Se plimba prin Europa doar cu hainele de pe ei şi cu instrumentele la care cântă! Trăiesc din banii strânşi de la trecătorii care se opresc să le asculte muzică şi o apreciază. Dorm sub cerul liber sau la binevoitorii care îi duc acasă pentru o noapte. Acum, sunt la Braşov, iar următoarea oprire o vor face undeva în munţii Carpaţi. Este povestea vieţii a doi tineri americani, muzicieni din New Orleans, Louisiana, care vor să se plimbe prin lume şi să-şi trăiască viaţa după propriile reguli

Bob şi Gregory au 22 de ani şi sunt originari din California. Se cunosc din liceu, însă s-au împrietenit mai bine după ce au absolvit. De 4 ani s-au mutat în New Orleans, unde au cântat într-o trupă formată din 12 persoane. Au cântat pe stradă şi aşa şi-au strâns banii să vină în Europa. Prima oprire a fost în Spania. „Am venit în Spania cu o trupă de 7 persoane, am ajuns în Madrid ne-am luat biciclete şi ne-am plimbat prin Spania pe bicicletă cam o lună. Pe urmă am vândut bicicletele în Barcelona, am făcut auto stopul până la Berlin, acolo ne-am despărţit”, a declarat Bob, percuţionistul care aparent cânta la o găleată. Dacă Gregory e clar că prestează la chitară, Bob cânta de fapt la un instrument inedit şi nu prea întâlnit, mai ales la noi. Instrumentul este compus dintr-o găleată, o sfoară şi un băţ.

Bob cântă la „găleată”
Din Berlin au făcut autostopul până în România, la Oradea unde au ajuns acum 3 săptămâni. Iniţial, s-au hotărât să vină în România, datorită unei fotografii. „Am văzut o poză cu Carpaţii pe internet. Am venit în Braşov pentru că e mai aproape de munţi. Am ajuns în Oradea şi cineva ne-a spus care sunt cele mai bune oraşe de vizitat”, ne mai spune Bob.
Pe Strada Republici i-am întâlnit şi noi, cântând pentru trecători. „Găleata e folosită ca o cameră de rezonanţă şi aici am prins o sfoară cu un nod, la bat am o crestătură pentru a-l sprijini de marginea căldării. Dacă trag de băţ mai tare, întind coarda şi va ieşi o notă mai înaltă, dacă ţin coarda mai lejeră, notele vor ieşi mai joase”, explică americanul principiul „găleţii-contrabas”. Originalitatea şi muzica celor doi, atrag trecători încă din primele minute în care cei doi încep să cânte. „E interesant, îmi place. Chiar aş mai sta, că-mi place”, ne spune un trecător.
Stilul de viaţă al celor muzicieni este unul pe care mulţi l-ar putea vedea că unul sărac, însă băieţii se bucura de fiecare clipă petrecută în locurile pe care le vizitează. „Dacă e bună vremea, prefer să să dorm afară. Câteodată ne iau şi oamenii acasă, sau în rare ocazii, stăm la câte un hostel. Atunci ne spălăm şi facem duş”, mărturiseşte Gregory. Muzica e singurul sprijin financiar prin care reuşesc să-şi continue odiseea. „Cunoaştem toţi oamenii, prin muzică noastră, şi tot prin ea facem şi destui bani cât să supravieţuim. Nu cheltuim banii pe nimic în afară de ţigări, mâncare şi alcool”, subliniază Bob.

Sunt şefii lor
Băieţii vor să trăiască din muzica lor, însă nu au nevoie de foarte mulţi bani pentru asta. „Vreau să construiesc o casă şi să n-am nevoie de mulţi bani, decât pentru lucrurile imposibil de achiziţionat fără bani” – ăsta e visul lui Bob. În ceea ce priveşte motivul pentru care au plecat de-acasă pe un drum incert şi plin de peripeţii? Răspunsul este simplu. „Vreau să călătoresc, să-mi trăiesc viaţa în termenii mei, să fiu şeful meu, să văd cum trăiesc şi alţi oameni. E simplu”, mărturiseşte Gregory.

Din Braşov, cei doi vor să se plimbe prin Carpaţi, încă nu ştiu exact pe unde vor merge. După ce vor pleca din România, se vor opri în Serbia, Croaţia, Italia şi apoi în Spania.

httpv://www.youtube.com/watch?v=U0k1Krek9u0

SURSA: http://bzb.ro

Load More Related Articles
Load More By Mihai Mircea Totpal
Load More In Stiri Externe

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Check Also

André RIEU lansează DVD-ul ”Love in Maastricht” și un nou album discografic ”Romantic Moments II”

”Love in Maastricht”: Concertul în aer liber susținut în anul 2018, în orașul său natal es…