Cadouri pentru iubitorii de artă decorativă

154 Cadouri pentru iubitorii de artă decorativăCele mai potrivite cadouri de sărbători pentru iubitorii de artă le veţi găsi, fără îndoială, la Galeriile Orizont din Bucureşti. Aici a fost astăzi Salonul de Iarnă, aşa că sute de lucrări de tapiserie, ceramică şi artă decorativă vă aşteaptă să le admiraţi şi, de ce nu?, să le luaţi acasă.

În jur de 60 de artişti plastici, tineri sau mai experimentaţi, expun în cadrul Salonului de Iarnă piese cu tematica sărbătorilor şi nu numai. Vizitatorii expoziţiei vor găsi aici piese din sfera artelor textile, ceramică, sticlă ori metal. Variază tehnicile şi materialele folosite de artişti, dar, cu siguranţă, oricare dintre aceste lucrări poate deveni un cadou rafinat pentru iubitorii de artă în perioada Crăciunului

Expoziţia va putea fi vizitată până pe 9 ianuarie 2012.

Partajează acest conținut:

Eu sunt principalul “vinovat” pentru existenta acestei publicații electronice, pretențios numita “Revista”, care își consuma existenta acum în mediul virtual. Sunt un simplu blogger, fără veleități de jurnalist sau studii de specialitate în acest domeniu, fiind economist la baza și manager în activitatea profesionala. Aceasta revista este pentru mine, în primul rand, un hobby, un rezultatul al unei munci zilnice susținută cu mare pasiune și dragoste de tot ce tot ce înseamna frumos în viata (caractere, fapte, locuri), veștile bune și gândirea pozitiva în special, din simpla dorința de a COMUNICA și de a fi mai aproape de OAMENI.

Publică comentariul

You May Have Missed