Cristina LILA – „Flori de lut” (poeme)
FLORI DE LUT
Nu cred că puteam să ştiu
Ce-aş fi vrut cîndva să fiu –
O petală dintr-o floare
Floare, sufletul mă doare
Că te rupe-un strop de rouă
Cînd nu ninge, nici nu plouă
Şi mă-mbătă un descîntec
Cu arome dulci de cîntec
Rece, verde şi tăcut
Şi chiar m-aş fi vrut făcut’
Dintr-o floare grea de lut –
Floarea unui cer tîrziu
Chiar de nu puteam să fiu!
TACERILE DIN FRUNZE
Tăcerile din frunze
Îmi dau clipe confuze
Şi fără de vreo umbră
Privirea îmi e sumbră
Din rochii delicate
Pornesc alte păcate
Iertate sînt de zei –
Lupii cu zurgălăi –
Ce au răpit fecioare
Şi-au scundat vapoare
În porturile dulci
Cu gust amar de nuci
Şi amintiri mai vii –
Fragile păpădii –
Cînd luna e măiastră
La fete în fereastră.
FLORILE DE NUC
Florile de nuc
Către cer m-arunc’
Florile de mac
Înfloresc şi tac
Vii, însîngerate
Fără de păcate
Şi pe cerul rece
Dimineaţa trece
Ca o domnişoară –
Vibrîndă vioară!
CULORILE DE TOAMNA
Culorile de toamnă
Îţi dau emoţii, doamnă
În verdele etern
Şi umbrele se cern
O picătură vie
De aur le învie
Sînt vii, dar ruginite
Ca dulcile ispite –
Iubiri ameţitoare
Cînd sufletul te doare
CULORILE TOAMNEI MĂ-MBIE SĂ SPER
Culorile toamnei mă-mbie să sper
Că nu-i anotimp mai plin de mister
Cîte nuanţe de verde risipite-n pădure
Cu emoţii subtile răspîndite de mure
În oglinzile nopţii s-ar topi orice vis
Adunat cu ardoare din acel Paradis
Unde crudul contur se topeşte
În oceanele lumii unduioase ca peştii
Dar eu simt strălucirea mai vie acum
În verdele palid risipit ca un fum
SCUZA-MA
Scuză-mă că te-am călcat pe umbră
Şi-mi cer scuze că nu vreau să cred
Că nici cerul nu mai e perfect
Cu-acel „pi” ce-mi face viaţa sumbră
Şi apoi ai luat greşit tramvaiul
Şi-ai ajuns într-un triunghi perfect
Care ţi-a impus un epitet
Chiar cind şi-a deschis, fierbinte, raiul
Dar mai aveai nevoie de-o consoană
Care să culce cerul la pămînt
Aşa precum se-apleacă o codană
Cînd e cutremurată de cuvînt.
.FIN
Cristina LILA
Partajează acest conținut:
Publică comentariul