Actorul Nicholas Cage a fost arestat vineri seara la New Orleans

233-301x320 Actorul Nicholas Cage a fost arestat vineri seara la New OrleansSimona BOTEZAN

Câştigătorul premiului Oscar, actorul Nicholas Cage, a fost arestat  vineri, 15 aprilie, in jurul orelor 11,30 pm, de către Poliţia din New Orleans. Într-un comunicat de presă dat publicităţii sâmbătă, 16 aprilie, poliţia locală anunţă că Nicholas Cage a fost arestat şi este acuzat pentru violenţă conjugală şi stare de ebrietate în public.

Incidentul s-a produs în faţa unei reşedinţe din Cartierul Francez din New Orleans, locuinţă pe care actorul susţinea că o închiriase. Când soţia lui l-a contrazis şi i-a spus că nu este locuinţa închiriată de ei, Cage a apucat-o violent de braţ şi a împins-o, apoi a început să lovească maşinile de pe stradă şi a încercat să se urce într-un taxi. Un agent de poliţie aflat în zonă a observat că actorul era beat şi s-a certat în stradă cu soţia, motive pentru care i-a cerut să coboare din taxi. Potrivit autorităţilor, în acel moment Cage a început să agreseze verbal poliţistul.

Actorul a fost reţinut şi este acuzat de violenţă conjugală, deranjarea liniştii publice şi faptul că s-a îmbătat în public. Cauţiunea a fost stabilită la 11.000 de dolari Potrivit Reuters, sâmbătă seara starul se afla încă în arest. Apariţia actorului în faţa curţii a fost stabilită pentru data de 31 mai.

Nicholas Cage este nepotul producătorului Francis Ford Coppola şi este cunoscut publicului pentru rolurile interpretate în filmele: “Raising Arizona”, “National Treasure” sau „Gone in 60 Seconds”. A fost nominalizat de două ori la premiul Oscar, pe care l-a câştigat în 1995, pentru rolul beţivului cronic din pelicula “Leaving Las Vegas.” Pentru rolul din „Suflet sălbatic” (1990), în regia lui David Lynch, el a fost recompensat cu Palme d’Or la Festivalul de Film de la Cannes.

Anul trecut, în decembrie, Nicholas Cage a fost implicat într-un scandal similar în România, când a încheiat o petrecere privată din Bucureşti cu mare scandal. Cage a chefuit alături de câţiva prieteni într-un club din Capitală, iar dimineaţă, în jurul orei 05.00 am a ieşit în stradă urlând şi gesticulând. Altercaţia a avut loc cu o persoană din anturajul său. Incidentul de la Bucureşti din 2010 s-a sfârşit în momentul în care gărzile lui de corp l-au convins să urce în maşină si să meargă la hotelul unde era cazată echipa lui de filmare.

________________________________

Surse: AP, Reuters, CNN, Agerpres

Surse foto: Coppola Cinema Rx, Reuters

Simona BOTEZAN

Washington DC

16 aprilie 2011

Partajează acest conținut:

Eu sunt principalul “vinovat” pentru existenta acestei publicații electronice, pretențios numita “Revista”, care își consuma existenta acum în mediul virtual. Sunt un simplu blogger, fără veleități de jurnalist sau studii de specialitate în acest domeniu, fiind economist la baza și manager în activitatea profesionala. Aceasta revista este pentru mine, în primul rand, un hobby, un rezultatul al unei munci zilnice susținută cu mare pasiune și dragoste de tot ce tot ce înseamna frumos în viata (caractere, fapte, locuri), veștile bune și gândirea pozitiva în special, din simpla dorința de a COMUNICA și de a fi mai aproape de OAMENI.

Publică comentariul

You May Have Missed