adus, ajf, AJF Prahova, avea, balaban, conac, cupa regiunilor, decebal, decu, din, dolj, dubla, fost, iei, invingatoare, loc, lui, lupu, mai, Munteanu, Nae, oaia, pentru, petre, prahova, prahovean, reprezenta, rizan, sandu, selec, Spectatori, stanciu, Stiri locale, stiri ploiesti, Stuparu, toare, trimi, Ungaria, victoria
Mihai Mircea Totpal
AJF Prahova învingătoare în Cupa Regiunilor
– dubla lui Decebal Nae a adus victoria prahovenilor
– selecţionata prahoveană va reprezenta România la Cupa Regiunilor UEFA al cărei prim tur preliminar va avea loc în Ungaria.
AJF Prahova – AJF Dolj
2-1 (1-0)
Stadionul din Mogoşoaia. Spectatori: aproape150.
Au înscris: Decebal Nae (min.32 şi 54)- pentru prahoveni, Stuparu (minj.66)-pentru doljeni.
AJF Prahova:
Mălescu – Militaru (min.61Safta), D. Petre, G. Matei, I. Filip, M. Mihai (min.78 M.Stanciu), B. Stroe (min.87 Conac), D.Stoian, Cernea (min.55 Cârstocea), Al. Boţu, Decebal Nae. Rezervele selecţionatei prahovene au fost : Crintea(portar), Fl. Mihalache, Iulian Topliceanu şi Fl. Dorişor(jucători de câmp). Antrenori: Decu Crângaşu şi Dorinel Beznea.
AJF Dolj:
Rizan – M. Stoian, Pârvu, Diţă, Mateiţă, Tâmplaru (min.83 Lupu), Dimian, Preda, Sandu (min.55 Stuparu), Munteanu (min.80 Balaban), Cojocaru (min.59 Stănculescu).
Antrenori: Sorin Pătraşcu şi Ionel Ghirea.
Arbitri acestei întâlniri: Florin Chivulete – la centru, ajutat la cele două tuşe de Bogdan Gheorghe şi Andrei Simoniş (toţi, din Bucureşti).
Cei mai buni jucători de pe teren: Decebal Nae şi Alexandru Boţu.
După ce a eliminat selecţionata judeţului Brăila, selecţionata de fotbal amatori a judeţului Prahova a câştigat, în premieră absolută, Cupa Regiunilor, învingând în finală reprezentativa judeţului Dolj, considerată mare favorită a competiţiei, cu scorul de 2-1.
Trebuie să subliniem că ultimele trei ediţii au fost câştigate de Oltenia, iar partida de pe stadionul Complexului Naţional din Mogoşoaia a fost de un bun nivel, cu destule faze reuşite de ambele porti, jucătorii evoluând cu multă ambitie şi multă risipă de efort.
Primele ocazii de a marca au aparţinut doljenilor, Munteanu (min.6) şi Sandu (min.9) trimiţând milimetric mingea pe lângă poarta lui Mălescu.
Replica prahovenilor a venit imediat şi în ciuda căldurii sufocante, reuşesc deschiderea scorului prin atacantul lui Dero Ploieşti, Decebal Nae, care din interiorul careului mare a şutat la colţul lung, cu toată opoziţia portarului doljan.
Jucătorii din Dolj puteau intra la cabine cu un rezultat egal dar Munteanu, în două rânduri, nu l-a putut învinge pe Mălescu.
Fără gol primit în prima repriză, trupa condusă de tehnicienii Decu Crângaşu şi Dorinel Beznea a ieşit încrezătoare de la cabine, şi prima mare ratare îi aparţine jucătorului de la şcoala de fotbal din Buşteni, Alexandru Boţu, unul dintre cei mai buni jucători ai formaţiei AJF Prahova.
În cele din urmă, marcatorul primului gol al jocului, Decebal Nae, a marcat din nou, reuşind „dubla”, la capătul unei faze colective de toata frumusetea, ducând scorul la 2-0.
Când toţi jucătorii erau liniştiţi şi convinşi că victoria nu le mai poate scăpa, a venit eroarea portarului Mălescu, care a fost surprins de şutul expediat de Stuparu, de la 30 metri în diagonală, mingea poposind în plasă . În ultimele 20 de minute, doljenii au forţat egalare dar prahovenii au gestionat perfect finalul jocului, calificându-se în premieră absolută pentru turul preliminar al „Cupei Regiunilor UEFA”, pentru amatori.
După succesul de la Mogoşoaia, selecţionata judeţului Prahova(vezi foto) va reprezenta România la ediţia 2010-2011 a Cupei Regiunilor UEFA, al cărei prim tur preliminar se va desfăşura în Ungaria, în perioada 31 august – 4 septembrie.
Conform site-ului oficial al FRF, reprezentanta României va juca împotriva selecţonatelor similare ale Ungariei, Israelului şi Armeniei.
Câştigatoarele celor trei grupe din această fază şi cele mai bune două echipe de pe locul 2 vor accede în ultimul tur, turneul final al competiţiei, UEFA urmând să aleagă locul disputării după ce vor fi ştiute echipele calificate.
Meciul de la Mogoşoaia a beneficiat de o organizare excelentă a Federaţiei Române de Fotbal, care a asigurat toate condiţile necesare, iar premierea echipelor a fost făcută de oficiali ai FRF, învinşii fiind premiaţi de Corneliu Costinescu, fost vicepresedinte, iar elevii lui Beznea şi Crângaşu, de către preşedintele arbitrilor, Ioan Igna.
Selecţionata judeţului Prahova a beneficiat de un important sprijin de la doua cluburi din judeţ, Chimia Brazi şi Astra Ploieşti au pus la dispoziţie mijlocul de transport, terenurile de antrenament, pentru cele 3 şedinte de pregătire, precum şi alte facilităţi.Cristian SBARNEA
Partajează acest conținut:
Publică comentariul