Turiştii care iubesc adrenalina şi sporturile extreme sunt aşteptaţi pe Valea Prahovei cu tot felul de activităţi incitante.

Pentru 100 lei pe oră, puteţi descoperi plăcerea de a exploata diverse zone, în cele mai bune condiţii, cu vehiculele 4×4.
Astfel, puteţi goni pe cărările de munte şi în acelaşi timp să vă bucuraţi de peisaj şi de libertate. Oferte sunt şi pentru cei care vor să practice alpinismul.
Aventura este garantată şi totodată se practică mai multe activităţi pentru iniţierea în acest domeniu, precum tehnicile de legare în coardă, prezentarea echipamentului şi ABC-ul alpinistului.
Pentru grupuri organizate, un astfel de atelier pleacă de la 175 de euro şi poate ajunge la 350 de euro. Din oferta agenţilor din turism, nu lipsesc zborurile cu parapanta, tirul cu arcul sau paintball-ul. Toate aceste activităţi se desfăşoară fie în Munţii Bucegi, fie în Munţii Biaului.

E loc și de dat la pedale
Cei care vor să se rezume numai la câteva plimbări cu bicicleta, pot apela la centrele care se ocupă de închirieri şi care practică tarife cuprinse între 80 şi 100 lei pe zi.
„Sunt foarte mulţi amatori de sporturi extreme sau motorizate care vor să găsească în zonă mai multe variante de petrecere a timpului liber. Simt nevoia să aibă parte de multă adrenalină, iar noi ne-am adaptat acestor cerinţe. Există şi pentru ei închirieri de vehicule, dar şi trasee speciale pentru cele motorizate şi pentru biciclete. Sunt puţine zone în Munţii Bucegi, deoarece este rezervaţie naturală protejată, dar foarte multe în Munţii Baiului. Aşteptăm pe toată lumea să vină şi să se bucure de tot ceea ce înseamnă activităţi în aer liber, deoarece sunt foarte multe lucruri de făcut la munte pentru toate gusturile”, a precizat consilierul CIPT Sinaia, Paul Popa.
Cele mai practicate activităţi la munte rămân drumeţiile, deoarece pot fi înteprinse de oricine, indiferent de condiţia fizică şi de vârstă. Mişcarea reprezintă sănătate curată şi în plus, plimbările pe traseele montane tonifică musculatura şi vă ajută să scăpaţi de stresul din oraş. Costurile sunt minime, iar recreerea garantată.Adelina ANEI

Load More Related Articles
Load More By Mihai Mircea Totpal
Load More In 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Check Also

Soferii model fac toate aceste lucruri! Fa-le si tu!

Nu este deloc greu sa fii un sofer model in trafic, sa conduci prudent si sa ai grija de a…