Brasovul continua sa se modernizeze prin fonduri europene

Cristian Petrescu, ministrul dezvoltării regionale şi turismului, a semnat astăzi, 23 februarie, la Braşov, trei contracte în valoare de peste 30 de milioane de lei, incluse în Planul Integrat de Dezvoltare al polului de creştere Braşov, finanţat în cadrul Programului Operaţional Regional.

Proiectul Achiziţia şi instalarea echipamentelor specifice pentru creşterea siguranţei şi prevenirea criminalităţii în unităţile de învăţământ şi pe domeniul public din localităţile Codlea, Săcele, Râşnov, Predeal şi Ghimbav are o durată de implementare de 16 luni şi o valoare totală de 2.715.601,47 de lei, din care 2.146.767,03 lei reprezintă finanţare nerambursabilă. Prin proiect se vor amplasa sisteme integrate de securitate (detecţie, semnalizare şi avertizare la incendiu, detecţie şi avertizare la efracţie, control acces şi supraveghere video) în 10 unităţi de învăţământ din localităţile Codlea, Ghimbav, Predeal, Râşnov şi Săcele și se vor înființa 5 dispecerate de monitorizare la nivelul secţiilor de poliţie din respectivele localităţi. De asemenea, prin proiect vor fi formate 25 de persoane care vor administra sistemele de securitate şi vor opera dispeceratele de monitorizare.

Proiectul Reabilitare clădire cu destinaţie de locuinţe sociale în municipiul Braşov are o durată de implementare de 19 luni și o valoare totală de 4.628.587,44 de lei, din care finanţarea nerambursabilă este de 3.666.074,16 lei. Proiectul constă în crearea a 44 de noi locuinţe sociale prin reabilitarea unei clădiri neutilizate în prezent, cu o suprafaţă totală utilă rezultată de 2.391,92 mp. Eficienţa energetică a clădirii va fi sporită în vederea îmbunătăţirii condiţiilor de mediu. Astfel, 119 persoane aflate în situaţii de risc vor avea acces la condiţii decente de locuire, prevenind marginalizarea şi excluziunea lor socială.

Proiectul Dublare pasaj rutier Fartec are o durată de implementare de 25 de luni și o valoare totală de 23.523.995,98 de lei, din care finanţarea nerambursabilă este de 18.484.824,09 lei. Acest proiect va îmbunătăţi infrastructura rutieră în zona de nord a municipiului Brașov prin dublarea pasajului suprateran Fartec de traversare a magistralei CF 200 Brasov – Sibiu cu o lungime totală de 682,65 metri inclusiv rampele de acces. Astfel, se va obţine o fluidizare a traficului şi o reducere a  consumului de carburanţi şi diminuarea emisiilor poluante.

„Sunt mulţumit de activitatea de până acum a braşovenilor în ceea ce priveşte pregătirea proiectelor pentru POR, indiferent dacă vorbim despre autorităţile publice locale sau despre mediul privat. Braşovul s-a descurcat mai bine decât alte oraşe în ceea ce priveşte întocmirea planului de dezvoltare, atât de scrierea şi depunerea proiectelor, cât şi prin punerea lor în practică. Muncipiul Braşov are alocate 74,3 milioane de euro prin Axa 1 – sub-domeniul Poli de creştere, fonduri la dispoziţie pentru dezvoltarea durabilă a municipiului, punând în valoarea trecutul şi resursele locale. Prin asemenea investiții vom dezvolta infrastructura și vom crea locuri de muncă noi, atât pe durata implementării proiectelor, cât și, cel mai important, pe perioada exploatării acestora”, a declarat ministrul Cristian Petrescu.

SURSA: http://www.mdrt.ro/

Load More Related Articles
Load More By Mihai Mircea Totpal
Load More In Stiri Brasov

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Check Also

Proiectate de austrieci: 10 km de pârtii la Râşnov, telegondolă şi lac de acumulare

Ieri a fost prezentat master planul de peste 36 milioane de euro pentru dezvoltarea staţiu…