La 4 iulie 1776, Congresul Continental proclama independenţa celor 13 colonii britanice din Lumea Nouă . Astăzi se celebrează libertatea cuvântului, a religiei, dreptul la libera asociere, libertatea presei şi respectul pentru drepturile fiecăruia. SUA ocupă locul 10 în topul investitorilor străini din România, firmele americane având aici 15.000 de angajaţi

Astăzi, Statele Unite ale Americii sărbătoresc adoptarea oficială de către Congresul Continental de la Philadelphia a Declaraţiei de Independenţă, filosofia politică pe care s-au întemeiat Statele Unite: libertatea cuvântului, a religiei şi respectul pentru drepturile fundamentale ale fiecărei persoane.
Documentul, conceput de Thomas Jefferson, al treilea preşedinte al Statelor Unite ale Americii, cu câteva modificări aduse de John Adams şi Benjamin Franklin, a fost adoptat pe 4 iulie 1776 de Congres. După 235 de ani, această filosofie încă face parte din cultura ţării şi a naţiunii, iar evenimentul sărbătorit în fiecare an pe această dată este unul solemn, demn de cel mai înalt respect. Ziua Independenţei a fost sărbătorită pentru prima dată oficial în statul Massachussetts, în  anul 1781, iar familiile de americani sărbătoresc acest eveniment important în toate colţurile lumii. Tradiţiile legate de 4 iulie s-au păstrat încă din perioada în care coloniştii au celebrat proclamarea şi dobândirea independenţei printr-o serbare cu artificii, muzică şi mâncare servită în aer liber. Evenimentul este aşteptat cu mare interes şi nerăbdare de toţi americanii de pretutindeni, dar şi de turiştii aflaţi pe teritoriul Statelor Unite.
În New York, de exemplu, de mai bine de 30 de ani se organizează un festival urmat de focuri de artificii, la care participă în jur de 3 milioane de persoane de toate vârstele în fiecare an. Libertăţile care se sărbătoresc cu ocazia acestei Zile a Independenţei – libertatea cuvântului, a religiei, dreptul la libera asociere, libertatea presei, ca şi respectul pentru drepturile fundamentale ale fiecărei persoane, indiferent de rasă, etnie sau credinţă – sunt la fel de importante atât în viaţa americană, cât şi în politica externă americană. Conform site-ului politisite.com, astăzi,  prima familie a Statelor Unite ale Americii sărbătoreşte ziua de 4 iulie la Casa Albă, la South Lawn, pentru a onora trupele americane alături de familiile acestora cu un barbeque, concert şi un adevărat spectacol de focuri de artificii. Preşedintele Barack Obama  va ţine un discurs cu această ocazie şi va putea fi urmărit în direct pe site-ul oficial al Casei Albe, WhiteHouse.gov.
Şi în România, în fiecare an pe data de 4 iulie comunităţile de americani sărbătoresc Ziua Independenţei punând la punct un program serios pentru ziua de luni, ultima dintr-un week-end prelungit. Americanii profită din plin de ziua liberă, îşi decorează casele în culorile naţionale roşu, alb şi albastru, organizează picnicuri în familie şi se bucură de spectacolul oferit de nelipsitele  focuri de artificii.

“România şi SUA sunt împreună, pentru totdeauna” – Mark H. Gitenstein

Pe data de 2 iulie, Excelenţa Sa, Mark H. Gitenstein, ambasadorul SUA la Bucureşti, a ţinut un discurs cu ocazia lansării proiectului Hărţii prezenţei americane în România. “Ne-am îndreptat atenţia spre voluntarii din Corpul Păcii, care îşi dăruiesc doi ani din viaţă pentru a veni să locuiască şi să muncească în satele şi oraşele din întreaga Românie. Am căutat companii deţinute şi administrate de americani şi americani de origine romană. Am vorbit cu organizaţiile neguvernamentale americane care încearcă să propage idealurile democratice, să-i ajute pe săraci sau să ofere calculatoare bibliotecilor de pe tot cuprinsul României. Am luat toate aceste informaţii şi le-am pus pe o hartă, pentru a ilustra amploarea activităţilor noastre şi forţa prieteniei dintre noi”, a declarat diplomatul american conform declaraţiei publicate pe site-ul oficial al Ambasadei SUA în România. Cu această ocazie, Excelenţa Sa a insistat pe ideea că investiţiile directe în România continuă să crească. Din 2008, până la ora actuală, companiile americane au anunţat planuri de investiţii viitoare în România, de 1,2 miliarde de dolari.
Din 1990 până în prezent, activează în România peste 100 de companii americane, cu peste 15.000 de angajaţi români.  Firmele americane sunt implicate în diverse activităţi, precum tehnologia informaţiei, agricultură şi alimentaţie, fabricarea de autovehicule, asigurări, fonduri de investiţii şi produse de larg consum. SUA ocupă locul 10 în topul investitorilor străini din România, după Olanda, Austria, Germania, Franţa, Grecia, Cipru, Italia, Elveţia şi Spania. Investiţiile care au drept sursă SUA reprezintă 2,6% din totalul investiţiilor străine directe din România. Cu toate acestea, fiindcă statisticile oficiale nu reflectă în totalitate tendinţa companiilor americane de a investi prin intermediul filialelor străine, în special a celor din Europa, suma reală este mai mare, conform statisticilor oficiale româneşti afişate pe site-ul romania.usembassy.gov.
Înainte de a accepta nominalizarea făcută de către preşedintele Barack Obama de a deveni ambasadorul SUA în România, Mark Gitenstein era în ultimul an la studii guvernamentale la Institutul Brookings, specializarea sa fiind în probleme legate de securitatea naţională şi libertăţile civile. Excelenţa Sa a mai fost şi partener în cadrul firmei multinaţionale Mayer Brown LLP cu sediul  în Washington.

Pe teritoriul SUA, 31 de localităţi conţin numele de “Liberty”, 30 cuvântul “Eagle” -imaginea păsării majestuoase, simbolul  naţional, iar 5 au adoptat numele de “Freedom”. Pe data de 4 iulie se obişnuieşte să fie cântate mai multe cântece patriotice. Toate cântecele patriotice reflectă atât istoria naţiunii, cât şi contribuţia tuturor emigranţilor la diversitatea culturală a ţării. “Star Spangle Banner” a devenit Imn Naţional pe 3 martie 1931, iar versurile au fost scrise de către Francis Scott Key, în timpul războiului din 1812. O altă tradiţie legată de Ziua Independenţei este cea legată de modul în care americanii aleg să afişeze drapelul SUA. Niciodată nu sunt folosite drapeluri murdare sau rupte şi niciodată acestea nu vor atinge pământul, pentru că drapelele naţionale reprezintă un simbol de mândrie şi trebuie respectate aşa cum se cuvine.

SURSA: http://www.curierulnational.ro

Un vizionar pe malul Potomacului

Auzim vorbindu-se zilnic despre drepturile omului. De mai bine de 20 de ani şi noi, românii, ne-am obişnuit cu această noţiune, ba chiar clamăm respectarea drepturilor câştigate în Decembrie 1989.

Pentru alţii, însă, drepturile omului reprezintă baza existenţei, o lege a firii, după zeci de generaţii care au trăit în libertate. Ştiaţi însă cine este cel care a pus pe hârtie, a promovat şi a impus într-un stat respectarea drepturilor omului? Este momentul să-l omagiem acum, cu prilejul Zilei Independenţei SUA, pe George Mason.

SURSA: http://www.tvr.ro

Load More Related Articles
Load More By Mihai Mircea Totpal
Load More In 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Check Also

4 moduri de a asorta sneakersii cu orice ținută

„Moda se schimba, dar stilul rămâne” – spunea cândva celebra creatoare de moda Coco Chanel…