MIHALACHE-Alexandra-gr

 

SONET PATRIEI

 ***

Din ochii însetaţi de biruinţă

Căzură două lacrimi peste vreme,

Aici e vatra dragostei supreme,

Aici pământul a rodit credinţă.

*

Priveşte către munţi şi nu te teme,

Căci patria înseamnă năzuinţă,

Să fie pasul tău făgăduinţă

Atunci când glasu-i blând o să te cheme.

*

Noi ne-am născut ca munții din furtună,

Ne-au legănat pădurile la sân,

Nici cerul nu ne sperie când tună,

*

Cad fulgere, dar crestele rămân.

Doar glia ne aduce împreună,

Purtând în piept eternul crez român.

 ***

SONET POETULUI

 ***

Poetul este însăşi veşnicia

Ce-a sărutat cuvintele cu jale

Şi-a tremurat în doine abisale

Zidind din trupul vieţii poezia.

 *

Atâtea lacrimi varsă în pocale,

În ochi i se-oglindeşte elegia,

Din veacuri izvorăşte fantezia,

Privire mângâiată de petale.

 *

O lacrimă de înger se aşterne

Pe versul său de timp neîntinat,

Prin sita vremii dorurile-şi cerne

*

Acelaşi cer din care s-a-ntrupat,

Căci el, poet al mărilor eterne,

De nemuriri nu s-a mai vindecat.

 ***

SONET POEZIEI

 ***

A plâns cu soare astăzi nemurirea

Când s-a-mbrăcat cu haina de lumină

În care cerul teama îşi alină

Iar stelele îşi varsă strălucirea.

 *

Doar lacrimi vii se zvântă-n zarea lină

Cu vers divin îşi sutură iubirea,

Îngheaţă în amurguri amintirea

Si-ntr-un târziu cu mările suspină.

*

Nu e sălaş mai sfânt ca poezia

Să-şi clatine eternul într-un vers,

Prin veacuri şi-a urmat călătoria

*

Şi rănile din suflete a şters.

A revărsat în ochii noştri glia-

În templul ei e-ntregul univers.

 ***

DE CÂTE ORI

 ***

De câte ori îţi căutam privirea

Să-mi fie călăuză, dar şi leac,

De-atâtea ori simţeam dezamăgirea,

Plecată eşti în al durerii veac.

 *

De câte ori îmi căutam o vină

A rănilor ce dor necontenit,

De-atâtea ori făptura ta divină

În gândul meu părea că a-mpietrit.

 *

De câte ori îmi caut înţelesul,

Un rost pe lume de a exista,

De-atâtea ori mă-ndeamnă universul

Ca să renasc din veşnicia ta.

 ***

AI LOCUIT

 ***

Ai locuit o vreme într-un gând

Şi era pace, linişte, lumină,

Dar ai plecat de-acolo prea curând

Lăsând în urmă doar tristeţi şi vină.

 *

Ai locuit o vreme-n sinea mea

Şi era soare, tihnă, împlinire,

Dar ai fugit apoi făr `a lăsa

Măcar un bob curat de nemurire.

 *

Ai locuit o vreme-n suflet pur

Şi era cald, senin ca primăvara,

Dar ai plecat făr` să priveşti în jur

Fără să vezi cât mi-e de grea povara!

 ***

VOR SCRIE MULŢI

 ***

Vor scrie mulţi şi vor cânta iubirea

Cu pană şi vioară îngerească,

Dar cine va-ndrăzni să o privească

Prin ochi de foc a-şi înfrunta menirea?

 *

Când patima ar vrea să te lovească

Înalţă-te în zbor cu amintirea,

Iar ai tăi ochi să soarbă nemurirea,

Doar ţărmul mării să te urmărească.

 *

Şi multe doruri găzduieşte cerul,

Tot multe inimi se ascund în vers,

Dar câte ar străbate efemerul

 *

Spre a luci pe veci în univers?

Să învăţăm a desluşi misterul,

Iubirea va sfinţi orice demers.

***

—————————————–

Alexandra MIHALACHE

Slobozia, 25 iulie 2015

Load More Related Articles
Load More By Mihai Mircea Totpal
Load More In Stiri Exclusive

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Check Also

Copilul tau se uita ore in sir la desene? Cum ii influenteaza ele modul de a gandi si actiona?

Fiecare parinte trebuie sa stie asta! In timpul socializarii si ca urmare a acesteia, oame…