Concursuri de fotografie şi desen organizate de Rotary
Asociaţia „Clubul Rotary Valea Prahovei” continuă să promoveze tinerele talente din staţiunile montane. Rotarienii au organizat şi în acest an trafiţionalele concursuri de pictură şi desen, având ca temă „Centenar Hotel Palace Sinaia”. Este vorba despre aniversarea a 100 de ani de existenţă a celei mai vechi unităţi hoteliere din staţiune – o clădire reprezentativă pentru Valea Prahovei, un monument de arhitectură realizat de vestitul arhitect Petre Antonescu. Elevii s-au înscris înb număr mare la cele două concursuri, iar lucrările lor au fost deja publicate pe site-ul Asocieţiei „Clubul Rotary Valea Prahovei”. Dacă la secţiunea desen au participat numai micuţii din clasele primare, cea de Creaţie Artistică şi Fotografică a fost destinată numai elevilor din şcolile gimnaziale şi preuniversitare. La finalul lunii martie va avea loc festivitatea de premiere a tinerilor, însă până atunci puteţi vota şi dumneavoastră cele mai reuşite picturi sau fotografii. Toate lucrările au fost publicate pe site-ul www.rotarybvp.ro. Prin organizarea acestor concursuri, tinerii de pe Valea Prahovei sunt încurajaţi să-şi pună imaginaţia şi talentul la încercare. La finalul lunii, se va realiza un clasament, iar cele mai bune lucrări vor fi premiate de Asociaţia „Clubul Rotary Valea Prahovei”.
Partajează acest conținut:
Publică comentariul