Balada Oltului

Hășmașul Mare îmbrățișează izvorul
Oltul vălurește în limba română,
Când printre stânci își cântă dorul
Și pădurea îl îngână.

Coboară râul măcinând stânci
De dor venit de departe,
Iar apa cântă din izvoare adânci
Scriind povești într-o carte.

Morile de lumină scapără valuri în palete
În hora lor s-a prins și pădurea,
Iar când obosite le este sete
Sorb lumină și gânduri plecate aiurea.

O, Doamne, de Olt mi-e dor
Ca la o icoană la el mă-nchin,
Departe sunt și ași vrea să zbor
La malul lui să-l sorb și să mă înclin.

La Cozia Mircea tânăr în vis
Bătrân în înțelepciune și vână
Îmi luminează drumul întins
Cu-n gând bun și sabia în mână.

Sunt dor de ducă și de iubire
Și port râul prin lume ca pe-o cruce
Chiar dacă Oltul precum un mire,
În Dunăre se varsă și se tot duce…

Frații Mureș și Oltul unesc țărișoare
în Țara cea Mare, România bogată,
Muguri pe un arbore înălțat spre soare
din pădurea Litovoilor armată.

În Marea cea Mare Oltul vorbește
Limba învățată la izvoare,
Capodoperă din cuvinte ce unește
Românii din Carpați, Dunăre și zare…

Oltule, Oltuțule, vin românii să te vadă
Intrând cu Doina în veșnicia din baladă.

Aşteptare

 

Ograda cu nuc sub ceaţă plutind,

Mic voievodat la marginea Oltului,

Primăvara în roua căzută din frunze,

Case din lemn îşi spală ferestrele,

Nestatornice ochiuri în nopţile de veghe.

Când trifoiul decide vara,

Când pentru răcirea fontelor solare

De la brâul zilei

Mama aduce apă de la fântână

În cumpenele doniţelor de fag,

Doi ochi ai mei, doi umeri ai mei,

Lăsaţi-vă-n aripile primului vânt

Care merge spre casa

Unde mama, cu mâna dreaptă-a surorii mele,

Găteşte sub cumpăna zilei

Pentru întoarcerea mea abia licărind,

Un dor al ei.

II

Şi seminţele trec în neştire peste artătură

Şi-n neştire brazdele rămân grele,

Iar pâinea a crescut peste mejdină,

Mirosind a ploaie măruntă.

Aici sub snopul de raze, în mierea soarelui,

Se-ntoarce amurgul în verdele dintr-o tulpină.

Aşteptând, trec nodurile nopţii peste zări

Şi cocoşii îşi pregătesc cântecele melancolicelor deşteptări.

III

Tata despică inima nucului,

Tata despică inima mielului

Şi focul umple ograda de umbre,

Focul mielului se varsă-n pământ.

Tata se aşează în capul mesei cu toată livada,

Împărţindu-ne din feliile inimii

Şi sângele mielului ne curge pe barbă-n jos,

Şi sevele nucului se preling în brazdă,

Răcorindu-ne explozia verii din piepturi.

În micul voievodat de la marginea râului

Seninul are la rădăcină fântâna,

Frunzele legănându-se mă cheamă

Şi respiră adânc între cer şi cumpăna ei.

Apoi acolo, în lăzile de zestre ale mamei

Din podul casei, răsfoind mirosul de nuci

Şi caietele, gândesc la trecerea iute a toamnelor,

Timpul rămâne pe lucrurile din podul casei

Copil

Ca mine în rugăciunile mamei.

IV

Coloane de dealuri cu ferestre,

Satul ca o licărire suie,

Norii în pâlcuri aleargă din casă în casă

Sub soare via îşi fierbe mustul

Şi Oltul macină în turbine lumina,

Mama tot mai aduce răcoarea fântânii,

Sora mea tot coase batiste şi faţă de masă,

Tata ciopleşte carul

Pentru întoarcerea mea acasă.

Dumnezeu, Țara Maicii Domnului o mirunge….

Mi-e dor pe-un ștergar de turta arămie

Pusă de țărancă în țest să crească

De trilul coborât din înalt de ciocârlie

În Transilvania, Moldova și Țara Românească.

E anotimpul când satul îl colind

Și-l înveșnicesc în vers pentru mâine,

Prin centenarul acesta suferind

Mă întorc acasă pe-o punte de pâine.

Ziua scrie cu lumină în brazde  poezie

Holda aurie mai trece și-n povești,

Iar poemul scris cu brațul ridică-n  chindie

Imn Transilvaniei, Moldovei și Țării Românești.

Izvoarele susură imnuri sub nuci

Iar ceasul bate secundă de popas

Pe când ascult cânt de guguștuci

Și dorul nestins în vers rămas.

Mi-e dor pe ștergar de turta arămie

Pusă de țărancă în țest să crească

De trilul coborât din înalt de ciocârlie

În Transilvania, Moldova și Țara Românească.

Prin răscrucea de veac trec cirezi,

Dinspre ogradă urlă un câine,

Sunt singur și tu mă visezi

Întorcându-mă în Țară pe-o punte de pâine.

Ziua scrie cu lumină în brazde  poezie

Holda aurie mai trece și-n povești,

Iar poemul scris cu brațul ridică-n  chindie

Imn Transilvaniei, Moldovei și Țării Românești.

Caut în Biblie vibrații de iubire

Și munții memoriei în noapte dor

Când sfinții îmi toarnă argint în potire

Nopțile albe își pun la vis tricolor

Din albastru aerului scriu acum

Călare pe-o lună roșie ce curge

Deasupra galbenului holdei pe drum

Dumnezeu, Țara Maicii Domnului o mirunge….

Mi-e dor pe ștergar de turta arămie

Pusă de țărancă în țest să crească

De trilul coborât din înalt de ciocârlie

În Transilvania, Moldova și Țara Românească.

****

Al. Florin ŢENE

Load More Related Articles
Load More By Mihai Mircea Totpal
Load More In Stiri Exclusive

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Check Also

CASINO RIEGLER din Sinaia, de neuitat

luni, 27 noiembrie 2017 – de Insider În vara aceasta am avut privilegiul să mă întor…