Se spune că ajungând la Ierusalim, oamenii veniți din toate colțurile lumii, fie că sunt credincioși, practicanți sau pur și simplu turiști, poate agnostici sau chiar atei, au o uimitoare diversitate de reacții: de la extaz mistic la dezamăgire, de la înălțare spirituală ori revelație culturală la uimire sau tristețe, în sfârșit, felurite reacții, reacții personale, însă oricum, Locul nu poate lăsa pe nimeni indiferent, în primul rând pentru simplul fapt că nu e un Loc, ci, înainte de toate, un simbol.

Intelectual de amplitudine, umanist de convingere, autor prolific, poezia fiind doar una din fațetele profilului său complex, Liviu Pendefunda a plonjat încă de la începuturile sale literare într-o zonă a nevăzutului, a nespusului și ezotericului, care intriga de-a dreptul în perioada anilor cenzurați: Sideralia (1979), Farmacii astrale (1981), Astrul cojilor de ou (1982), Falii 1 (1983), Tihna scoicilor (1984), Falii 2 (1985), Cabinetul doctorului Apollon (1986) erau adevărate capcane ideatice pentru „unii” unor ani în care cifrarea și descifrarea, găsirea cheilor și identificarea ușilor reprezenta un antrenament cotidian în cultură și presă.

Amploarea căutărilor sale poetice avea să impună prin numeroasele volume ulterioare, nu puține cărți de eseuri, de exercițiu a gândirii, unele de poezie. În aceste vorbe adunate aici în vremuri de pandemie, când închisă în casă citesc puținele cărți care mă acompaniază în ”exil” , așadar nu pot ajunge la vreo bibliotecă, notez timid câteva gânduri numai despre Ierusalimi* o carte-obiect pe care o am în fața mea, dăruită de autor acum un an când împreună cu familia dumisale și câțiva prieteni israelieni se afla la Tel Aviv și ne-am petrecut o frumoasă după amiză privind ochiul de apă transucid și melancolic lucitor de la Habima Square. O carte de altfel remarcată de mulți, comentată din plin, o carte cu ilustrații excepționale, de mare finețe imagistică semnate de talentata fiică a poetului, pictorița Elleny Pendefunda, copilul-minune al artelor plastice devenită o tânără plasticiană în ascendență, cu carieră europeană.

 

Vocația grandiosului din cariera extrem de bogată și de diversă a celui ce este profesor universitar doctor și medic neurolog de vocație, estetician și editor de revistă, traducător și exeget, face ca subiectul, grandios în definitiv, Ierusalimul să fie cât se poate de firesc… Căci intelectualul de amplitudine, umanist din convingere, autor prolific și dăruit Liviu Pendefunda avea să exprime firește în poezie, întâlnirea (în literă și în fapt) cu Locul pomenit mai sus, centrul spiritual al umanității. Contemplarea, departe de-a instala microbul melancoliei ori al neputinței tragice,ceea ce la poeții romantici venea de la sine, limpezește premisele reverberației: este vocația asumării responsabilitățiii, a asumării măreției, a vieții, a naturii umane, a spiritului superior.Dacă forma acestei poezii este whitmaniană, îndrăznesc să spun, așijderea, suflul ideilor care o animă…

Atmosfera este voit doldora de simboluri (cum altfel?)și cam fiecare face apel la un segment din cunoaștere ori din spiritualitate. Cel care este al creștinătății este mai transparent și duce mai ușor către mentalul colectiv.

Poetul revizitează mental momente majore, istorii mărețe, prin imagini evocatoare, adeseori de mare acuitate și frumusețe: „Și atunci deschide-se-va de pe Eufrat/ vadul miilor de oști;/ praf vor fi și ziduri de cetate,/ sânge și cenușă un înreg regat.// Sfărâmatu-se-vor idoli de aur, argint/aramă,de piatră și de lemn/ în furtunile farmecelor lor/ ce‘n curbuberu picioarele aprind.// Ci doar în nemurire semn/ aduce-vor/ un tom ce‘ i miere pentru duh,/ pelin pentru al trupului blestem” ceea ce, să recunoaștem, este nespus de emoționant. „Emoție artistică”, cam asta ar fi treapta pe care se încearcă descifrătorul de povești și simboluri vechi printr-o nouă încifrare : aceea a poeziei. De aici paradoxul creației sale: plecând de la sensuri încifrate, poetul ne trimite prin descifrare, la noua încifrare a poeziei.

Ca și cum ne-ar zice : eu m-am chinuit și am înțeles, vă dăruiesc vouă sensul descifrării pe care îl potrivesc în altceva, în vers, în noua încifrare ca o altă miraculoasă găoace.

Îmi amintesc ceea ce spuneau sau chiar exprimau alți poeți printre care israelianul cu rădăcini românești Menahem Falek: „Oraș greu este Ierusalimul”, vorbe care se potrivesc și deschiderii descrise de Liviu Pendefunda: „Fi-voi, parcă eu, cheia adâncului ducând,/ poarta să deschide/ la ntâia înviere,când cerul și pământul/ dispar în focul de nceput și blând// din lacrimi tânguire,vaier și durere,/ șarpele flămând/ intra-voi în cetatea,care vântul/ construi-o-va peste aceea care piere.”

Totul este elaborat,deliberat, construcțiile verbale cu bună știință îngreuiate ca cititorul să simtă și să resimtă ”greutatea” istoriilor care au însemnat lumea: „Cu douăsprezece chei voi fi chelar/ spre roza crucii câte trei/ și la pătratul lor toiagul meu de aur/ la temelie așeza-va câte un ashar”, iată ce va fi așezat la temelie, un ashar, piatra cuboidă dreptunghiulară, accea denumită de Vitruvius drept ”opus isodomum” unitatea de bază a construcției (chiar și la greci, chiar și la fenicieni).

Cum ziceam, densitatea simbolurilor și referințelor este foarte mare, poate descurajantă pe alocuri, multe din ele vin desigur din antichitate, multe din ele sunt de sorginte culturală, unele din ele ajung la evul mediu luminos/umbros / iluminat, după cum devine cazul… „Lapis philosophorum -fiecare poartă/ va fi cum este,cum a fost/ căci timpul unui Mare Înțelept și Faur s’a prăpădit în infinitul soartă.” scrie poetul adept al ambiguității (ah, cartea lui William Empson , Seven Types of Ambiguity care ne-a luminat tinerețile literare … un clin d’oeil e atât de binevenit.) Așadar în mijlocul acestei poezii odată ajuns, poți alege: mult sau puțin, simbol sau metaforă: „Îndepărtează de templul din oglindă/ căci El lumină e;/ iar eu mă’nchin și sorb elixirele astrale,/ Ființa Pururea Fiindă.” Hotărât lucru, poezia asta nu e pentru materialiști teleghidați, accesul e pentru încrezători /căutători și crezători, aflați poate… «Nel mezzo del cammin di nostra vita/ mi ritrovai per una selva oscura, ché la diritta via era smarrita.»

Așa cum scrie Camelia Ilie într-un luxuriant studiu dedicat poetului ,citez: „O arhitectură textuală lucrată foarte atent, așadar, un templu care adăpostește cele mai reprezentative obiecte de cult închinate Spiritului Universal, al cărui intermediar ori mesager înțelegem că ar fi Liviu Pendefunda.” Cum îi dau dreptate rafinatei exegete, mă rezum la a nota doar deliciile,înțelepțirile, însingurările sau meditațiile pe care poezia le poate provoca citiorului obișnuit, poate nepătrunzător de texte vechi și nici de aluzii masonice surprinzătoare, care intrigă și inevitabil, fascinează. Cel mai frumos poem al cărții este chiar Ierusalimi, căci în el poetul dă și proba stăpânirii eposului liric.Foarte convingător de parcă s-ar deschide de fapt un roman ( de preferință , pentru mine, sadovenian) ”Soarele nu mai răsare în dimineața aceasta când dincolo de orizonturi cerurile pierd al clopotelor clinchet de lumină și surle de argint în norii romboizi adună trecute hore de naiade.” ( Mi-am luat libertatea cam obraznică de a eluda despărțirea pe versuri, de dragul acestei excepționale descrieri și deschideri…)

La câte poeme s-au alăctuit prin vremi, dedicate acestui loc sfânt, curaj îți trebuie să te încumeți de subiect și tocmai de aceea mă simt datoare să punctez câteva spuneri absolut remarcabile: „Vai, câtă lume prăbușită în ăst grăunte de Infern în care, crezând într’unul singur Dumnezeu, atâtea suflete se împletesc în ură și în vânt hain!” Poemul ar trebui citat integral, și ar trebui citit ca atare căci are propria curgere și structură, e o construcție elaborată cu spuneri de poezie pură. Poate că nu trăim acum „vremuri mari”, dar măcar avem dreptul să aspirăm la inspirația pe care vremea vocației grandorii o putea cuprinde. Așadar aceste cuvinte nu fac decât să semnaleze o lume poetică în care merită să intri și să te lași vrăjit, desvrăjit, încifrat și descifrat, căci vei avea delicii, întrebări și dureri nemăsurate.

—————————————

* Liviu Pendefunda, Ierusalimi (pe drum/ de trei ori douăzeci/ pești sinaptici/ Falii XII), ilustrații de Elleny Pendefunda, Contact internațional, Iași, 2017

Cleopatra LORINȚIU

Tel Aviv, Israel

29 aprilie 2020

Load More Related Articles
Load More By Mihai Mircea Totpal
Load More In Stiri Exclusive

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Check Also

Vasilica GRIGORAȘ – Omul și cartea, ființe deopotrivă

„Cărţile sunt fiice ale cerului pogorâte pe pământ ca să aline suferinţele neamului omenes…