47 de ani şi era electrician la Trustul de Prefabricate. Gestul său, nemaivăzut în timpul regimului Ceauşescu, a făcut ca, în numai câteva ore, să se vorbească de sacrificiul său suprem pe postul de radio „Europa Liberă”. Avea cu el un carton pe care scrisese „Stop Mörder! Braşov = Auschwitz” (Opriţi crima! Braşov = Auschwitz, n.r.). A murit după două ore, la spital, păzit de securişti. Ulterior, a fost numit Jan Palach al României, după numele studentului ceh care s-a autoincendiat în 1968, în semn de protest faţă de invadarea Cehoslovaciei de trupele sovietice.

„Nu cred că a meritat”. În timp ce Palach este considerat în Cehia un erou, despre Babeş aproape că nu se mai vorbeşte. În memoria sa a fost ridicat un mic monument la baza pârtiei Bradul. Mulţi habar n-au cine este, deşi cu numele său a fost botezată o stradă din Braşov. Alţi chiar îl condamnă pentru că a ales să moară în acest fel. Dezamăgită, chiar şi soţia sa, ajunsă acum la vârsta de 63 de ani, spune că nu a meritat să se sacrifice. „Eu l-am iertat de mult. Sper c-a făcut-o şi Cel de Sus. Deşi nu cred c-a meritat tot sacrificiul acela. Sunt convinsă că s-ar îngrozi de-ar vedea cum am ajuns, cum arată lumea şi libertatea pentru care a murit el”, spune văduva martirului.

SURSA: http://www.brasovultau.ro

Liviana“Liviana” este un omagiu musical adus lui Liviu Corneliu Babeş de către compozitorul Meluş Negrescu şi a fost lansat la Braşov, în martie 2006, cu ocazia manifestărilor commemorative dedicate eroului.

SURSA: http://www.liviubabes.ro/

Load More Related Articles
Load More By Mihai Mircea Totpal
Load More In 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Check Also

Alege adezivul potrivit pentru lemn – obtine imbinari sigure si de calitate inca de la prima aplicare

Spre deosebire de alte materiale din sfera constructiilor, lemnul necesita un grad mai spo…