Cel mai tare festival de metal underground în aer liber din România – OST Mountain Fest – se va desfăşura în acest an în Cetatea de la Râşnov în 22-24 iulie.

La festival vor participa 33 de trupe din România, cea mai cunoscută fiind Negură Bunget. Pe lângă acestea vor fi şi trupe străine, de exemplu keep of Kalessin (Norvegia), Dornenreich (Austria), Onslaught (Marea Britanie)

Râşnovul e loc bun.

„Un astfel de festival lipsea până acum din peisajul ţării. În acest an suntem la a doua ediţie, după ce prima a avut loc pe Valea Cerbului, lângă Buşteni, unde n-am avut parte de toate condiţiile pe care ni le-am fi dorit. La Râşnov, însă, ne bucurăm de o locaţie foarte bună, care ne oferă toate facilităţile din punct de vedere al accesului, al locului de campare şi parcare, dar şi al obiectivelor turistice aflate în vecinătate. În plus, primarul oraşului, Adrian Veştea, ne-a sprijinit din mai multe puncte de vedere”, a precizat Mihnea Badea, de la Asociaţia Culturală OST, organizatoarea festivalului.
180 de lei abonamentul
httpv://www.youtube.com/watch?v=XPQY1M1s-RI
Biletele s-au pus deja în vânzare în vânzare, la preţul de 180 de lei pentru un abonament valabil pentru cele trei zile de festival, sau la preţul de 80 de lei pentru un bilet valabil o zi, preţuri valabile până la data de 21 iulie 2011, urmând că direct la festival, preţul abonamentelor şi biletelor să crească până la 200 lei, respectiv 90 de lei pe zi.
Bileţele sunt disponibile online în reţeaua Biletoo.ro (plată valabilă cu cradul sau ramburs / livrare prin curier), Librăriile Adevărul din Bucureşti, Braşov, Iaşi, Timişoara, Focşani, Cluj-Napoca, Craiova, Galaţi şi Constanţa.  Programul festivalului poate fi găsit pewww.ostmountainfest.ro.

SURSA: http://www.brasovultau.ro

Load More Related Articles
Load More By Mihai Mircea Totpal
Load More In 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Check Also

TOP 5 locuri in care se distreaza pe cinste orice prahovean!

Fiecare om vrea sa traiasca frumos, sa se bucure cat mai mult de viata in prezenta prieten…