Traseu turistic pe urmele lui Hitler

1112 Traseu turistic pe urmele lui HitlerO agenţie de turism britanică a lansat un pachet turistic inedit: un itinerariu care parcurge o serie de trasee care au legătură cu Hitler.

Este vorba despre un traseu de lux care costă 2.000 de lire sterline şi este numit “Chipul răutăţii: începutul şi sfârşitul celui de-al treilea Reich”. Traseul cuprinde opt zile, alături de un ghid turistic, informează Rador.

Organizatorii au ţinut să specifice că traseul a fost gândit pentru persoanele care sunt cu adevărat interesate de acea perioadă istorică, adăugând că vor analiza cu atenţie întrebările turiştilor, pentru a se asigura că printre ei nu se află şi nostalgici ai perioadei naziste.

Iniţiativa a fost intens criticată de mai multe persoane, care au susţinut că este inevitabil ca excursia să nu se transforme într-un soi de pelerinaj pervers în onoarea lui Hitler. Grupul va cuprinde un maximum de 30 de turişti într-o serie, care vor vizita: Hofbrauhaus, cea mai veche berărie din Monaco de Bavaria, unde Hitler a avut una dintre primele sale întâlniri cu Partidul Neonazist al Muncitorilor Germani. În zilele următoare, turiştii vor vizita orăşelul Berchtesgaden şi oraşul Nürnberg, care era sediul tribunalului special unde erau judecaţi criminalii nazişti din Al Doilea Război Mondial.

Un organizator al ineditei excursii a declarat că e bine ca tinerii germani să viziteze aceste locuri, întrucât trecutul nazist aparţine istoriei, iar Hitler este pentru ei “un vechi unchi care locuieşte la mansardă”.

SURSA: http://www.ziuaveche.ro

Partajează acest conținut:

Eu sunt principalul “vinovat” pentru existenta acestei publicații electronice, pretențios numita “Revista”, care își consuma existenta acum în mediul virtual. Sunt un simplu blogger, fără veleități de jurnalist sau studii de specialitate în acest domeniu, fiind economist la baza și manager în activitatea profesionala. Aceasta revista este pentru mine, în primul rand, un hobby, un rezultatul al unei munci zilnice susținută cu mare pasiune și dragoste de tot ce tot ce înseamna frumos în viata (caractere, fapte, locuri), veștile bune și gândirea pozitiva în special, din simpla dorința de a COMUNICA și de a fi mai aproape de OAMENI.

Publică comentariul

You May Have Missed