Este extremă stângă la echipele de handbal CSU şi Rulmentul şi îşi doreşte să ajungă să joace, la echipe mari, din străinătate.

Cristina Ciucă este una dintre mezinele de la echipa Rulmentul. Deşi a fost cooptată, de doar trei săptămâni, la echipa mare, handbalista a reuşit să se interegreze repede în „lumea celor mari”, cum ea însăşi declară. Tânăra a fost crescută în spiritul sportului şi crede că are un avantaj faţă de ceilalţi sportivi de vârsta sa.

Am făcut karate timp de patru ani. Tatăl meu m-a luat, într-o iarnă, din faţa blocului şi m-a dus la o sală de karate. La început eram timidă, erau persoane de toate vârstele acolo. Am obţinut medalii de aur la diferite competiţii pe plan local şi mi-a fost foarte greu să renunţ. Am combinat handbalul şi karatele până în clasa a şaptea, când deja trebuia să mă pregătesc pentru capacitate“, spune Cristina.

Cu ajutorul sportului, Cristina a reuşit să vadă o parte din lume. Handbalista activează şi la Clubul Sportiv Şcolar Dinamo şi, de trei săptămâni, şi la Rulmentul, unde a visat mereu să ajungă. „Îmi doream foarte mult să ajung la această echipă, dar nu mă aşteptam să se întâmple atât de repede. Am avut câteva jocuri de pregătire cu Mariana Târcă, antrenoarea de la Rulmentul. Dânsa voia o echipă puternică, iar eu şi alte trei colege am fost selectate. Acest lucru mi-a dat foarte multă încredere în mine“, spune Cristina.

Imbină şcoala cu sportul

Tânăra îşi doreşte acum să ajungă să joace la o echipă mare, într-o ţară în care se pune accent pe acest sport. „Încă sunt în căutarea unui loc care să fie pe gustul meu, în care handbalul să fie bine dezvoltat. De exemplu în Danemarca, Spania sau Ungaria, ţări în care condiţiile sunt mult mai bune şi unde sunt echipe de handbal puternice“, declară sportiva.

Chiar dacă sportul este pe primul loc pentru ea, handbalista se gândeşte şi la o a doua opţiune pentru viitorul său. „Sunt fascinată de limbile străine. Sunt hotărâtă să urmez o facultate de profil în străinătate. De aceea, mi-am făcut programul astfel încât să combin şcoala cu sportul. Îmi doresc să dau testul Cambdrige, pentru admiterea în stăinătate“, mai spune Cristina.

Sacrificii pentru handbal

Cristina nu regretă că a făcut unele sacrificii pentru a ţine pasul cu lumea sportului. „Mama m-a susţinut în tot ceea ce am făcut. M-a ajutat să merg în toate deplasările în ciuda dificultăţilor financiare. Sunt foarte multe persoane care cred în mine, mama, fratele meu, doamna Târcă. Aveam o frustrare că am doar 1,60 înălţime şi dânsa mi-a spus că nu contează şi că e important să fiu ambiţioasă“, susţine Cristina, care a renunţat chiar şi la petreceri pentru a fi pe teren.

Fata a încercat şi sportul individual şi pe cel de echipă şi spune că îi place mai mult spiritul de echipă. Fetele de la CSU au reuşit să obţină titlul de vicecampioane în 2010. „Mă înţeleg foarte bine cu toate colegele mele. Este foarte bine când te poţi baza pe cineva“, a încheiat sportiva.

Întrebări şi răspunsuri:

În ce fel crezi că te ajută sportul în conturarea stilului de viaţă?

Cred că ştiu să mă descurc în orice situaţie, am mai multă încredere în mine şi sunt mai ordonată. Am reuşit să-mi creez un program în care pot îmbina utilul cu plăcutul.

Care sunt echipele de handbal în care ţi-ai dori să activezi?

Îmi place foarte mult echipa Olchim şi mi-aş dori foarte mult să ajung la echipa Viborg, din Danemarca. Sunt echipe puternice, cu renume internaţional, la care ajung doar oamenii ambiţioşi şi responsabili.

Ce-i place:

„Cum timpul meu este foarte bine organizat şi îmi rămâne foarte puţin pentru mine, îmi place să mă odihnesc, să mă plimb, să ies la un suc cu prietenii şi să merg la piscină”, ne-a mărturisit Cristina.

Ce nu-i place:

„Nu-mi place să mă abat de la programul meu. Acest lucru mă oboseşte şi nu mai pot da randament, iar relaţiile cu cei din jur devin tensionate”, a mai spus handbalista.

Profil

NĂSCUTĂ: 17 decembrie, 1992, Braşov

STUDII: Colegiul Naţional „Andrei Şaguna”, Braşov

FAMILIE: părinţi, un frate

SURSA: http://www.adevarul.ro

Load More Related Articles
Load More By Mihai Mircea Totpal
Load More In 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Check Also

Top 3 avantaje pe care la cauta tinerii la primul loc de munca

Business woman fairly doing her jobPentru cei mai multi tineri, primul loc de munca reprez…