Copiii au primit sfaturi de vacanță

184 Copiii au primit sfaturi de vacanțăCopiii au primit sfaturi de vacanță În ultimele zile, elevii şcolilor din Câmpina au avut parte de multe întâlniri cu agenţii de Poliție Rutieră, care au ţinut să le reamintească principalele reguli de circulaţie, înainte de începerea vacanţei. Mai mult, la manifestarea organizată în centru municipiului, în urma unei idei a directorului Casei Tineretului, copiii au fost invitaţi să vadă cum funcţionează noul aparat radar, intrat de curând în dotarea poliţiştilor câmpineni. “Săptămâna micului participant la trafic” a continuat prin unităţile de învăţământ, acolo unde agenţii au stat de vorbă cu elevii. Elevi care „şi-au turnat”, la un moment dat, părinţii şi bunicii, în ceea ce priveşte nerespectarea regulilor de circulaţie. Din punctul de vedere al poliţiştilor de la Circulaţie din Câmpina acţiunile de prevenire au avut efectul scontat, având în vedere că în decursul anului 2010 nu s-a înregistrat niciun accident în care să fie implicat un mic participant la trafic. Unul dintre aspectele discutate la întâlnirea cu elevii a fost cel al traficului în apropierea unităţilor de învăţământ.  Relu NISTOR

Partajează acest conținut:

Eu sunt principalul “vinovat” pentru existenta acestei publicații electronice, pretențios numita “Revista”, care își consuma existenta acum în mediul virtual. Sunt un simplu blogger, fără veleități de jurnalist sau studii de specialitate în acest domeniu, fiind economist la baza și manager în activitatea profesionala. Aceasta revista este pentru mine, în primul rand, un hobby, un rezultatul al unei munci zilnice susținută cu mare pasiune și dragoste de tot ce tot ce înseamna frumos în viata (caractere, fapte, locuri), veștile bune și gândirea pozitiva în special, din simpla dorința de a COMUNICA și de a fi mai aproape de OAMENI.

Publică comentariul

You May Have Missed