Cei trei turişti rămaşi blocaţi în Bucegi au fost recuperaţi de salvamontişti

1284 Cei trei turişti rămaşi blocaţi în Bucegi au fost recuperaţi de salvamontiştiCei trei turişti, doi bărbaţi şi o femeie, rămăşi blocaţi pe traseul Valea Adâncă, din Masivul Bucegi, au fost recuperaţi, sâmbătă seară, de salvamontişti, după o acţiune care a durat mai mult de şase ore.

Potrivit şefului Serviciului Salvamont Buşteni, Gheorghe Haiduc, operaţiunea de recuperare a celor trei turişti a durat mai mult de şase ore, aceştia fiind duşi apoi de salvatorii montani până în staţiunea Buşteni.

Turiştii au cerut ajutorul salvamontiştilor, sâmbătă dimineaţă, după ce au constatat că nu mai pot nici să înainteze, nici să se întoarcă, fiind blocaţi pe munte într-o zonă extrem de dificilă din Masivul Bucegi.

Imediat după încheierea acestei operaţiunii, salvamontiştii au fost solicitaţi să intervină din nou, de această dată pentru recuperarea unei familii cu un copil mic, rămasă blocată pe traseul Jepii Mici, tot din Bucegi.

Potrivit sursei citate, din datele furnizate de familia care a solicitat intervenţia salvatorilor montani, copilul este rănit la un picior şi cu greu se poate deplasa.

De asemenea, o altă echipă de salvatori montani din Buşteni a intervenit pentru recuperarea turistei supraponderale căreia i s-a făcut rău pe traseul Jepii Mari din Bucegi, aceştia reuşind să ajungă la femeie.

La ora transmiterii acestei ştiri, femeia este transportată pe targă către staţiunea Buşteni.

O femeie în vârstă, supraponderală, care a urcat pe traseul Jepii Mari din Masivul Bucegi, a solicitat, sâmbătă după-amiază, ajutorul salvamontiştilor, după ce i s-a făcut rău pe munte.

SURSA: http://www.mediafax.ro

Partajează acest conținut:

Eu sunt principalul “vinovat” pentru existenta acestei publicații electronice, pretențios numita “Revista”, care își consuma existenta acum în mediul virtual. Sunt un simplu blogger, fără veleități de jurnalist sau studii de specialitate în acest domeniu, fiind economist la baza și manager în activitatea profesionala. Aceasta revista este pentru mine, în primul rand, un hobby, un rezultatul al unei munci zilnice susținută cu mare pasiune și dragoste de tot ce tot ce înseamna frumos în viata (caractere, fapte, locuri), veștile bune și gândirea pozitiva în special, din simpla dorința de a COMUNICA și de a fi mai aproape de OAMENI.

Publică comentariul

You May Have Missed