In competitia de anul acesta de la Festivalul International de Film NexT vor intra 26 de scurtmetraje, dintre cele 1.000 inscrise, selectionate de criticul de film Andrei Gorzo si co-selectionera sa, Irina Trocan, castigatoarea concursului de critica initiat de NexT in 2010.

A mai ramas mai putin de o luna pana la inceperea celei de-a cincea editii a Festivalului International de Film NexT, iar programul de anul acesta se arata mai consistent ca niciodata, spun organizatorii.

NexT isi asteapta spectatorii cu genuri diferite de filme si cu feluri diferite de a face cinema, cu sectiuni surpriza si programe speciale care vor provoca un halucinant roller-coaster al emotiilor.

Festivalul International de Film NexT va avea loc in perioada 6-10 aprilie 2011 la Cinema Scala, Cinema Elvira Popescu si Mansarda Carturesti.

Despre competitia NexT din 2011, directorul artistic al festivalului, Andrei Gorzo, spune ca:

“va placea publicului mai mult decat oricare dintre competitiile precedente de la NexT. Pe masura ce vedeam filmele, constatam, minunandu-ne noi insine, cat de placut este ceea ce se contureaza. La un moment dat am inceput chiar sa cautam cu oarecare infrigurare niste filme mai incomode, astfel incat calupurile sa nu fie ca niste prajituri inghitibile fara probleme. Am inceput sa ne gandim la modalitati de a le face mai putin digerabile, dar asa cum a iesit, fara sa fi existat vreo intentie anume in acest sens, e cea mai plina de culoare si cea mai antrenanta competitie de pana acum”.

Din competitia NexT din 2011 nu lipsesc scurtmetraje premiate, precum “Deeper than Yesterday” (regia Ariel Kleiman), castigator al Kodak Discovery Award si Petit Rail d’Or la Festivalul de la Cannes (Semaine de la Critique) si Jury Prize in International Short Filmmaking la Sundance sau “Baby” (regia Daniel Mulloy), castigator al Premiului pentru cel mai bun scurtmetraj britanic la BIFA, despre care Andrei Gorzo declara ca este

“un film aproape imposibil de caracterizat, despre o scurta intalnire dintre un barbat si o femeie intr-un oras, in care lucrurile escaladeaza cu foarte mare viteza inspre intimitate, dar personajele celor doi sunt atat de neobisnuite si bogate incat filmul e greu de rezumat in cateva cuvinte; tot ce pot sa spun despre el pe scurt e ca nu m-ar mira deloc sa castige marele premiu”.

In competitia NexT 2011 se regasesc si cateva filme romanesti, printre care “Adulter” (regia Peter Kerek) admirabil regizat, dupa parerea criticului de film, “Apele tac” (regia Anca M. Dunga), selectionat anul acesta la Berlinale, si “Strung Love” (regia Victor Dragomir) pentru care Andrei Gorzo garanteaza ca va fi un alt favorit al publicului.

“O comedie disco cu liceeni – ganditi-va la Grease cu John Travolta – dar plasata intr-o scoala profesionala din Romania comunista, in care baiatul bun si baiatul rau isi masoara puterile de strungari pentru a o impresiona pe cosanzeana liceului. Ca reprezentare cinematografica a trecutului comunist, Strung Love reprezinta ceva nou, in sensul ca, pentru prima data (si in mod evident), raportarea artistului la epoca (anii ’80) se face exclusiv prin fetisizarea artifactelor acesteia (cantece, haine, lozinci etc.)”, a declarat directorul artistic al festivalului NexT.

Filmele din Competitia Festivalului International de Film NexT 2011:

1. Adultery / Adulter, regia Peter Kerek, Romania, 2010,
2. Ask the wind / Az bad beporsid, regia Batin Ghobadi, Iran, 2009,
3. Baby, regia Daniel Mulloy, Marea Britanie, 2010,
4. The chronoscope / Cronoscopul, regia  Andrew Legge,  Irlanda, 2009,
5. Clandestine workshop / Talleres clandestinos, regia Catalina Molina,Austria/ Argentina 2010,
6. Deeper than yesterday, regia Ariel Kleiman, Australia, 2009,
7. Diane Wellington, regia Arnaud des Pallières, Franta, 2010,
8. The drawer and the crow / Le tiroir et le corbeau, regia Frédérick  Tremblay, Canada, 2009,
9. Elena, regia Yannick Muller, Franta, 2010,
10. First aid / Ezra rishona, regia Yarden Karmin, Israel, 2010, 16′
11. French courvoisier, regia Valérie Mréjen, Franta, 2009,
12. The fur / Der pelz, regia Eva Thron, Germania, 2010,
13. The gentleman takes his leave / Az ur elkoszon, regia Laszlo Nemes, Tímea Várkonyi, Ungaria, 2010,
14. The great race / La gran carrera, regia Kote Camacho, Spania, 2010,
15. Hair / Cheveu, regia Julien Hallard, Franta, 2010,
16. Heavyweight / Categoria grea, regia Olivia Căciuleanu, Romania, 2010,
17. Helpless / Wú yuán, regia Li Yang, China, 2010,
18. The lighthouse / Farat, regia Velislava Gospodinova, Bulgaria, 2009,
19. North Atlantic, regia Bernardo Nascimento, Portugalia/Marea Britanie, 2010,
20. The runaway / La huida, regia Victor Carrey, Spania, 2010,
21. Silent river / Apele tac, regia Anca M. Dunga, Germania/Romania, 2011,
22. Snow hides the shade of fig trees / La neige cache l’ombre des figuiers, regia Samer Najari, Canada, 2009,
23. Stardust, regia Nicolas Provost, Belgia, 2010,
24. Strung love, regia Victor Dragomir, Romania, 2010,
25. Sunset from a rooftop, regia Marinus Groothof, Olanda, 2009,
26. Yuri lennon’s landing on alpha 46 (foto) , regia, Anthony Vouardoux , Germania/Elvetia, 2010.

SURSA: http://www.stiridebine.ro

Load More Related Articles
Load More By Mihai Mircea Totpal
Load More In 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Check Also

Top 3 avantaje pe care la cauta tinerii la primul loc de munca

Business woman fairly doing her jobPentru cei mai multi tineri, primul loc de munca reprez…