Aproape 8.000 de agenţii imobiliare au dispărut de pe piaţa imobiliară de la începutul anului 2009 , arată datele de Oficiului Naţional al Registrului Comerţului (ONRC), furnizate la solicitarea Money.ro. La o medie de patru angajaţi per agenţie, rezultă că 30.000 de agenţi au rămas fără loc de muncă.

„Vremurile agenţiilor de colţ care stăteau la ciupeală au trecut şi vor rezista doar agenţiile care fac investiţii în angajaţi. Deja suntem la limita de agenţii imobiliare care ar trebui să existe pe o piaţă, fie ea şi în criză. Eu cred că ar trebui să existe o agenţie la fiecare 15.000 de locuitori. În oraşele cu sub 40.000 de locuitori nu este nevoie, pentru că acolo toată lumea se ştie cu toată lumea.

Cât despre angajaţii care şi-au pierdut locul de muncă, dacă sunt 8.000 de agenţii care nu mai funcţionează şi luăm trei-patru angajaţi în medie pentru o agenţie, atunci e vorba de o cifră cuprinsă între 20.000 şi 30.000 de oameni“, a declarat pentru Money.ro, Cristian Cleciu, preşedintele Asociaţiei Române a Agenţiilor Imobiliare (ARAI).

Din cele 13.114 agenţii imobiliare care funcţionau la sfârşitul anului trecut, 2.692 şi-au suspendat activitatea, 614 au fost radiate şi pentru 59 au fost începute procedurile de faliment, potrivit datelor ONRC furnizate la solicitarea Money.ro. În schimb, au fost înmatriculate 425 de noi agenţii imobiliare.

Pentru acest an, datele până la data de 30 septembrie 2010 arată că din cele 12.918 de firme care au ca scop intermedierea tranzacţiilor imobiliare, 3.288 şi-au suspendat activitatea, 727 au fost radiate şi 88 au intrat în faliment. Numărul celor care au fost însă înmatriculate a fost de 290 de firme, un ritm constant faţă de anul trecut.

Altele dispar, altele apar

“Chiar dacă multe agenţii se închid, sunt şi oameni care deschid o afacere pe acest segment. În principiu, ar trebui să fie un business bun, pentru că nu e nevoie de cunoştinţe, piaţa nu este una reglementată, aşa că îi permite oricui să deschidă o agenţie imobiliară”, ne-a mai declarat Cleciu.

Din cele 425 de înmatriculări înregistrate în 2009, cele mai multe agenţii imobiliare au fost înfiinţate în Bucureşti (162), Ilfov (30), Cluj (23), Braşov (20) şi Timiş (19). La polul opus se află judeţele Bistriţa Năsăud, Covasna, Gorj, Sălaj, Telorman, Vâlcea, Clălăraşi, Giurgiu, fiecare cu câte o agenţie, Vrancea şi Caraş Severin (câte două pentru fiecare) şi judeţele Alba, Buzău, Maramureş (fiecare cu trei firme).

În primele nouă luni ale acestui an, din cele 290 de noi agenţii imobiliare, 126 au fost înregistrate în Bucureşti, 23 în judeţul Constanţa, 20 în Ilfov şi 13 în Cluj. În judeţele Bistriţa Năsăud, Botoşani, Gorj, Harghita, Olt, Satu Mare şi Suceava au fost înmatriculate câte o firmă pentru fiecare în parte.

Situaţia falimentelor, suspendărilor şi radierilor

În ceea ce priveşte radierile, anul trecut, cele mai multe au fost în Bucureşti (138), Timiş (37), Iaşi (28) şi Braşov (26). La polul opus se află judeţele Botoşani, Harghita şi Călăraşi fiecare doar cu câte o firmă radiată, Covasna (2), Teleorman (2) şi Maramureş, Mehedinţi şi Vaslui, fiecare cu câte trei agenţii.

Numărul firmelor radiate în primele nouă luni ale acestui an l-a depăşit pe cel înregistrat pe întregul an 2009: 727. Cele mai multe agenţii radiate au fost din Bucureşti (236), urmat de Cluj (51), Arad (45) şi Braşov (34). În judeţele Covasna (1), Mehedinţi (1), Bistriţa Năsăud (2), Gorj (2), Sălaj (2) şi Teleorman (2) au fost înregistrate cel mai mic număr de radieri, potrivit datelor ONRC.

Din cele 2.692 de firme care şi-au suspendat activitatea, 758 au fost în Capitală, 155 în Cluj, 134 în Timiş şi 128 în Constanţa. Anul acesta, din cele 3.288 de firme care şi-au suspendat activitatea, 992 sunt din Bucureşti, 179 din Cluj şi 172 din Timiş.

În ceea ce priveşte falimentele, datele ONRC arată că numărul acestora a ajuns la 88 în primele nouă luni ale acestui an, faţă de 59 înregistrate pe tot parcusul anului trecut.

SURSA: http://www.money.ro

Load More Related Articles
Load More By Mihai Mircea Totpal
Load More In 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Check Also

Soferii model fac toate aceste lucruri! Fa-le si tu!

Nu este deloc greu sa fii un sofer model in trafic, sa conduci prudent si sa ai grija de a…