Home Ce vacanţe au pregătit agenţiile de turism de Paşte

Ce vacanţe au pregătit agenţiile de turism de Paşte

3 min read
0
0
137

Sejururi cu zbor charter în Egipt, Grecia sau Turcia, circuite culturale în străinătate sau în ţară dar şi vacanţe în staţiunile montane de pe Valea Prahovei şi în staţiunile balneare din ţară sunt pachete pregătite de agenţiile de turism pentru românii care nu vor sta acasă de Paşte.

O vacanţă de patru zile la pensiunea de trei stele Magic din staţiunea Băile Herculane costă 280 de lei (67 euro) de persoană. Tariful include trei nopţi de cazare cu demipensiune (tichete valorice în valoare de 100 lei), o şedinţă de masaj de 30 minute, o şedinţa saună de 30 minute, se arată pe site-ul agenţiei de turism Paralela 45.

Turiştii care vor alege o vacanţă la munte de Paşte vor plăti mai mult. Astfel că un sejur de patru zile la hotelul de trei stele Eden din Predeal, în perioada 22-25 aprilie, costă 590 de lei (142 euro) de persoană şi include cazare în regim de demipensiune şi masa festivă de Paşte, potrivit site-ului agenţiei de turism Eximtur.

Şi circuitele culturale sunt prezente pe site-urile agenţiilor de turism care promovează pachetele de Paşte. Aproape 1.200 de lei (290 euro) costă un circuit cultural în perioada 22-26 aprilie, în care se pot vizita mai multe oraşe din ţară, printre care Piatra Neamţ, Iaşi, Bacău, Târgu Frumos, Braşov şi Predeal, potrivit datelor de pe site-ul agenţiei Mareea Comtur.

Dacă operatorii din turism promovează ca pachete în ţară în special sejururile în staţiunile montane sau balneo, vacanţele pe care le propun în străinătate sunt cele în staţiunile de pe litoral. Cu aproape 500 de euro se vinde o vacanţă în staţiunea egipteană Sharm el Sheikh, care include şase nopţi de cazare în perioada 21-27 aprilie la un hotel de cinci stele şi transport cu avionul, potrivit site-ului agenţiei Prestige Tours. Pe de altă parte, o vacanţă de şase nopţi în Creta costă 522 de euro de persoană de Paşte, arată datele de pe site-ul Paralela 45.

SURSA: http://www.zf.ro

Load More Related Articles
Load More By Mihai Mircea Totpal
Load More In 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Check Also

3 tipuri de cadouri pentru a impresiona pe cineva drag

Pana in perioada sarbatorilor nu mai este foarte mult timp, ceea ce insemana ca poti incep…