×

„Carul cu Boi”, scos la licitaţie în Capitală

„Carul cu Boi”, scos la licitaţie în Capitală

1478 "Carul cu Boi", scos la licitaţie în Capitală„Carul cu boi” al lui Nicolae Grigorescu va fi scos astăzi la licitaţie. Lucrarea, estimată la peste 200 de mii de euro ar putea deveni, astfel, cea mai scumpă operă a unui artist român vândută vreodată în România.

Potrivit oragnizatorilor, tabloul face parte din colecţia particulară a unui cetăţean român, iar licitaţia va începe, cel mai probabil de la o valoare apropiată de 100.000 de euro.

Tot la licitaţia de astăzi vor fi scoase la vânzare alte 127 de opere, printre care „Trandafiri”, semnată Ştefan Luchian, şi „Băieţi scăldându-se”, pictată de Camil Ressu. Licitaţia va avea loc începând cu ora 19.00, la Opera Naţională, iar accesul la eveniment se va face numai pe baza unor invitaţii.

SURSA: http://www.realitatea.net

Partajează acest conținut:

Eu sunt principalul “vinovat” pentru existenta acestei publicații electronice, pretențios numita “Revista”, care își consuma existenta acum în mediul virtual. Sunt un simplu blogger, fără veleități de jurnalist sau studii de specialitate în acest domeniu, fiind economist la baza și manager în activitatea profesionala. Aceasta revista este pentru mine, în primul rand, un hobby, un rezultatul al unei munci zilnice susținută cu mare pasiune și dragoste de tot ce tot ce înseamna frumos în viata (caractere, fapte, locuri), veștile bune și gândirea pozitiva în special, din simpla dorința de a COMUNICA și de a fi mai aproape de OAMENI.

Publică comentariul

You May Have Missed