Justin Capră: Eu nu sunt inventator, Dumnezeu e inventator

Inginerul de aviaţie Justin Capră este unul dintre cei mai mari inventatori români în viaţă. Are 77 de ani şi a reuşit să realizeze 114 lucrări practice, dintre care 77 de invenţii brevetate. În 1950, la 17 ani, realizează un bob, cu noutăţi în ce priveşte suspensia şi direcţia, în 1955, construieşte automobilul Virgilius cu două roţi, prima invenţie omologată ca atare – echipat cu un motor de avion, de 105 CP, vehiculul atingea 300 km/oră şi cântarea 250 kg. În 1956, realizează prima versiune a „rucsacului zburător”, invenţie care a fost furată şi brevetată, şapte ani mai târziu, de americani. Aparatul, expus o vreme la Muzeul Tehnic din Bucureşti, nu a intrat niciodată în producţia de serie. În SUA, în schimb, după obţinerea brevetului de invenţie, în 1962, pentru un aparat identic cu cel gândit şi realizat de Justin Capră, acesta a intrat în producţia de serie, fiind folosit curent în operaţiuni dificile de către poliţişti, militari şi pompieri. Abia în 2002, americanii au recunoscut oficial că ideea aparţine românului Justin Capră.

Justin Capră: M-am născut în satul Măgureni, unde bunicul meu din partea mamei a fost primar în două legislaturi. Am lucrat în aviaţie. Naşul meu, Niculescu Malu, care era din Câmpina, a fost inspector şcolar, arestat, la un moment dat, şi trimis la canal, pentru că făcuse parte din vechiul regim capitalist, murind mai târziu din aceste motive. Fiul său, care avea 11 ani la vremea respectivă, m-a ţinut în braţe şi m-a botezat. Despre mine, ce să vă spun? Am fost un om în general nemulţumit, neastâmpărat, motiv pentru care am luat rar premii la şcoală, fiind de multe ori şi corigent şi restanţier.

Reporter: Dintre cele 77 de invenţii brevetate, „rucsacul zburător” pare să fi rămas în memoria publicului, ţinând cont şi de faptul că americanii au încercat să şi-l asume. Cum comentaţi aceste aspecte?
Justin Capră: N-am inventat eu nici roata, nici focul! Eu nu sunt inventator, Dumnezeu e inventator, noi făcând parte din Imitatio Cristi. Inventatorul e un om neastâmpărat care încearcă să pună cap la cap nişte cunoştinţe, să le optimizeze. Ei bine, eu, fiind un neastâmpărat şi mergând pe un alt drum decât omul obişnuit, sigur că am fost persiflat, invectivat şi chiar agresat fizic. Pentru că, orice om care face altceva decât fac ceilalţi deranjează nişte tipare, nişte somnolenţe. Omul, prin natura lui, este conservator şi nu suportă să vină altcineva cu altă idee. De aceea m-am retras în locul meu, cum am făcut şi acum, construindu-mi această căsuţă în mijlocul naturii, ca să nu deranjez pe nimeni, pentru că prezenţa mea deranjează. M-am împăcat cu acest statut. Revenind la invenţia mea, a fost primul brevet, pentru care am avut şi de suferit. În 1956, am fost arestat, nu neapărat pentru aparatul de zbor, cât pentru alte idei, pe care le considerau comuniştii ca fiind nocive şi că aş fi avut dorinţa de a pleca din ţară. Niciodată nu am avut această dorinţă.
În 1958, am reuşit să mă şi ridic cu aparatul, după multe experienţe nereuşite. Aparatul portativ pentru zbor individual a fost brevetat în 1958. Şi s-a întâmplat să-l brevetez cu aproape patru ani înaintea lui Wendell Moore, de la Bell Corporation. Americanii au obţinut brevetul pe 22 februarie 1962, iar noi pe 27 iulie 1958, la ora 9 dimineaţa. Prioritatea mea a fost recunoscută de americani abia în 2002. Între timp, „rucsacul zburător“ a fost folosit, printre altele, de cosmonauţi, la deplasările intercapsulare.

Reporter: A fost vreodată, marcată oficial, activitatea dumneavoastră?
Justin Capră: În urmă cu trei ani, am primit un premiu important. Întâi am primit din Occident, apoi din România şi de la Dan Voiculescu, un premiu în bani. El a avut această idee să mă premieze, dar premierea a stabilit-o Academia de Ştiinţe. A fost întrebat preşedintele Academiei de ce eu şi nu alţii, pentru că au fost vreo 70 de persoane propuse: Tudor Gheorghe, Leşe, matematicieni, profesori. Preşedintele a spus: „Pentru că am vrut să spălăm ruşinea! Academia Populară la vremea respectivă a zis că e o prostie ce vrea domnul Capră”. În sfârşit, argumente de genul acesta. Nici eu nu ştiu de ce mi-a dat mie premiul ăsta, că nu sunt eu mai bun ca alţii. Asta e! Nu m-am îmbătat! M-am apucat să creez nişte centre de cercetare. Eu stau în pensie, care e de 11 milioane de lei vechi, dar, de ce să mânii pe Dumnezeu, am nişte dobânzi la ce-am câştigat, mi-a mai dat în câteva rânduri nişte bani şi Academia de Ştiinţe şi, sincer, mi-au prins bine la momentul respectiv. Cum spuneam, am creat un centru de cercetare care îmi poartă numele. Aşa au vrut băieţii… Avem un centru la Vălenii de Munte, la Băicoi şi urmează un campus universitar aici, în Filipeştii de Pădure. Vor exista fonduri europene, dar şi banii noştri. Noi am încercat să facem asta şi la Făgăraş, Lonea. Nu s-a legat. Politică şi alte chestii. Atunci m-am gândit să fac la mine acasă, în Prahova. Ideea nu-mi aparţine mie, ci profesorului doctor Colceag, moderator matematic, chemat frecvent în America, Anglia, China, să le rezolve nişte probleme matematice. Dânsul mi-a zis „hai să facem ceva pentru copiii supradotaţi”. Am reuşit aici, în Prahova, să găsim o oază de înţelegere.

Reporter: De ce foarte multe dintre ideile dvs. nu au intrat în producţie de serie?
Justin Capră: Răspunsul e delicat, pentru că nu se aplică decât între 3 şi 5% din idei, din motive sociale, politice, economice. Şi să vă explic. Dacă se aplică de mâine încolo automobilul care nu consumă, vor apărea şi milioane de şomeri în infrastructură, în petrol şi multe alte domenii. De aceea, se aplică foarte greu. În România, se aplică foarte puţine dintre ideile mele. Nişte economizoare. În America, în schimb, se foloseşte acel aparat de zbor şi în cosmos. Aici, în atelier, am o maşinuţă, de fapt un fel de scuter electric, care are autonomie de 100 de km. A parcurs distanţa Bucureşti-Iaşi cu 2 litri de benzină, adică 0,5% consum. Pe zi, te costă cam 40 de bani. Nu este băgată în producţie de serie. Mi s-a atras atenţia chiar de la fabrici de automobile şi altele, că e bine să mă astâmpăr, pentru că sunt nişte interese. Mă rog! Eu am, voi n-aveţi! Să fie sănătoşi! Vor? Să-şi facă!

Reporter: Dacă ar intra în producţie de serie, cât ar putea costa?
Justin Capră: Cred că până într-o mie de euro. Nu prea mă pricep.

Reporter: Chiar şi la 77 de ani aveţi o viaţă activă. La ce mai lucraţi în atelierul dvs.?
Justin Capră: Ce am în lucru acum? Nu ştiu dacă e invenţie. Este vorba de un dispozitiv, cu un motor dedesubt, care influenţează greutatea, se învârt nişte discuri, fără elice. Sunt nişte efecte peliculare, care se bazează pe principiul de ridicare a farfuriei zburătoare. De fapt, e o idee mai veche. Eu, de 40 de  ani, nu mai brevetez, pentru că nu am simţul proprietăţii. Omul brevetează ca să arate că el a fost primul. Dacă a făcut altul ideea mea, cu atât mai bine, mă bucur şi-l felicit. Lucrările mele, dacă punem cap la cap automobilele, aparatele de zbor, motorete, colaborări şi altele, sunt 114 până acum, ca realizări practice şi dacă nu mi-am rupt gâtul până acum, înseamnă că am avut noroc sau… gâtul bun.
Carmen NEGREU