×

Acţiuni culturale în Sinaia

Acţiuni culturale în Sinaia

251-430x320 Acţiuni culturale în SinaiaSinăienii şi turiştii sunt invitaţi în acest weekend la teatru. Centrul Cultural Carmen Sylva din Sinaia găzduieşte mâine seară la Casino-ul din staţiune piesa de teatru „Hangiţa”, jucată de ansamblul artistic al facultăţii de Petrol şi Gaze din Ploieşti – Academic Star. Evenimentul cultural face parte din Festivalul Culturii şi Artei Studenţeşti, ediţia XIV-a, iar mâine, pe scenă vor urca tineri care au obţinut importante premii şi trofee la concursuri naţionale şi internaţionale. Şi pentru că se apropie Sărbătorile Pascale, copiii talentaţi de la cercul de desen al instituţiei de cultură, au realizat o impresionantă expoziţie de icoane pe sticlă, linguri de lemn pictate şi ouă încondeiate. Mai bine de o lună au lucrat micuţii la aceaste lucrări, iar sub îndrumarea specialiştilor care le împărtăsesc tainele artei. Şi la finalul lunii, pe 30 aprilie, pasionaţii de artă sunt invitaţi la vernisajul expoziţiei  de grafică „Portrete”. Lucrările sunt semnate de artista Cornelia Gherlan şi vor rămâne expuse până pe 16 mai.

httpv://www.youtube.com/watch?v=ZoavXWqDYvk

Partajează acest conținut:

Eu sunt principalul “vinovat” pentru existenta acestei publicații electronice, pretențios numita “Revista”, care își consuma existenta acum în mediul virtual. Sunt un simplu blogger, fără veleități de jurnalist sau studii de specialitate în acest domeniu, fiind economist la baza și manager în activitatea profesionala. Aceasta revista este pentru mine, în primul rand, un hobby, un rezultatul al unei munci zilnice susținută cu mare pasiune și dragoste de tot ce tot ce înseamna frumos în viata (caractere, fapte, locuri), veștile bune și gândirea pozitiva în special, din simpla dorința de a COMUNICA și de a fi mai aproape de OAMENI.

Publică comentariul

You May Have Missed