Braşovul va avea o Alee a Celebrităţilor prin care vor fi omagiaţi braşovenii de valoare

Grupul Iubim Braşovul (Facebook) şi Iniţiativa Tinerilor pentru Modernizarea României, filiala Braşov, au iniţiat un proiect dedicat celebrităţilor oraşului de la Poalele Tâmpei, care au oferit de-a lungul timpului valoare în viaţa culturală, socială şi academică la nivel local, naţional şi chiar internaţional.

646x40418 Braşovul va avea o Alee a Celebrităţilor prin care vor fi omagiaţi braşovenii de valoare

În acest context a luat naştere proiectul „Aleea Celebrităţilor din Braşov”, prin care vor fi omagiaţi braşovenii de valoare. „Iniţiativa va presupune acordarea unei distincţii, sub forma unei stele stilizate celebrităţilor braşovene, în semn de recunoaştere faţă de cei care, prin propriile performanţe, au dus Braşovul pe harta naţionala sau mondială a excelenţei. Cu o istorie de excelenţă pe fundal şi cu o recuzită culturală excepţională, Braşovul înseamnă distincţie, eleganţă şi civilizaţie la cote înalte. «Aleea Celebrităţilor din Braşov» este un simbol de recunoaştere, valoare şi omagiere”, a precizat Eugen Târnovan, owner Grupul Iubim Braşovul.

„Este o onoare pentru mine să fac parte din acest consiliu, să fac parte din una dintre cele mai mari iniţiative din Braşov. Este un privilegiu să îi am colegi pe cei mai buni oameni din Braşov care au acceptat această provocare, la fel ca şi mine. Mă bucur enorm că ştiu că am oportunitatea de a participa la înfrumseţarea acestui oraş minunat. Am 21 de ani şi mi-am propus să aduc cât mai multe experienţe să-mi pun în ghiozdan, consider că această experienţă îmi va face ghiozdanul mai greu”, spune George Apostu, manager departamentul Voluntari al Grupului Iubim Brasovul şi liderul de tineret la Crucea Roşie – filiala Braşov.

Partajează acest conținut:

Eu sunt principalul “vinovat” pentru existenta acestei publicații electronice, pretențios numita “Revista”, care își consuma existenta acum în mediul virtual. Sunt un simplu blogger, fără veleități de jurnalist sau studii de specialitate în acest domeniu, fiind economist la baza și manager în activitatea profesionala. Aceasta revista este pentru mine, în primul rand, un hobby, un rezultatul al unei munci zilnice susținută cu mare pasiune și dragoste de tot ce tot ce înseamna frumos în viata (caractere, fapte, locuri), veștile bune și gândirea pozitiva în special, din simpla dorința de a COMUNICA și de a fi mai aproape de OAMENI.

Publică comentariul

You May Have Missed