Cum nu ţi-am mai scris demult,un gând pârdalnic mi-a adus aminte de anii de care se duseră ca dulci clipe pe apa Dâmboviţei, fiindcă la podul LEMASITRE (unde a fost Uzina TIMPURI NOI) era un restaurant care se numea AZUGA, în care cântau nişte instrumentişti de excepţie prin anii 1956-66, care nu vedeau, iar crâşmarul (om pus pe câştig) îşi luase de soţie o crâşmăriţă focoasă nevoie mare, dar şi frumoasă ca un boboc de trandafir, mândră şi afurisită de nu-şi încăpea în piele…, pentru care am aşternut aceste versuri,spre a înţelege tot petrecăreţul că „ochiul drcului – banul” a lăsat multă durere în sufletele unor oameni, şi mai lasă… că aşa a fost el blestemat ca să rămână în urma lui  lacrimi, nostalgie şi părere de rău.

C  R    Ş  M  A  R  U  L

 *****

Crâşmăriţa de-i frumoasă,

Grea e viaţa de crâşmar:

Singură nu prea o lasă…

E atent ca un pândar.

*

Unul cu ochiul îi face;

În pielea lui nu aş fi:

Dacă soţioara-l lasă,

Cum ar puteau-o opri?

*

La tejghea a-nţepenit,

Ea cu spatele s-a-ntors:

„…Ah, nemernicul bandit!

Cum mă-ntoarce el pe dos.

*

Mâna-n sân i-a strecurat…

Ce pungaş!… Nu-i e ruşine?

…Îi zâmbeşte, sunt turbat!

Ce i-a spus,… râde de mine?

*

I-a plătit… că l-a servit…

Nu-i grăbit! De ce nu pleacă?

…E client vechi, e om cinstit:

A băut şi el oleacă…

*

Bine, bine, el încearcă!…

Dar ce-mi face,-afurisita?

Peste el văd că s-apleacă…

Şi-l împinge zăpăcita!…

*

 

…Am noroc, facem vânzare:

Sunt bogat peste un an;

I-a strâns mâna! Lucru mare…

Zău, ea o face pentru-un ban.

*

Doamne, vinul când îi duce,

De-i vorbeşte… sunt pierdut!

Mariţa… este tânără şi dulce…

He-he!… el e-nalt, bine făcut.

*

Ah, cum îi toarnă în pahar!…

Lacrimi sunt din ochii mei;

Pune mâna ăst tâlhar…

Pe un braţ de-al dumneaei,

*

O ciupeşte…, sunt precis;

Uf! A pupat-o-mpeliţatul…

Nu-i nimic, a luat bacşiş;

Hoaţa… se mută la altul.

*

Cum mă fierbe… mititica,

Îmi pierd capul, sunt nebun!

Văd că-i toarnă cu ulcica

Picături de vin în sân?…

*

A cuprins-o de mijloc,

O aşează pe genunchi!…

Doamne! Dacă nu iau foc,

Simt cuţitul în rărunchi.

*

Să îi placă?… n-aş credea,

Nu prea stă în firea ei;

Dar mai ştii! Ce îi şoptea?

Parcă are-n ochi văpăii…

*

Uf!… a fugit. E speriată…

Nu-i de lemn, este femeie;

Crâşma asta blestemată,

Într-o zi aş vrea să pieie!

*

Vai de mine,-n seara asta…

S-a aprins, şi-o să le cânte;

Dacă nu îmi pierd nevasta,

Am să trăiesc zile multe.

*

Joacă, râde, chefuieşte!…

Uite cum m-am pedepsit.

Bine-mi face!… E răsplata:

Drac am vrut, şi l-am găsit.

*

Ce cred ei?… că îmi e frică!

Îmi zic…”Tata cârciumarul!”

Că m-apucă,-aşa… o pică…

Să-i omor, aş vrea, cu parul!

*

Lăutarii s-au încins..,

Pauză nu vor să facă!?

Vinul setea nu le-a stins,

Mariţa mi-o face lată….

*

A-nvăţat cum să mi-i joace;

Dar îmi pare prea-nfocată!…

Nu mai ştiu…, ce le mai face?!

Hm!… Le-a făcut nota de plată.

*

Am şi eu norocul meu:

Ea acum merge cu mine;

Bun câştig, zău, şi nu e rău!

Iar la anul care-mi vine…,

*

Vânzarea de o să meargă,

În crâşmă n-o mai aduc!

E vreunul să-nţeleagă

Sufletul meu chinuit?…

*

Gata, şi noaptea s-a dus:

Zorii vin, îmi pleacă ei!…

Viaţa-ntreagă mi-a distrus

…Cu atâţia muşterei.”

*

Eu, din colţul unde stau,

Îl privesc, îmi pare rău!…

Uneori, un rom îi dau,

Şi îi spun că Dumnezeu,

*

Luna o scoate pe cer,

S-o privească fiecare;

Pe când el, un pişicher!…

Ia pe Miţa la culcare.

*

Râde-n barbă, -i mulţumit,

A-nţeles că-i ştiu secretul;

Astă seară m-a cinstit –,

Şi mi-a zis: – “Dacă poetul,

*

Suferinţa nu-mi ghicea,

Cine dracu’ ar mai fi stat

Viaţa-ntreagă la tejghea?

…Să mai  fie şi-nsurat

*

Cu asemenea copilă!…

Care inima-ţi topeşte?

O mai da şi ea, din milă…

Dă şi ea ce-i prisoseşte.

*

Stai, la toţi le vine rândul!…

Poate… vor păţi  mai rău;

  Un crâşmar dacă ţi-o spune,

  Ia şi bag-o-n capul tău!

*

N-au să scape,  eu îţi spun:

Ce fac ei, eu am fumat…

Să iubeşti, e-un lucru bun,

Dar să furi?… Mare păcat!

*

Vezi tu, banii ce-i câştig?…

Of! Îi plătesc… zău, înmiit;

Nu-i cinstit, dar e un târg;

Sigur sunt că ai ghicit?”

    *     *      *      *

Obosit…îmi cade în pat,

Şi mi-a adormit buştean;

Este mulţumit, a câştigat…

Ochiul dracului, un ban.

*

Copiliţa-l înveleşte…,

Milă-i e să nu răcească;

A scăpat, se veseleşte,

Vrea şi ea să mai trăiască.

*

Că adesea vină-mi fac:

“Ce-am găsit tocmai la ea!?”

Crâşmăriţa-i pui de drac,

Şi-i păcat a renunţa

*

Să-i astâmpăr al ei foc

Cu iubirea mea nebună;

Cârciumaru,-are noroc,

Când se scoală, o să spună:

*

“Dragul meu, de nu erai…

Pe Mariţa o pierdeam;

Nu ştiu ce e-n capul ei,

Dar cu sigur o păţeam!…

*

Am noroc cu dumneata

Că eşti bun şi înţelept;

Tânără cum este ea…

Ar fugi cu vrun deştept!

*

Of, săraca…, vai de ea!…

S-ar speti muncind, mai ştii?

Dar aici, în crâşma mea…

Doamne, de-om avea copii,

*

O să meargă viaţa strună

Şi din foc o să-i mai treacă…”

Râde ca de-o glumă bună,

Dar eu ştiu ce o să pată.

*             *              *

Trec prin colţ unde era

Crâşma* de care spuneam:

Cu-un crâşmar şi-o tejghea,

Unde-adesea petreceam.

*

Azi când totu-i dispărut:

Pe Mariţa n-o mai văd;

Viaţă, viaţă… ai trecut

Cum apa curge sub pod,

*

Şi-n a luciului oglindă,

Amintirea mai pluteşte;

Cine poate ca s-o prindă?

A rămas doar o poveste.

***

Crâşma*

Şi acum îmi mai sună în ureche melodia care o cântau „OPTIMIŞTII” (nişte instrumentişti excepţionali, dar nu vedeau, sărmanii) în restaurantul AZUGA de la podul LEMAITRE,  lângă (Uzina timpuri Noi) de pe Calea Văcăreşti

***

„Grea e viaţa de crâşmnar,

Că-mi trăieşte  cu amar…

Şi pe jar  inima-i pune

Crâşmăriţa, căci nu-i spune

Cum aduce bani în casă;

El zice: „Dacă-i frumoasă,

Tot cu mine merge-acasă –

De vorba lumii nu-mi pasă!”

 ***

Marin Voican-GHIOROIU