În anii care urcam în Munții Apuseni, la Roșia Montană, venind din Nord, treceam prin Turda și opream la Alba Iulia. Vedeam cum anticul Apulum, medievalul Bălgrad, azi Municipiul Alba Iulia, se pregătește pentru Centenarul Marii Uniri Naționale. Atunci, citind mai mult despre Marea Adunare de la Alba Iulia, am început să meditez ce frumos ar fi să fiu și eu de 1 Decembrie 2018 la Alba Iulia și ideea s-a transformat în dorință. Ar fi piosul meu omagiu față de cei ce au înfăptuit a doua reunificare a națiunii căreia îi aparțin. Aș fi unul din zecile de mii de români veniți, din țară și străinătate, la cea mai mare sărbătoarea istorică a neamului nostru, prioritar în acest spațiu din vremuri imemoriale. Am sentimentul că aparțin unei națiuni care, de-a lungul încercatei ei istorii, a rămas statornic unită prin limbă, tradiții, credință și mă însuflețește prin identitatea ei unică.

În 2017 am coborât din Munții Apuseni, fusesem împreună cu Latina la Roșia Montană și ne împărtășeam impresiile celor văzute și aveam satisfacția că imensele afișe stridente, dominante ale investitorilor canadieni ”Gold Corporation”, agățate pe toți stâlpii și gardurile, dispăruseră iar biroul propagandistic ”Gabriel Resources” era închis; proiectul exploatării bogatelor zăcăminte aurifere era sistat. Omul de mare cultură, Vlad Alexandrescu, în vremea cât a fost Ministrul Culturii, a întocmit dosarul documentației sitului arheologic de aici, având în centru mina de aur și așezarea romană Alburnus Maior atestată documentar din 131 AD. Dosarul l-a trimis la sediul UNESCO din Paris, solicitând expres trecerea sitului arheologic pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO, ceea ce ar fi interzis orice exploatare minieră în zonă. UNESCO a luat în considerație dosarul documentat cu promisiunea de înscriere pe lista Patrimoniului Mondial la prima întrunire a Comitetului Internațional UNESCO. Românii aveau acum speranța că, cel puțin ultima mână de aur din Munții Apuseni le va rămâne lor și nu străinilor. În drum spre casă am oprit o jumătate de zi la Alba Iulia, în Citadelă pregătită frumos pentru Centenarul Marii Uniri și eram optimiști că vom fi și noi prezenți la cea mai mare sărbătoare națională.

Anul 2018 a început cu prevestiri rele din partea guvernului pesedist, dezinteresat în fapte de viitorul țării, ci doar de interese personale, de înavuțire prin orice mijloace necinstite. Îi știam, îi detestam dar, pentru noi, toți românii, ce am protestat împotriva dezavantajosului contract cu investitorii canadieni și distrugerea unui sit arheologic unic în lume, bomba guvernului Dragnea-Dăncilă a venit de la Manama – Bahrain unde, în plenul sesiunii Comitetului Patrimoniul Mondial UNESCO, Ștefan Răzvan Rab, un diplomat fără neam și Dumnezeu, a cerut retragerea dosarului de înscrierea Roșiei Montane în Patrimoniul Mondial UNESCO. Stupoare în plenul comitetului, fiind un caz unic în analele UNESCO, unde toate delegațiile fac eforturi ca propunerile lor să fie acceptate în patrimoniul universal, numai guvernul Dragnea-Dăncilă, prin trepădușul lor, cere retragerea dosarului, nu amânarea ci retragerea. De râsul întregii lumii, de uluire și revoltă a celor ce cunosc valoarea mondială a sitului arheologic din România. Un șoc neașteptat urmat de așteptate consecințe defavorabile. Cunosc Roșia Montană, am fost câțiva ani acolo, am coborât în mina romanilor, le-am văzut pietrele funerare, m-am informat și citit, am scris și publicat un eseu documentat și trăind în Canada, îmi dau seama că și acest guvern pesedist face tot posibilul să vândă puținul aur românesc ce ne-a mai rămas, nu Canadei ce are destul aur, ci interpușilor. Revolta mea, revolta milioanelor de români, a exprimat-o corect și direct Vlad Alexandrescu în parlamentul majoritar pesedist: ”Statul, acaparat de o gașcă de ticăloși care nu dau doi bani pe importanța patrimoniului, a trădat mișelește interesele României.”

Anul 2018 , de la început, în loc de-a fi un an al celebrării celei mai mari împliniri a românilor de acum o sută de ani, a devenit un an de interminabile scandaluri politice și de manifestări antiromânești, ce au umbrit aura ce trebuia să o poarte acest an, iar ziariștii lefegii minimalizează și persiflează evenimentul, sentimentele naționale. Marile proiecte ce se impuneau au fost amânate, abandonate, totul se va reduce la parade, serbări și discursuri plate, după stasurile Bruxelles. Mântuială cât Catedrala Mântuielii.

În septembrie a trebuit să mă întorc în Canada. Înainte de pleca am mers, împreună cu Latina, până la mormântul lui Mihai Viteazul de lângă Turda, la locul căruia i se spune în istorie Câmpia Turzii, să aprindem o luminare, să medităm și să ne închinăm. Merită neîncetat recunoștința neamului, fiind Întâiul nostru reunificator. Noi o facem în anul Centenarului Marii Uniri, fiindcă de Întâi Decembrie nu vom fi la Alba Iulia.

Am plecat din Nordul nostru dimineață și ne-am oprit la Turda, în fața unei copii de Milliarium roman, descoperit în urmă cu trei secole, pe drumul romanilor ce lega Potaissa de Napoca. Milliarium era o bornă de drum roman ce se așeza la fiecare zece mii de pași (aproximativ trei kilometri) și pe care era scris numele împăratului roman , cine a făcut borna și anul. Milliarium de la Turda era din Anno Domini 108, ceea ce este și o atestare documentară a celor două localități: Turda și Clujul, dar ne arată gradul de organizare și randamentul legiunilor romane, sosite de numai doi ani și deja puneau borne drumurilor pe care le construiau. Guvernul Dragnea -Dăncilă nu pus nicio bornă fiindcă nu a făcut nici zece mii de pași de drum național, darămite de autostrăzi, deși aflând și ei că un centenar ar veni de la o sută, în cinstea Centenarului Marii Uniri au zis că vor face o sută de metri de autostradă, deocamdată sunt doar în stadiu de fezabilitate.

Cohorta romană și-a așezat castrul în apropierea unui vicus (așezare, sat) dacic ce se numea Potaissa de la care au preluat numele, castru ce urma să devină municipiu, apoi colonie la venirea Legiunii a V a Macedonica în AD 168. Să se știe că orice legiune romană era urmată de populație romană civilă – cives romani – care intrau imediat în legătură cu autohtonii pentru schimburi necesare vieții. Până la venirea romanilor, dacii foloseau sarea numai pentru ei, romanii au considerat-o mare bogăție și au început să o exploateze și să o exporte în imperiu și astfel colonia a prosperat și a devenit cunoscută. Două forțe au dus la decăderea imperiului: corupția din Roma și tot mai desele atacuri împotriva Imperiului Roman, de la periferie spre Roma. Se vorbește de Retragerea Aureliană din Dacia care, în fapt istoric, a fost o slăbire militară până ce autohtonii și migratorii au reușit să-i izgonească, după care toate castrele, municipiile și coloniile au decăzut, s-au ruinat, mai ales după trecerea hunilor. Dacii s-au retras în vicus-uri împrăștiate, care în timp au început o reoganizare feudală incipientă, ajungând până în secolul X în faza de voivodate. Între secolele XI și XIII, voivodatele cad sub ocupația maghiarilor, care încep o urbanizare de tip feudal în care intră și fosta colonie Potaissa .

Numele de Thorda – Turda – apare, cu certitudine, prima dată în cancelariile maghiarilor la sfârșitul Secolului XII-lea și colonizarea cu secui și sași începe un secol mai târziu. La sfârșitul Secolului al XIII-a administrația maghiară înființează comitate în Ardeal, unul dintre cele șapte fiind Comitatul Turda cu reședința în Civitas Tordensis. Multe din adunările obștești ale nobililor maghiari, numite apoi diete, s-au ținut la Turda. Tot aici a avut loc, în 1438, Adunarea Generală a nobilimi din Ardeal care a ratificat în scris Unio Trium Nationum iar în practică spânzurarea a nouă participanți la Răscoala de la Bobâlna, pe locul care și astăzi se numește Dealul Spânzuraților. Repet, pentru că este ideea mea, de cititor de istorie; cu acest Unio Trium Nationum zis și Fraterna Unio, nobilimea alogenă a început monstruoasa subjugare a românilor autohtoni, pe care ungurii au înăsprit-o continuu în Ardeal până în 1918. În acest sens, e de reținut faptul că tot aici la Turda, dieta a decretat libertate confesională cultelor protestante – luteran, calvin și unitarian – iar religia ortodoxă a românilor era doar tolerată, în biserici de lemn ce le era ușor de făcut scrum. Din infatuare, ungurii au numit piața centrală a orașului ”Piața Libertății Religioase” nu și pentru tolerații de români ce nu aveau nici măcar un episcop în Ardeal la acea vreme, când deja principatul căzuse sub suzeranitate turcă.

Mihai Viteazul a condus și câștigat bătălia de la Guruslău – 3 august 1601 – împotriva principelui transilvan care venise cu o armată superioară numerică prin cei treisprezece mii de turci și tătari apărători ai intereselor otomane. Domnitorul muntean a eliberat Ardealul de sub turci și l-a unit la Țările Române, e drept numai pentru un moment istoric, dar care rămâne astral pentru neamul românesc. Strălucita lui victorie a fost privită cu admirație de unele capete încoronate dar și cu multă ură invidioasă de generalul Basta în slujba Împăratului Rudolf al 2-lea. Și cu multă luare aminte și grijă de către polonezi ce își dădeau seama că vor pierde controlul asupra Moldovei, de habsburgi ce își vedeau pierderea influenței asupra Transilvaniei, de otomani cărora vitejia lui Mihai le-a adus atâtea pierderi militare și văzând în el o forță puternică prin care vor pierde suzeranitatea asupra Țării Românești. Să adăugăm și ura vădită a nobililor unguri pentru drepturile ce Mihai le-a dat românilor ardeleni și pe care, în Dietă, l-au recunoscut doar ca un vremelnic guvernator imperial. Din toate aceste uri și invidii s-au țesut ițele tragicului deznodământ al viteazului nostru reunificator, pe care dușmanii lui în numeau malus dacus.

Plecând de la Guruslău spre Muntenia, și-a așezat tabăra la marginea din jos a Turdei, la câmpie. Tensiunea dintre Mihai Viteazul și Giorgio Basta crescu din nou din miezul vechilor ostilități, din antipatia unuia față de altul. Generalul italian se temea de malus dacus și împreună cu căpitanii valoni făcură planul uciderii lui Mihai. Cronicarii și istoricii, care au dat detalii amănunțite cum a complotat Basta cu valonii și nemții cum să-i înconjoare cortul și să-l ucidă mișelește, menționează și faptul că Basta nu ar fi îndrăznit să-l ucidă pe Mihai fără consimțământ tacit din partea împăratului Rudolf al 2-lea.

Duminică 9 august 1601, Mihai, fără apărarea necesară, în fața celor peste trei sute de valoni și nemții, a fost împușcat, străpuns de lance și decapitat. Trupul gol a fost lăsat în pulbere trei zile și mulți mercenari au luat bucăți din el închipuindu-și că așa vor fi și ei viteji precum Mihai. Rămășițele trupului său le-au îngropat mercenarii sârbi iar capul domnitorului l-a luat paharnicul Turturea și l-a dus la Târgoviște, la Mânăstirea Dealul unde a fost îngropat cu cinstea cuvenită. Pe lespedea, îngrijită de Buzești, scrie: ”Aici zace cinstitul și răposatul capul creștinului Mihail Marele Voievod, ce a fost Domn Țării Rumănești și Ardealului și Moldovei: cinstitul trup zace în câmpia Tordei.”

Miron Costin: ”Și așea s-au plătitu lui Mihai-vodă slujbele ce-au făcutu nemților.”

Lângă copia Mililiarium roman se află poșta din Turda, de unde am luat informații cum să ajungem la Aleea Obelisului ce duce la mormântul Întâiului Reunificator al neamului românesc, am ajuns, din indicator în indicator, într-un parc bătrân ce are o alee ce ne duce la mormântul viteazului domn al unirii din 1598 – 1601. Aici, la început, Doamna Stanca, soția viteazului domnitor, cu învoirea principelui Transilvaniei, a ridicat o capelă în stil bizantin pe care, bineînțeles, ungurii au distrus-o în timp. Ca să ferească mormântul de profanările la care se dădeau ungurii în timpul dualismului, preotul greco-catolic Vasile Moldovan din Sânmihaiul a cumpărat tot locul unde se afla mormântul și l-a însemnat cu o cruce simplă de lemn. Așa l-a văzut Regele Ferdinand și Regina Maria când, după 1918, au venit să se închine la mormântul Întâiului Reunificator al națiunii române. La sugestia lor, Comitetul Femeilor Române din Turda a așezat pe mormânt o măreață troiță de lemn, frumos lucrată, ce avea trei firide cu trei cruci, reprezentând cele trei țări românești Țara Românească, Ardealul și Moldova și inscripția ”Aici a fost răpus marele voievod Mihai Viteazul la 9 august 1601.” Troița a stat aici până în 1977 când în locul ei s-a ridicat Obeliscul Unirii a sculptorului Marius Butunoiu, care a avut ideea să aibă înălțimea de 1601 centimetri și să aibă trei laturi reprezentând cele trei provincii unite. Lespedea mormântului din marmură albă are inscripția ”Aici odihnește Mihai Viteazul, 1593-1601, Domn al Țării Românești, al Ardealului și a toată Țara Moldovei.”

Am fost impresionați de când am ajuns în parcare, unde am văzut mașini din diferite județe ale României, cu pelerini ca noi, veniți să aprindă luminări, să vadă și să afle adevărul istoric, să se închine. Lângă Obeliscul Întâiului Reunificator se află noua Mănăstire Mihai Vodă ce are o biserică la fel cu cea ridicată de Domnul Mihai în București.

Ne-am simțit mulțumiți de acest pelerinaj, în Anul Centenarului, făcut la mormântul lui Mihai Viteazul și plecăm cu gândul să urcăm și la Mânăstirea Dealul, în anul viitor.

ROND ISTORIC SĂLĂJEAN

Iulie 2018, încă o dimineață cu cer acoperit. ”Natura cu vrerea ei, noi cu treburile noastre” zic amerindienii, le dăm dreptate și ne pregătim de drumul nostru; Latina și cu mine. Plecăm cu prietenii noștri, Marcelina și Florin, în Sălaj, avem un tur rutier bine stabilit. Până la Dej, timpul trecu lamentând luna lui cuptor, ce anul acesta a fost luna ploilor și-a inundațiilor și criticând dezastrul politico-social al dictaturii pesediștilor.

De la Dej ne îndreptăm spre Zalău, prin Bobâlna, și începem să ne amintim, din istorie și alte lecturi, date despre răscoala țăranilor români și maghiari de pe Dealul Bobâlna ce s-au ridicat, în anul1437, împotriva înrăutățirii stării lor sociale. Totul a pornit de la un episcop catolic, care a poruncit strângerea zeciuielilor rămase în urmă, cu trei ani, nu numai de la țăranii lui catolici ci, pentru prima dată, și de la țăranii români ortodocși. Cu toții, și unii și alții, au fost nemulțumiți, revoltați și s-au răsculat, adunându-se împreună pe Dealul Bobâlna unde s-au fortificat și s-au organizat sub un nobil scăpătat, Antal Nagy de Buda, cel care a pus bazele Universitas Hungarorum et Valachorum – o stare socială a ungurilor și a valahilor liberi – și a organizat răsculații sub cinci căpitani, un rumân era peste valahi. De la Bobâlna au trimis voivodului Transilvaniei, Csaki, o petiție cu nemulțumirile și doleanțele țăranilor. Csaki s-a înfuriat și a dat ordin să-i decapiteze pe cei ce au îndrăznit să aducă mesajul răsculaților. Obicei de barbar și a pornit cu armata și mercenarii lui să-i suprime pe răsculați. Numai că pe Dealul Bobâlnei, strategic ales și fortificat cu bușteni și care legate cu lanțuri, țăranii cu furci, topoare și măciuci i-au bătut de moarte, învingându-i definitiv. După înfrângere, în iulie 1437, la Cluj-Mănăștur, nobilii speriați de moarte au fost de acord cu multe dintre cerințele țăranilor învingători, dar au tot lungind vorba cu promisiuni în timp ce împreună cu prelații și fruntașii secuilor și sașilor s-au organizat politic și militar în Unio Trium Nationum – uniunea celor trei națiuni – împotriva răsculaților, pe care uniți i-au învins. Astfel, în septembrie 1437, la Căpâlna, Fraterna Unio – uniunea frățească – a stăpânilor unguri, sași și secui – i-au împovărat și mai mult pe țărani, dintre care românii – valahii – vor suferi cel mai mult de-a lungul secolelor. Deși rumânii, urmașii dacilor formau poporul prioritar în Transilvania, cunoscut și recunoscut de istoricii antici de peste o mie cinci sute de ani, nu au fost recunoscuți ca națiune, nu au avut drepturile și privilegiile semințiilor barbare asiatice și ale coloniștilor europeni amărâți veniți peste ei, supunându-i. Fraterna Unio i-a desconsiderat pe valahii autohtoni, i-a hulit și înfeudat, devastându-le, continuu, identitatea secol după secol. Citind istoria rumânilor ardeleni și legile care i-au oprimat iobăgindu-i fără drepturi, am ajuns la o ideea personală, pe care o pot argumenta istoric, că de la Unio Trium Nationum din 1437 a început monstruoasa subjugare a românilor ardeleni și a ținut până la marea uniune națională din 1918. Am dreptul.

Trecem de Bobâlna, o comună veche pe Valea Olpretului , împietrită în sărăcie și pustietate de la venirea cavalerilor apocaliptici: Iliescu, Băsescu, Johannis. Lăsăm în urmă, sus pe Dealul Bobâlnei, monumentul neîngrijit al țăranilor răsculați și ne îndreptăm spre primul mare obiectiv al rondului nostru istoric sălăjean: Porolissum .

Castrul roman Porolissum, din Munții Meseș, a fost ridicat de către o cohortă romană din Legiunea XIII, după înfrângerea lui Decebal în 106 AD. Castrul a fost doar începutul, fiindcă aici, cuceritorii romani au ridicat un mare complex de apărare numit Limes Porolissensis adică limita, frontiera de Nord-Vest a provinciei cucerite de ei numită Dacia Porolissensis . La dezvoltarea complexului de apărare au fost aduse cohorte auxiliare iberice, galice și una chiar din îndepărtata Britanie romană, unde, în schimb multicultural, imperialii romani au trimis o cohortă dacică la apărarea Zidului lui Hadrian – Vallum Aelium. Aici la Porolissum trupele auxiliare au construit un forum impunător, un mare amfiteatru și un apeduct ce aducea apă de la câțiva kilometri, ziduri de apărare și posturi de observații pe culmele din împrejur. S-a format și un vicus, adică o comunitate din veteranii cohortelor romane ce și-au întemeiat familii, rămânând aici, pentru că relațiile cu autohtonii din vecinătate erau bune. După o sută de ani, s-a ajuns de la castru la municipiu cu 15.000 de locuitori și punctul terminus al unuia dintre drumurile imperiale, ce începea la Roma, intra în Dacia, acum provincie romană, pe podul lui Apolodor din Damasc la Drobeta și apoi urca până aici, la Porolissum, trecând prin Tibiscum, Ulpia Traiană, Apulum, Potaissa, Napoca. Drumul imperial – via imperatoria – era larg și pietruit cu dale bine fixate, unele dăinuind până-n zilele noastre – pe care a venit, în 214 AD, împăratul Septimiu Sever ce a ridicat Porolissum la rang municipal – Septimium Porolissium ! După moartea lui Septimiu Sever, pe via imperatoria a venit de la Roma la Porolissum, urmașul său, împăratul Caracalla, împreună cu mama sa ( Extindere: Septimiu Sever a avut doi fii și la moartea sa a hotărât ca amândoi să conducă imperiul; dar Caracalla și-a omorât fratele, ca să rămână numai el împărat ! Și cum pe vremea zeilor, în mitologie, nu era judecată de apoi, doar cea pământească, nu a trecut prea mult timp și Caracalla a fost asasinat pentru a i se lua tronul …Nihil novum sub sole !!)

Impresionante îmi par asemenea călătorii lungi, ale acelor vremuri îndepărtate, chiar și pentru împărați, când singura tracțiune era animalieră. Astăzi, asemenea călătorii, pe asfalt, cu mașini cu mulți cai putere, sunt banale, dar la Porolissum în parcare, acum, când am ajuns, erau mai multe mașini venite din străinătate decât din România. Izbitoarea indiferență românească față de propria istorie, de când suntem înglobați în poleita Uniunea Europeană ce ne stăpânește și îndoctrinează să renunțăm la identitatea națională, pentru niște stele galbene pe fond albastru, ce sunt identice cu caii verzi pe pereți. Numai de îndoctrinări străine am avut parte de la al 2-lea Război Mondial. De aici, de la înălțimea vestigiilor romane, de unde orizonturile sunt pe munții maramureșenilor și ai moților, admirăm o frumusețe unică și o bogăție, care ne înfiorează firea noastră trecătoare și unii avem o stare de vinovăție pentru cât de puțim facem pentru țara strămoșilor noștri, încăpută pe niște mâini antiromânești ce ne distrug trecutul, croindu-ne un viitor fără de țară. Și continuăm să privim cu nepăsare și apatici dezrădăcinarea noastră, ajungând și să ne auto-dezrădăcinăm pe nesimțite.

De la trecuta mea vizită aici, doar drumul până-n antica vamă a Porolissum-ului a fost asfaltat și niște arheologi stoici au dezgropat un sarcofag imens, ce avea urme clare, că în trecut a fost vandalizat. În rest, e multă tristețe dată de dezinteresul față de vizitatori, afară de perceperea taxei. Neîngrijirea se vede la tot pasul, panouri învechite și rare, niciun pliant, carte sau ghid, doar vestigii în paragină, bălării și rari vizitatori; cei ce consultă ghiduri au venit cu ele de-acasă, din țările lor …

Al doilea obiectiv, pe care prietenul nostru Florin îl mai vizitase și de data aceasta doream mult să-l vedem cu toții, a fost Monumentul de la Guruslău. Nu e departe de Porolissum, la o aruncătură de suliță, și e păcat să nu îl vedem. Urcăm niște culmi, coborâm și trecem prin Zalău și nu departe îl zărim pe o culme semeață de deal. Aici, Mihai Viteazul, primul întregitor al neamului românesc de la Burebista și Decebal, a câștigat ultima bătălie a unirii românilor din cele trei provincii; Muntenia, Moldova și Ardeal. Bătălia a avut loc în data de 3 august 1601 și s-a dat între oastea Țării Românești condusă de Mihai Viteazul, sprijinită de forțele Imperiului Habsburgic, conduse de Giorgio Basta împotriva lui Sigismund Bathory, voivodul principatului transilvan, conducătorul oștirii nobililor unguri, la care se alăturaseră vreo treisprezece mii de turci și tătari în interesele dominației otomane. Îngâmfatul Bathory, având o forță armată mult superioară, a deschis bătălia de la Guruslău, dar până seara a pierdut-o lăsând în urmă zece mii de morți, steagurile, armele, tunurile și a fugit în Moldova. Pentru Mihai Viteazul, numit în istoria vremii malus dacus, a fost bătălia încununării unirii a tuturor rumânilor din Dacia antică și mare.

Târziu, la câțiva ani, după întregirea neamului românesc din 1918, în amintirea acestei victorii de boltă a dorinței de unire a rumânilor, la Guruslău, pe deal, Societatea culturală ASTRA a ridicat un obelisc memorial înalt de peste zece metri. La inaugurarea monumentului, au participat personalitățile culturale și istorice, care au forjat marea unire națională din 1918, o adunare de peste zece mii de oameni ce s-au bucurat, aplaudat și au dansat Hora Unirii, simbol de manifestare a voinței de unitate frățească, națională. Vremurile ce au urmat ne-au fost potrivnice și în Septembrie 1940, în urma dictatului nazist- fascist de la Viena, Sălajul a fost ocupat de trupele ungare ce au declanșat crime abominabile împotriva românilor, iar o grupă militară ungurească a primit ordin să arunce obeliscul de la Guruslău în aer. Dinamita, gloanțele și baioneta au făcut parte din acțiunile barbare horthiste împotriva românilor în Nord-Vestul Ardealului. Grupa militară a raportat executarea ordinului iar presa ungurească a scris că: nu s-a găsit, în monumentul fără valoare, sabia și opinca lui Mihai. Pe cât de trufași pe atât de proști și răi: Mihai Viteazul a murit cu sabia în mână la Câmpia Turzii, iar opinca sa au pus-o niște olteni pe parlamentul budapestan, când armatele române i-au eliberat de comunism în 1919. Ungurii de ieri și de azi, ar face mai bine, pentru ei înșiși, să nu mai ridiculizeze opinca și mămăliga românească. Opinca românească le-a drapat steagul pe parlamentul lor, iar mămăliga e un aliment ,nu exploziv, cu care, în timp, se ard toți cei ce ne falsifică istoria.

În locul vechiului obelisc, aruncat în aer de ungurii falsificatori ai istoriei națiunii române, în octombrie 1976 a fost dezvelit un impunător obelisc de douăzeci și șase de metri format din trei lame unite reprezentând marea și fireasca unire a Ardealului, Moldovei și Munteniei din 1918, așezat pe un soclu masiv, patrulater cu basoreliefuri cu Mihai Viteazul, căpeteniile și ostașii lui. Monumentalul obelisc este opera sculptorului Victor Gaga, la propunerea românilor sălăjeni după război. Dar de înfăptuit s-a înfăptuit târziu, la ordinul categoric a lui Nicolae Ceaușescu – președintele ce a ținut și impus, independența și identitatea României – care, acum, este blamat și pentru naționalismul său firesc, justificat în fața iredentismului agresiv. Admirăm îndelung obiectivul, o măreață operă de artă pentru un măreț fapt istoric, și fără să vrem ajungem, a câta oară, să comparăm realizările naționalistului Nicolae Ceaușescu cu președinții marionete de după decembrie 1989, ce nu au făcut nimic, absolut nimic, doar au urmat indicațiile prețioase ale păpușarilor lor străini, ce îi manevrează cum vor: Ion Marcel Ilici Iliescu cu Năstase au lăsat Basarabia la discreția rușilor, conform pactului comunist-fascist din 1939, abolit internațional, Emil Constantinescu cu perfidul Adrian Severin au cedat Bucovina de Nord și Ținutul moldovenesc Herța, Ucrainei lăsând românii de acolo fără sprijin, apărare și drepturi, iar Traian Băsescu în loc să dea cetățenie română la toți basarabeni români, a trecut Prutul și s-a făcut moldovean, cel mai ticălos dintre toți acești antiromâni. Cât privește pe Klaus Johannis, o dezamăgire fără echivoc, a semnat trei legi anticonstituționale împotriva drepturilor de conștiință națională și exprimare a românilor. Aceștia nu sunt naționaliști ca Nicolae Ceaușescu, sunt de-a dreptul anti-români ce demolează și vând România de treizeci de ani. Istoria de Apoi îi va judeca și așeza alături de celelalte iude antiromâne.

Florin a dorit să vizităm și Casa Memorială a lui Iuliu Maniu de la Bădăcin, de lângă Șimleul Silvaniei, acum în Anul Centenarului Marii Uniri, la care marele patriot ardelean a avut un aport determinant . Am fost de acord, entuziasmați de ideea lui și cu multă curiozitate ne-am îndreptat spre acest ultim obiectiv al rondului nostru sălăjean de o zi, fără să știm ce ne așteaptă. Când am părăsit șoseaua, să urcăm pe Dealul Țarinei la casa memorială, am intrat pe un drum gropit, îngust și neîntreținut la capătul căruia ne așteptau uimirile dezamăgitoare, incredibile. Semne evidente de șantier în debandadă și pustiu era indicat pe un panou uriaș pe care scria: Șantier în lucru: REABILITAREA CASEI MEM. IULIU MANIU. Termen de execuție 48 LUNI Data începerii construcției: 03.11.2015 … Data finalizării construcției 03. 11. 2019. Am fost surprinși neplăcut, contrariați: 48 de luni pentru reabilitarea unei case memoriale de o mare importanță și valoare națională ?!?! Va fi dată în folosință la un an după Centenarul Marii Uniri la înfăptuirea căruia Iuliu Maniu a avut un rol hotărâtor, fundamental !! Și în acest caz, nu e vorba de indiferență sau lipsă de bani, ci sunt obstrucții premeditate, bine țintite, din toate părțile, împotriva reabilitării identității naționale. Se știu, se cunosc și sunt oblăduite de parlamentul pesedist Dragnea-Tăriceanu, iar pe Klaus Johannis îl interesează unitatea statului român, cât îl interesează pe un dovleac furajer floarea de colț din Piatra Craiului.

Florin era nervos, intrigat, avea argumente, avea dreptate. Singura alinare, mulțumire am avut-o la Biserica Greco-Catolică din Bădăcin, unde tot Florin ne-a dus, fiindcă avea informația, că la subsolul bisericii, preotul Cristian Borz a amenajat o expoziție Iuliu Maniu. Am ajuns să ne manifestăm sentimentele și credința de identitatea națională în subterane, precum, odinioară, creștinii în catacombele Romei.

Corneliu FLOREA   
Iulie 2018   
 Casa cu Flori – România
Load More Related Articles
Load More By Mihai Mircea Totpal
Load More In Stiri Exclusive

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Check Also

O scenă fantastică filmată în Munții Bucegi face furori pe Facebook – VIDEO

”Un grup de capre negre caută hrană sub stratul de zăpadă într-o zonă stâncoasă din Parcul…