Craciunul pe stil vechi a umplut Poiana Brasov
Basarabenii, ucrainienii şi ruşii care sărbătoresc pe stil vechi naşterea Domnului au luat cu asalt Poiana Braşov. Ortodocşii pe stil vechi sunt mai norocoşi: zăpadă e din plin, aşa că hotelurile, restaurantele şi pârtiile sunt aglomerate. Operatorii de servicii se pot lăuda chiar şi după primul tur de sărbători că au ocupat 80% din spaţiu
Încă de luni după-amiaza, basarabenii, ucrainienii şi ruşii care sărbătoresc pe stil vechi Naşterea Domnului au năvălit în staţiunile montane din judeţul Braşov. Mulţi dintre ei au ales să vină în grupuri organizate prin agenţii de turism, cu autocarele. Din această cauză, ieri, parcarea mare din Poiană Braşov era plină de autocare. Chiar dacă drumul a fost lung din cauza ninsorilor pe care le-au întâlnit pe drum, turiştii se declara încântaţi de cum arata Poiana Braşov iarna. „E foarte frumos aici la voi. Este prima dată când venim, dar am auzit de locul acesta de la prieteni care au fost în anii trecuţi. Vrem să învăţăm să schiem şi să ne petrecem Crăciunul”, a declarat Nataşa, o basarabeancă de peste Prut.
Hotelierii sunt încântaţi de turiştii de peste Prut care le vor completa veniturile. Operatorii de servicii se pot lăuda chiar şi după primul tur de sărbători că au ocupat 80% din spaţiu.
Oaspeţii vor fi răsfăţaţi cu specialităţi româneşti tradiţionale iar atmosfera va fi întreţinută de formaţii şi ansambluri folclorice.
Staţiunile braşovene atrag turiştii din est cu preţuri mai mici cu până la 20%
Preţurile de cazare în staţiunile din judeţul Braşov au fost reduse cu 10 – 20% după Revelion pentru atragerea turiştilor moldoveni, ruşi şi ucrainieni care vor sărbători în acest weekend Crăciunul după calendarul vechi. Deja câteva mii de turişti au luat cu asalt staţiunile din judeţ, pensiunile şi hotelurile fiind rezervate în proporţie de 50-70%.
În Predeal, un pachet de două nopţi cu demipensiune şi masă festivă de Crăciun, inclusiv băuturi, este de 100 de lei pe zi la o pensiune de trei stele. În Poiana Braşov, preţul pentru o cameră dublă este de circa 250 de lei/noapte cu mic dejun inclus.
La pensiuni, preţurile sunt cuprinse între 80 şi 100 de lei pe zi/persoană, preţ care include micul dejun, cina, masa festivă de Revelion şi program cu artificii la cumpăna dintre ani, faţă de 150 – 300 de lei, cum a fost în perioada Crăciunului românesc.
sursa: Buna Ziua Brasov
Partajează acest conținut:
Publică comentariul