MANDRUTIU TeofilPoet înzestrat cu harul talentului, discret, născut în satul Badon, aflat pe două coline din Valea Zalăului, din judeţul Sălaj, interiorizat, şi cu spiritul disciplinei în sânge, câştigat în mediul militar unde a activat o viaţă, Teofil Mândruţiu se prezintă în faţa cititorilor săi cu un evantai de cărţi cu poezii în care descoperim o adâncime a perspectivelor ontologice, exemplificând legătura spiritului omului cu Divinitatea, având o omogenitate între ceea ce este creat şi trăit.

Debutând în revista Liceului militar Ştefan cel Mare şi publicând în diverse reviste, inclusiv în „Agora Literară “ a Ligii Scriitoirilor Români, Teofil Mândruţiu şi-a perfecţionat stilul, abordând cu insistenţă versul clasic.

În volumele sale: „Moartea regelui alb“, „Regina de vis”, „Patimi“, „O lumină în mers“, „Desenul din nucleu“, „Stanţe şi restanţe“, „Pribegi de piatră” şi „Apăsarea lutului”, descoperim întruchiparea existenţială cu nuanţe filozofice, desprinsă din legătura indestructibilă dintre Om şi Dumnezeu. Alegoriile sale- ale trăirilor intense în faţa morţii, ale iubirii, ale pasiunii în sens teologal-, ţâşnesc ca un izvor curat cu expresii culturale, inclusiv universalitatea dramei eului exponenţial.

E un poet original, euphonic şi polifonic în poezia sa cu ritm muzical: „Între două războaie/ Care stau să se bată/ În mantaua de ploaie/Trece pacea îmbrăcată“ (Între două războaie), sau „Trudind pe cale de iubire/ Răsplata e în mântuire;/ La poala crucii lui Hristos/ Ajungi ducând crucea pe jos//. (Semne ).

Poet al nordului, din Ardealul sufletului nostru, el ilustrează spiritul înţelepţilor ardeleni, pentru care Divinitatea este Judecătorul suprem, şi paradisul cu o lume de rânduială armonică şi inatacabilă, unde poporul de suflete se încredinţează universului înfrăţit, unde se află Semănătorul: „Au rămas seminţele neîncolţite/ nu pentru că/ nu ar fi trecut/ prin sac/ ci,/ pentru că/ nu au trecut/ prin mâna semănătorului.“(Seminţe neîncolţite).

Retras în satul său, poetul înţelege prin aceasta un soi de libertate eliberată de regulile unei vieţi citadine. Satul pentru poet este paradisul, o ilustraţie a vieţii unui popor încredinţat că universal este înfrăţit cu el. Legea acelei lumi este legea naturală, iar această Lege este Dumnezeu sub care încolţeşte speranţa: „Din stâncile uscate/
Izvoare vor ţâşni/ Iar oamenii vor bea/ Şi nu vor mai muri.//“ (Talazuri ).

Teofil Mândruţiu, spiritual, face parte din stirpea poeţilor care au abordat în poezie religiozitatea, cum ar fi: Arghezi, N. Crainic, Radu Gyr, Vasile Voiculescu, Traian Dorz etc, dar „degetele” talentului său au apăsat pe multiple claviaturi, care au rezonat în acorduri sublime mai toată gama sufletului omenesc. El convorbeşte cu Ziditorul, chemând alături prietenii, cititorii.

Citind cărţile acestui poet am ajuns la concluzia lui Thomas D`Aquino: ”Credinţa este o pregustare a cunoaşterii, care ne va face fericiţi în viaţa viitoare. “

Al Florin ŢENE

Cluj-Napoca

15 februarie 2016

Load More Related Articles
Load More By Mihai Mircea Totpal
Load More In Stiri Exclusive

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Check Also

Esti implicat intr-un accident rutier? Iata ce trebuie sa faci!

In conditiile in care tot mai multi oameni au devenit proprietari de masini si au obtinut …