Motto:”Eram atât de obosit şi sufeream.
Eu cred că sufeream de prea mult suflet…”
Lucian Blaga

Nu am făcut parte din Cenaclul “Flacăra”, dar l-am admirat în secret pe poetul Adrian Păunescu. Fiind elev în Liceul Militar “Dimitrie Cantemir” Breaza, am auzit că va fi o reprezentaţie artistică în satul unde copilărisem, la Filipeştii-de-Pădure, pe 28 decembrie 1984, cu câteva luni înainte de desfiinţarea cenaclului după un spectacol tot în Prahova, la Ploieşti.  Compuneam melodii pe versurile unor clasici ai literaturii, iar acum mă prezentam în faţa marelui poet  cu cântecul “Regeasca dramă” pe versurile sale. Îmi amintesc că, după ce a ascultat cântecul (rămas şi astăzi în sertarul pieselor mele needitate pe disc), a spus doar atât: ”Să fie prezentat pe scenă!”. Ulterior m-am ocupat pe parcursul a peste 25 de ani de promovarea poeziei cântate universale atât prin intermediul limbii române, cât şi în original. Dar nu acesta este motivul gândurilor mele de azi.

Prin dispariţia lui Adrian Păunescu s-a încheiat o epocă: a unei păci relative, dar o Pace între două războaie mondiale. Informaţiile conform cărora România va fi angajată în război împotriva Iranului, ministrul apărării pregătindu-se în secret să convoace o jumătate de milion de rezervişti, sunt, deşi dezminţite oficial, tot mai credibile în urechile românilor. Pentru că zvonul de azi este realitatea de mâine.

Am fost sunat din Germania de poetul Petru Jipa care îşi exprima revolta că, într-o zi de doliu, pe postul naţional de televiziune un scriitor (nu merită să-i menţionez numele) îl acuza pe marele dispărut că “pactizase” cu puterea de atunci, aducându-i laude. Denigratorul a uitat, însă, că Adrian Păunescu a criticat, sub diferite forme, de multe ori, regimul Ceauşescu, dovadă interzicerea sa în 1985. Iar cei care îl critică şi acum, în mormânt fiind, ar trebui să se gândească la pilda creştină cu prostituata: ”Acela care este fără de păcat să arunce primul piatra!”
Textul poeziei “Regeasca dramă” are conotaţii uluitoare azi, la înmormântarea Poetului: Mama şi Patria sunt una; Basarabia pierdută (spuneam că se termină o epocă, întrucât, în noul conflict care se prefigurează, este posibil ca Basarabia să redevină parte a României, iar Ardealul să fie din nou pierdut în favoarea Ungariei, să sperăm că nu definitiv; mama în braţe cu pruncul Adrian Păunescu, într-o ţară răvăşită de război pe peronul dramelor din istoria naţională; cinstirea memoriei părinţilor în texte poetice precum “Rugă pentru părinţi”, “Repetabila povară” sau “”Regeasca dramă”: ”Ce grabnic te-ai întors acasă, mamă, / Atât de grabnic, nici nu pot să-ţi spun / Îmi pică lacrimile peste pumni / Şi-aud pământul nostru cum te cheamă.” O parte a sufletului boţit de durere la înmormântarea mamei se regăseşte în atmosfera în care cortegiul funerar al Poetului ia acelaşi drum: ”Te mai opreşti la cea din urmă vamă / Te şterge sora ta de flori de prun / Oricare dintre noi e mai bătrân / Decât eşti tu acum zidită-n ramă.” Strofa a treia devoalează (cu decenii în urmă), în spirit vizionar, sensuri dinspre viaţa părinţilor către imagini din ziua propriei înmormântări: ”Da, mamă, nu ai fost un om de seamă / Şi nu ai meritat afet de tun / Dar sufletului tău curat şi bun / I-a fost sortită o regească dramă: / De a muri când florile se pun / Şi mânjilor le creşte-o nouă coamă.” Caii şi natura reprezentau Viaţa în peliculele lui Andrei Tarkovski (amintiţi-vă începutul colosului filmic “Andrei Rubliov”), de aceea nu întâmplător, în luna Sfântului Andrei, ocrotitorul românilor, lângă crucea tatălui său stătea Andrei Păunescu. Zilele când românii l-au plâns pe marele poet au fost, poate, cele mai frumoase zile de noiembrie din ultimii zeci de ani, însorite de lumina din glasul lui Ştefan Hruşcă. Mulţi spun că nu i-a părut rău c-a murit… Chinuit (ca Hristos pe Cruce…) în ultimii 20 de ani de adversarii politici, dar şi de “figuri” ale micimii intelectual-culturale, Adrian Păunescu a fost mai mult contestat decât apreciat la adevărata lui valoare. Vorbeam cu actorii Cristina Deleanu şi Eugen Cristea despre regeasca dramă a marelui dispărut: trişti, îmi mărturiseau că generosul suflet al Maestrului a plecat discret din faţa mârşăviei denigratorilor săi. Inima sensibilă a unui poet care şi-a iubit până la disperare poporul cât să mai reziste în faţa atacurilor furibunde din toate părţile?…
Credincios  până la moarte idealurilor şi principiilor sale, Adrian Păunescu n-a ascuns niciodată că a rămas cu convingeri socialiste, iar înmormântarea sa pe 7 noiembrie nu poate fi decât un semn prevestitor: mai-marii Noii Ordini Mondiale au realizat că a fost mai rentabilă perioada în care a existat imperiul sovietic  decât cea de acum, când capitalismul a devenit prea costisitor financiar, prin urmare tendinţa generală este de instaurare a unor noi forme de socialism pe mapamond. Printre miile de oameni care l-au însoţit astăzi pe poet pe ultimul drum, direct sau indirect, erau şi nostalgici ai acelei perioade, cu părţile ei bune sau rele. În plus, nu trebuie să uităm faptul că structura interioară, morală, a poporului român a avut de-a lungul istoriei sale, întotdeauna deschideri către forme de socialism “cu faţă umană” (precum Primăvara pragheză a lui Dubcek, România fiind singura ţară din Tratatul de la Varşovia care a refuzat să invadeze Cehoslovacia în august 1968). Românii nu sunt un popor războinic, au vrut să fie lăsaţi să trăiască în pace şi bunăconvieţuire cu vecinii. Aceste principii le-a apărat pe parcursul a o jumătate de secol omul de cultură şi spirit civic Adrian Păunescu.
Concluziile sunt triste: scârbit şi dezamăgit de reacţia contemporanilor săi, Regele Poeziei Noastre Sociale s-a retras în linişte în Pantheonul Valorilor Universale. Pentru că viaţa lui Adrian Păunescu a fost o luptă pentru Pacea ţării sale, dar şi un manifest pentru sănătatea pământului, moartea Marelui Patriot Român dezvăluie un adevăr de neignorat: Poetul şi-a lăsat poporul singur în faţa noului conflict mondial. Am auzit români care asemănau tragicul destin al mareşalului Antonescu, păstrând proporţiile contextului istoric şi social, cu regeasca dramă a poetului naţional Adrian Păunescu. Dacă Antonescu spunea, în pragul propriei execuţiei: Ţie, popor ingrat, nu-ţi va rămâne nici cenuşa mea!, Adrian Păunescu pare să spună: Trezeşte-te, popor al meu, vino spre adevăr şi întoarce-te către valorile istoriei tale milenare! Doamne, Îţi las în grijă încercatul meu neam: ocroteşte-l !

 

Paul Polidor
7 noiembrie 2010,
tristă zi pentru românii de pretutindeni

SURSA: http://www.phoenixmission.org

Load More Related Articles
Load More By Mihai Mircea Totpal
Load More In 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Check Also

TOP-ul cautarilor globale in Google in 2019 – Cum arata lumea prin filtrul motorului de cautare?

Liderul in domeniul motoarelor de cautare, Google, a facut publice cele mai cautate expres…