Festivalul medieval „Turnirul Cetăţilor” se va desfăşura, în Cetate, în perioada 15-17 iulie. Timp de trei zile, oraşul Râşnov se va întoarce în timp, cei prezenţi având posibilitatea să trăiască pe viu atmosfera din urmă cu peste 500 de ani.

În cele trei zile de sărbătoare, vizitatorii vor fi martori la evenimente şi manifestări medievale precum: turniruri cu cai, lupte cu spada între cavaleri, trageri cu arcul, aruncarea suliţei, mânuirea spadelor, lupta supremă pentru cucerirea mâinii frumoasei prinţese, teatru şi jocuri medievale pentru copii şi adulţi.

Fiecare zi a festivalului „Turnirul Cetăţilor” se va încheia cu show-uri de noapte, dansuri şi focuri de tabără, dar şi cu un spectacol mistic, toate organizate în prezenţa temutului „Conte”. Nu vor lipsi specialităţile culinare făcute după reţete din vremuri apuse, cum ar fi cârnatul teutonului, ţepeluş şi ospăţul cavalerului.

În cele trei zile se va servi doar mâncare medievală, iar cel mai atractiv fel va fi, cu siguranţă, „specialitatea cavalerilor”, care, conform legendei, le va da puteri magice celor care o vor gusta.

Conform tradiţiei, în urmă cu sute de ani, într-o împărăţie numită Kronstadt, exista un împărat foarte sever, care avea o fiică de o frumuseţe răpitoare. Patru cavaleri au pornit la drum pentru a cere mâna prinţesei, iar astfel a apărut Turnirul Cetăţilor.

Prin acest festival medieval ne propunem să păstrăm intactă tradiţia din urmă cu sute de ani şi să readucem în prim-plan acea atmosferă medievală unică“, a declarat Christian Macedonschi, organizatorul evenimentului.

Costume medievale, de închiriat

Publicul prezent la festival se va putea implica în activităţile medievale de la Râşnov. Organizatorii au pus la dispoziţia celor prezenţi 300 de costume, pe care le pot îmbrăca doritorii, precum şi armuri sau săbii artizanale, cu care se pot fotografia. Cavaleri şi domniţe se vor plimba prin piaţa medievală, acompaniaţi de muzica faimoşilor menestreli.

Totodată, scenete în care cavaleri albi şi cavaleri negri, posedaţi de spirite malefice, se luptă pentru onoare, vor fi jucate de actori iscusiţi. În acelaşi timp, organizatorii vor crea o piaţă medievală autentică, unde vor juca meşteşugari şi olari iscusiţi, exact ca în vremurile îndepărtate.

Oraşul Râşnov va deschide Festivalul medieval „Turnirul Cetăţilor”, din acest an, urmând ca evenimentele similiare să se desfăşoare şi la Braşov (5-7 august), Bran (12-14 august), Făgăraş (18-21 august) şi Feldioara (2-4 septembrie).

SURSA: http://www.adevarul.ro

Load More Related Articles
Load More By Mihai Mircea Totpal
Load More In 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Check Also

Marian MALCIU: Rondelul tristei veri & Sonetul plângerii… Te cheamă!

Sonetul plângerii… Te cheamă!  ***  Privește, Doamne! Tot pământul plânge, Iar Cerul…