În după-amiaza zilei de 28 septembrie 2015 ora 17:00 la Librăria Mihai Eminescu din Bucureşti a avut loc o dublă lansare de carte – Antologia de poezie „Simbioze lirice” coordonată şi editată de către doamna Rodica Elena Lupu – poetă, prozatoare, director Editura Anamarol şi lansarea volumului de poezii „Poeme cifrate multilingve” a lui George Roca scriitor, poet, promotor cultural, editor de carte, grafician, redactor şi redactor şef la mai multe publicaţii virtuale şi fizice. Înfruntând o vreme extrem de neplăcută cu ploaie şi vânt, un numeros public iubitor de poezie s-a adunat la ora stabilită pentru ai întâmpina pe cei doi scriitori. Invitat special al fost Paul Surugiu – Fuego.

LANSARE-28SEP2015-wb

În cuvântul său de deschidere Rodica Elena Lupu a făcut o scurtă prezentare „În cele 15 volume de poezie sunt cuprinşi de 15 ori câte 20 de poeţi, deci 300 în total, iar în antologiile de proză «Scripta manent», ajuns la volumul 5, deci de 5 ori câte 20 de prozatori fac un total de 100! Am tehnoredactat mai bine de 7.000 de pagini, s-au confecţionat de către George Roca 20 de coperte şi s-a făcut o grafică artistică specială a imaginilor a 400 de autori. Am să încerc să numesc câţiva dintre criticii literari care sunt alături de noi şi am să încep cu domnul profesor Ion Dodu Bălan, dramaturgul Emil Lungeanu, preşedintele Uniunii Epigramiştilor din România domnul George Corbu, editorul ziarului «Bucureştiul Literar şi Artistic» domnul Florentin Popescu, domnul Nicolae Dan Fruntelată… şi bineînţeles alţi mulţi poeţi şi scriitori aflaţi în sală precum, Ion Horea, Ana Calina Garaş, Victoria Florescu, Dona Tudor, Elena Buică din Canada, domnul profesor Dan Bodea, doamna dr. Elena Armenescu, Geo Călugăru, domnul Geo Stroe de la Academia Daco-Română, doamna Stuparu, Laura Niculescu, doamna Bădoiu, doamna Cristina Oprea de la Craiova, doamna Luca, doamna Stănescu… Sper că i-am menţionat pe majoritatea autorilor care sunt în sală ce se află publicaţi în volumele celor 20 de antologii pe care le prezentăm azi. Vor recita din poeziile celor care se află în «Simbioze lirice» actriţa Doina Ghiţescu şi Manuela Golescu. Bineînţeles că va recita şi Paul Surugiu – Fuego.”

După aceste scurte menţionări i-a oferit cuvântul domnului George Roca. Despre acest om complet şi complex trebuie să spun că s-a născut la Huedin, Cluj în anul 1946 şi este stabilit în Australia, la Sydney din 1982. A urmat Facultatea de Filologie – secţia Limba şi Literatura Română. A publicat peste 500 de articole, eseuri, studii, critica literară şi câteva cărţi: „Dezvoltarea arhitecturii în perioada de domnie a binecredinciosului voievod Ştefan cel Mare şi Sfânt” (2006), „Evadare din spaţiul virtual” (2009), „De vorbă cu stelele” vol. I şi II (2010 & 2011), „Căutând insula fericirii” (2013) şi cea pe care o lansează astăzi „Poeme cifrate multilingve” (2015). Pentru talentul său a fost distins cu multe premii: Distincţia „Virtutea literară” (2011), „Premiul Ligii Scriitorilor Români” (2012), Medalia „Virtutea Literară” (2013) şi pe parcursul timpului a devenit membru în multe academii, asociaţii şi fundaţii precum: Academia de Ştiinţe, Literatură şi Arte (ASLA), Emeritus al Academiei Româno-Americane (ARA), Asociaţia Română pentru Patrimoniu (ARP), Asociaţia Naţşională a Cavalerilor de Clio, Liga Scriitorilor din România, Fundaţia Academică Daco-română, Internaţional Association Of Paradoxism, Academia Română Australiană pentru Cultură (ARAC).

Cu drag şi multă emoţie în privire, domnia sa s-a adresat publicului, dezvăluindu-şi profundele doruri de România şi de plaiurile natale, recitând chiar din versurile proprii. Şi-a început mărturisirea „Am emoţii. Am mai fost în Bucureşti şi mi-am lansat mai multe cărţi, dar ca aici nu a fost nicăieri. Eu vin din Australia. Tot ce fac, fac pentru România! Lipsindu-mi limba şi literatura română acolo la Antipozi mi-am zis să-mi fac eu o mică Românie literară, şi cu timpul, mulţi dintre dumneavoastră a-ţi devenit corespondenţii mei. Am ajuns la cifra 1538 de autori, oameni de litere care au venit alături de mine, fiind redactor şi redactor şef la mai multe reviste din lume. Mă prezint astăzi în faţa dumneavoastră cu o nouă carte de poezie. Se numeşte «Poeme cifrate multilingve». De ce multilingve? Pentru că e tradusă în 13 limbi, inclusiv în ebraică şi chineză.”

După cum mărturisea domnia sa, a fost invitat la Festivalul Mondial de Poezie „Mihai Eminescu” de la Craiova, ce s-a încheiat de puţin timp. A dorit să vină acea amplă manifestare, unde au participat poeti din peste 30 de ţări, de pe 6 continente, cu o carte mai deosebită. După cum s-a destăinuit autorul a dăruit publicului un alt mod de a concepe o carte, de a se face mai bine înţeles şi de a asigura cărţii un public cititor şi in afara de graniţelor perimetrului naţional. „Acolo la Craiova am prezentat această carte. De ce? Trebuiau să o înţeleagă şi poeţii care au venit acolo! Şi mulţi au fost poeţi mari, de exemplu domnul Dante Maffia, poet din Italia, care a fost propus pentru Premiul Nobel pentru Literatură! De fapt în cele 208 pagini sunt prezentate 8 poezii, dar cu traducerea lor în alte limbi s-au făcut cele 208 pagini. Sunt poezii pe care le-am simţit.”

Şi acest lucru îl ve-ţi constata şi dumneavoastră cititorii acestui articol, când ve-ţi parcurge cu privirea şi neapărat cu sufletul următoarea poezie a poetului George Roca:

 

Îmbrăţişare

*****

dacă te-aş întâlni

ţi-aş spune

să te prefaci într-un avion

tu,

pentru a-mi face pe plac

ţi-ai desface braţele

şi ai plana lin spre mine

eu…

m-aş preface în pasăre

şi apropiindu-mă de tine

ne-am împleti aripile

într-o îmbrăţişare de suflet şi trup.

mângâindu-ne tandru

până când am simţi

simbioza iubirii noastre.

***

După cum reiese din scurta prezentare, domnia sa este şi redactor la mai multe publicaţii şi grafician la aceste antologii. Referindu-se la această culegere a poeziei contemporane afirmă: „În legătură cu cele 15 volume de poezie vă pot spune că fiecare antologie are peste 320 de pagini, fiecare poet are alocate 16 pagini, inclusiv o fotografie şi o fişă de prezentare, iar cele de proză, peste 400 de pagini şi 20 pagini de autor. Consider că toţi cei care au publicat în aceste volume au scris din suflet şi sunt talentaţi. Desigur, majoritatea autorilor sunt consacraţi dar am deschis larg uşa şi debutanţilor…”

Momentul lansării a fost interesant şi plin de un dialog frumos, poetic, între George Roca şi binecunoscutul cântăreţ Fuego, ce a recitat minunat din poezia scrisă de Grigore Vieru şi din cea a autorului „Poeme cifrate multilingve”. Publicul a aplaudat îndelung prezenţa profesorului Ion Dodu Bălan, care a avut un discurs amplu şi foarte captivant. Domnia sa a afrmat despre această idee extrem de generoasă şi nu numai generoasă, foarte utilă în cadrul oricărei literaturi şi în cadrul legăturilor dintre scriitori. „Acesta este un act de cultură cu totul şi cu totul lăudabil a acestor două personalităţi – George Roca şi Rodica Elena Lupu – pe care le-am pomenit aici. Sunt câteva antologii în literatura română de luat în seamă. Este a lui Perpesicius şi Pillat, este a lui Zaharia Stancu, a lui Giurgiuca, de referinţă! În acest corp de antologii, iată, întâlnim un număr important de cărţi. În antologiile contemporane realizate de cele două personalităţi evocate aici, cu pricepere profesională, cu gust estetic remarcabil, colegialitate şi obiectivitate salutară. Sunt scriitori din toate locurile, din toate generaţiile, din toate orientările estetice, extrem de variate. Antologiile acestea au darul de a-i face cunoscuţi pe numeroşi scriitori talentaţi şi de a-i promova, de a promova talente autentice. Am citit multe din ele cu satisfacţie şi cu folos. Acele note bio-bibliografice sunt contribuţii reale la o viitoare istorie a literaturii române serioase. Sunt lucruri care nu le găseşte nimeni nicăieri. Aici ei au acest dar şi acest merit de le a strânge. Dintr-o istorie literară serioasă nu trebuie să lipsească nimeni. Aşa cum am spus că din Eminescu nu trebuie să lipsească un rând nepublicat, dintr-o cultură sau dintr-o istorie literară nu trebuie să lipsească nimeni. Tu te duci, îl cauţi, vezi cine e, ce a scris, cum a scris şi îţi vezi de treabă. Nu faci experimente pe sensibilitatea şi personalitatea anumitor oameni.”

Ion Dodu Bălan, în încheierea discursului domniei sale a propus să se facă într-o localitate din ţară un cenodac, cu numele tuturor poeţilor, prozatorilor, dramaturgilor, filozofilor „rămaşi în ţărână străină”.

Seara culturală a continuat şi cu alte discursuri demne de atenţie oferite cu generozitate de criticii prezenţi şi s-a încheiat cu lecturarea de către autori, poeţi şi poete, a propriilor producţii, publicate în cele 15 volume de versuri ale antologiei „Simbioze lirice”. Un eveniment cultural minunat, despre care, cu siguranţă ne vom aminti şi peste câţiva ani. Îi felicit şi eu pe cei doi coautori Rodica Elena Lupu şi George Roca pentru iniţiativa susţinerii unei pleiade de spirite înalte, de personalităţi, ce îşi găsesc prin poezie sau proză modul de comunicare cu ceilalţi şi le doresc ca numărul antologiilor să crească, iar această muncă depusă de domniile lor să se bucure de o bună apreciere atât pe plan naţional, cât şi internaţional.

—————–

Dr. Cristina OPREA

octombrie 2015

Bucureşti

Load More Related Articles
Load More By Mihai Mircea Totpal
Load More In Stiri Exclusive

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Check Also

Ești fan „Urzeala Tronurilor”? Iată 6 locații reale care au inspirat faimoasa serie!

Cui nu-i place o escapadă bună într-o altă lume? Dacă ești fan „Urzeala Tronurilor” sau a …