Asigurarea locuinţelor obligatorie de mâine
Orice proprietar va trebui să îşi asigure locuinţa. Începând de mâine, asigurarea locuinţelor devine obligatorie. Pool-ul de Asigurare Împotriva Dezastrelor (PAID) va începe să emită din 15 iulie poliţe de asigurare obligatorie a locuinţelor, prima de asigurare fiind de 10 sau 20 euro, în funcţie de tipul de locuinţă, notează NewsIn.
Cheltuielile cu reasigurarea vor fi acoperite de acţionarii PAID, şi nu printr-un împrumut contractat de Ministerul de Finanţe, aşa cum se stabilise iniţial. Asigurarea obligatorie a locuinţelor acoperă riscul de cutremur, alunecări de teren ori inundaţii, pentru fiecare construcţie cu destinaţia de locuinţă.
Proprietarii care nu îşi asigură locuinţele riscă o amendă cuprinsă între 100 şi 500 lei, în timp ce prima obligatorie este de 20 euro în cazul locuinţelor tip A (care au structura de rezistenţă din beton armat, metal ori lemn sau cu pereţi exteriori din piatră, cărămidă arsă sau din orice alte materiale rezultate în urma unui tratament termic şi/sau chimic) şi de 10 euro în cazul locuinţelor tip B (cu pereţi exteriori din cărămidă nearsă sau din orice alte materiale nesupuse unui tratament termic şi/sau chimic). Suma maximă asigurată este de 20.000 euro pentru locuinţele de tip A şi de 10.000 euro pentru cele de tip B.
PAID a fost înfiinţat în toamna anului trecut de 13 companii de asigurări: Groupama Asigurări, Astra Asigurări, Platinum Asigurări, Uniqa Asigurări, Generali Asigurări, Ardaf, EuroIns, Carpatica Asig, Grawe România, Credit Europe Asigurări, ABC Asigurări, Certasig şi City Insurance.
Astra, Platinum şi Groupama deţin câte o participaţie de 15% din capitalul social al PAID, nivel maxim admis de lege, în condiţiile în care capitalul social al PAID este de 4,6 milioane euro.
Mâine în cadrul unui eveniment special reprezentanţii Pool-ului de Asigurare Împotriva Dezastrelor vor oferi prima asigurare obligatorie de locuinţă. Vă vom ţine la curent cu toate detaliile legate de acest eveniment.
SURSA: http://media.imopedia.ro
Partajează acest conținut:
Publică comentariul