Proiect european pentru elevii câmpineni

1235-442x320 Proiect european pentru elevii câmpineniTinerii elevi ne surprind plăcut cu tot felul de iniţiative, proiecte, prin intermediul cărora au şansa de cunoaştere şi schimb de experienţă. Grupul Şcolar Industrial Energetic Câmpina a realizat un proiect european cu titlul „Prevenirea şi rezolvarea conflictelor la adolescenţi”, proiect iniţiat şi sponsorizat de fundaţia Erste din Austria. Elevii câmpineni au avut multe de învăţat. Programul pentru elevii din ţările partenere în cele trei zile petrecute în România va cuprinde activităţi interactive, discuţii pe tema discriminării şi conflictelor, dar şi prezentare de obiective culturale şi turistice din judeţ sau din ţară.

Partajează acest conținut:

Eu sunt principalul “vinovat” pentru existenta acestei publicații electronice, pretențios numita “Revista”, care își consuma existenta acum în mediul virtual. Sunt un simplu blogger, fără veleități de jurnalist sau studii de specialitate în acest domeniu, fiind economist la baza și manager în activitatea profesionala. Aceasta revista este pentru mine, în primul rand, un hobby, un rezultatul al unei munci zilnice susținută cu mare pasiune și dragoste de tot ce tot ce înseamna frumos în viata (caractere, fapte, locuri), veștile bune și gândirea pozitiva în special, din simpla dorința de a COMUNICA și de a fi mai aproape de OAMENI.

Publică comentariul

You May Have Missed