totpal daily news

CREANGA DE CUVINTE

***

În amiaza bunătăţii,

se cuibăreşte lacrima mea,

ce scaldă o creangă de cuvinte,

şi îmbobocesc lumini,

când gânduri de noapte

caută şchiopătând adăpost,

când eu mă străduiesc

să las la vatră

tinereţea timpului

puţin rămas,

dar nu pierdut.

*

 

PLĂPÂNDA PLOAIE

***

Plăpânda ploaie

îmi cere-adăpost

când fuge

de propria-i

răceală.

La mine în palmă

bălteşte şi-o sorb

şi simt cum răceala-i

s-aşterne-n albastrul

ce-o cheamă.

*

Devin sloi de gheaţă

şi simt din adânc

chemarea din lupi

alergând prin pustiuri.

Mă cheamă prin ierburi

s-aţâţ foc de dor,

când haita şireată-şi

dispută

amurg de poveste.

*

 

ENIGMATICA MARE

***

Ascult…

şi parcă tot ce-a trebuit

să fie spus s-a spus,

când s-a îndeplinit

înnourarea,

când marea a-nghiţit

răsărit şi apus,

când oamenii

înfaşă amintiri

şi-n zeci de nopţi

îşi poartă supărarea

cu paşi grăbiţi,

înfipţi în umedul nisip,

scriind înşiruite basme.

*

Şi marea paşi şterge

şi sentimente încleştate

cere,

când umedă ţine cărarea

de du-te vino

a valurilor care pier

în nepăsarea-i.

*

Şi-n fiecare pas e o poveste

prea tristă

să-i fie mării alint.

*

Şi-n fiecare val

e o mireasă

ce îşi oferă buchetul de spumă

înadins.

*

Şi piere pas,

iubire şi mireasă

şi casa crabului

cu muncă de Sisif

… rămâne

jarul din apusuri

să-înalţe tot

ce menestrelii

au scris

şi versul să îi fie mării

caier

când toarce caldul vis

din gândul lui Isus.

*

 

SĂ FIU

***

Găsesc pădurea neschimbată

şi înţeleg

că vrea să mă absoarbă

şi să mă păstreze

printre arbori

cu rădăcini ascunse

de culoarea

din adâncul meu

pustiit de nelinişti

dar hrănit

cu darul tău, Doamne.

*

Doar aşa îmi poate fi

apărată fiinţa,

sălăşluind în copac,

protejată de scoarţa

ce nu te dă

ca pe o mireasă vândută

şi nu te piere

ca un bun

ce nu mai este bun.

*

 

SERBAREA MORŢII

***

Moartea mea

nu va fi decât somn, copile.

Tu să-mi zideşti narcise,

pe ape găsească-şi crini galbeni, surori,

când fi-va serbarea deschisă,

izvoare lucească în ochii de om.

*

Sublimul să şteargă suspine

şi calmul pădurii să-şi aibă inel,

mă-mpresure lin,

cu verde m-anine

visul de ieri.

*

Altoiul cu neputinţe,

cel scris fără de cuvinte

să-ţi fie, copile, îndemn.

*

 

ÎMI AMINTESC

***

În urma noastră,

semne de întrebare

încovoiate

ca trăirile noastre

ostenite.

*

Doar punctele

susţin

bătaia suflului

de durere îngropat

în privirile celor rămaşi.

*

Păduri de semne

cu ochii în pământ

rugând cerul

să fie milostiv.

*

 

EU ŞI LINIŞTEA

***

Şi iar e linişte

în casa aceasta

şi pe pereţi

perechi de gânduri

în dans

se întrec

şi-n colţuri

păianjeni

ţes voaluri,

când iarna aşteaptă

să spună poveşti.

*

Doar mâna o-ntind

şi culeg un crâmpei

din ziua ce nopţii

îi deapănă somnul.

*

Cu mine când eşti

pe seara de gene-ţi alerg.

Ajung asfinţitul

şi-l sorb,

să nu se destrame.

*

 

ŞI PLOUA…

***

Şi ploua şi ploua,

iubirea de pe frunze

o împrospăta

cu apa vie

a dimineţii, dor

ce-mbie omul călător

să poposească

în iubiri ascunse,

ferite de al rugului amnar

ce jaru-şi dă

şi-aşterne în cenuşă

timpul trecut

din amintirea minţii,

când frunţi boltite

se sprijină în adevăr

şi-n poezii caută căuşul

să soarbă poemul

din frunza de somn.

*

 

TRISTEŢE DE DUMINICĂ

***

Aprind o lumânare – grijuliu –

Şi casa se învăluie în zâmbet sfânt.

Şi aerul ia iz de iasomie,

prin cărţi, se înrădăcinează

                        busuioc.

*

În rame, par să prindă viaţă

flori triste, de octombrie plângând.

Doar ele stau cu mine, sunt povaţă,

şi-n mână ţin stiloul tot mai strâns.

*

Şi cui să scriu? Şi ce să scriu?

Când nu e nimeni să m-asculte;

să vadă, ce se-nalţă acum

printre cuvinte ce zidesc morminte.

*

Şi gândul mă săgeată

să fiu şi eu cuvânt.

Aducerile-aminte sunt şoapte vii,

                        de-acum,

când doar albastre taine

în umbre se preling

şi lumânarea piere

topită, ca o noapte

ce singură-şi ţese veşmânt.

*

Tristeţe de duminică,

sunt fericită acum!

*

 

PRAG DE IUBIRE

***

Te simt aproape,

desigur, o himeră,

mă locuieşti

şi nu-mi eşti chiriaş.

Între cer şi pământ,

depărtarea mă cere,

statornicia are şi ea

un cuvânt de spus.

Şi fiecare pas

mă-ndeamnă

spre pragul redutei

vecernii să-nalţ

în ritm de colindă

să cânt curcubeul

pe prag de iubire

dansând noul vals.

*

————————————————————————-

(Din volumul „Creanga de cuvinte”, Editura Nico, 2013)

————————————————————————–

HETREA JINGA Cornelia, s-a născut la 13 decembrie 1953 în comuna Hetiur, Judeţul Mureş. A copilărit şi a urmat Şcoala elementară în oraşul Rupea, Judeţul Braşov. A absolvit Liceul Pedagogic la Braşov. A publicat cărţi pentru copii, antologii de texte, caiete complementare manualelor şcolare. În anul 2008 debutează cu poezie. Cărţi publicate: „Prietenul meu vântul”, (versuri), Editura Nico, Târgu Mureş, 2008; „Liniştea din fereastră”, (versuri), Editura Nico, Târgu Mureş, 2009; „De la Dumnezeu pentru Dumnezeu. Broderii psalmice”, Editura Nico, Târgu Mureş, 2009; „Liniştea în rochie de seară”, (versuri), Editura Nico, Târgu Mureş, 2011; „Creanga de cuvinte”,  (versuri), Editura Nico, Târgu Mureş, 2013. Este distinsă cu nenumărate premii şi diplome pentru creaţie literară. :Membră a Asociaţiei Artiştilor Plastici Mureş, din anul 1993. Expune tablouri în ulei pe pânză şi icoane pe sticlă în expoziţii personale şi colective. (George Roca – Rexlibirs Media Group)

Load More Related Articles
Load More By Mihai Mircea Totpal
Load More In Stiri Exclusive

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Check Also

TOP 5 locuri in care se distreaza pe cinste orice prahovean!

Fiecare om vrea sa traiasca frumos, sa se bucure cat mai mult de viata in prezenta prieten…