Home Cronica de artă plastică : STRUCTURALISTUL IOAN LĂZEANU

Cronica de artă plastică : STRUCTURALISTUL IOAN LĂZEANU

10 min read
0
0
235

Calendarul expoziţional 2010 al Filialei UAP Prahova a înregistrat un eveniment excepţional prin semnificaţia lui artistică, unic ca realizare plastică şi mesaj ideatic – estetic: Personala pictorului Ioan Lăzeanu – ploieştean get-beget, fost elev al maestrului Ovidiu Paştina, la Şcoala Populară de Arte şi absolvent al Academiei de Arte Transverbale din Berlin, discipol al lui Michael Vetter – fondatorul ei şi profesor al artistului nostru.Publicul  – în majoritate alcătuit din colegi de breaslă ai expozantului, s-a arătat surprins şi şocat de viziunea artistului Ioan Lăzeanu, ca şi de stilul ales de el în a gândi altfel, când  pictează. Într-o epocă în care convingerile filosofice ale creatorilor coexistă tot mai aprig, dl Ioan Lăzeanu prefigurează excepţia care întăreşte, de fel, regula, prin suita de tablouri lucrate într-o manieră uimitoare, izvorâtă din ştiinţa / arta semnelor – combinate pe pânză, într-atâta de original încât ciudăţenia devine exponenţial o frumuseţe aparte, e drept, rece, dar frumuseţe.  Privind oricare din aceste lucrări, simt – i-am spus franc artistului – că   văd  oraşe şi metropole de pe Pământ, prin satelit ! Preopinentul m-a aprobat pe loc, descoperind că intuisem exact ceea ce dânsul probabil avusese vag în vedere. Că, da, într-adevăr aşa este: picturile domniei sale sunt nişte pertinente vederi cosmice, palpitante parcurgeri stratosferice operate printr-un ochean faustic, deconcertant. Schematice, la prima vedere, tablourile ineditului nostru expozant instituie un univers cu izvoare în Semiotică – ştiinţa semnelor. Domnia sa ne relevă o lume între virtual şi sentiment omenesc prevenitor, sobru, rezervat; o lume care, de n-ar părea, în contextul vremurilor de azi şi viitoare, una premonitivă, anevoie ne-am linişti; ţintim în fiecare seară ziua următoare, în tonuri accelerat întunecate, înfricoşându-ne speranţele şi viitorul. Există o perceptibilă nelinişte în pânzele artistului nostru,  concepute ca Pasiuni (rădăcina titulaturii fiecăreia), din care derivă un fel de  rău de înălţime – pe care orice plutire în văzduh o insuflă celor mai mulţi dintre noi, care însă, rămaşi cu picioarele lipite de Terra, ne „povestesc” cine este a r t i s t u l Ioan Lăzeanu şi ce crede dumnealui despre Pictură, în pragul secolului XXI. De altfel, expoziţia a fost însoţită de un pliant conţinând crezul său artistic (etic şi estetic), crez construit pe temelia educaţiei artelor vizuale germane contemporane – pe care, din 1973 instruindu-se acolo, le-a asimilat edificator. „Cred că arta este un drum plin de întâmplări, un drum care se cere parcurs la fel cum viaţa se cere trăită” – cităm din acest Crez, interpretabil, desigur, dar fundamental pentru domnia-sa. „Ceea ce se petrece în lucrările mele astăzi, este rezultatul unor jocuri cu linii şi puncte, iar felul cum acestea se combină nu este dirijat de o anumită intenţie, nu au un scop definit”, ne spune artistul Ioan Lăzeanu, negru pe alb, ca şi în pânzele pe care a pictat câteva – vreo 30 de „Pasiuni” – inspirate de Mişcare, de Copilărie, de Joc, de Linişte, de Întâmplare, de Zori, de Linii, de (!) Semne, de Obsesii, de Raze, de Reflectări şamd. Labirintice construcţii cu pensule de felurite lăţimi, într-o geometrie ce duce cu gândul la hieroglifele de pe monumentul antic descoperit de Champolion, toată această suită de „Pasiuni”  instruiesc într-un mod straniu, şi totuşi acaparant, privirile noastre. Ele conferă distincţie creatoare ultra-modernă, valenţele unui stil pictural care l-a propulsat pe conaţionalul nostru în zecile de expoziţii pe care simezele marilor centre culturale ale Germaniei de după 1975 încoace, i le-a prezentat într-o succesiune cu rezonante ecouri în presa de specialitate.  Gândirea artistică în pictura contemporană ni se relevă fascinantă, prin lucrările expuse de maestrul Ioan Lăzeanu, la Ploieşti, în miezul acestei veri capricioase, prin stilul interpretării ideilor „văzute” de Camil Petrescu. Avem de a face cu un vizionar de speţă rară, căruia Arta nu i se pare deplină dacă devine ceea ce ştim de vreo 500 de ani că trebuie să fie îndeobşte; din contra, Arta fără dificultăţile care ne pun judecata de valoare la încercare, vezi un Henry Moore, un Salvador Dali, un Pablo Picasso, nu are viitor ! Privind aceste „Pasiuni” transpuse de dl Ioan Lăzeanu în ciudate hărţi la scări incalculabile, m-am trezit navigând printre Nodurile & Semnele lui Nichita Stănescu, urmărit de sonorităţile aparent abracadabrante ale Îngerului Blond, prin ere paradoxal recognoscibile, de un ermetism cum numai el a ştiut să ni-l facă perceptibil:  „Mai stau o înserare, / ca să văd, / umbră din umbră cum se lasă, / cum al luminii văzătoare dur prăpăd / devine din ce în ce mai moale, / cum se lungeşte umbra după pomi, / cum omul după om se prelungeşte, / cum zidul dimineţii lent se năruieşte, / şi cum lumina atelelor răsare, / pe o cu totul altă înserare”. (Nod 32)  Cheia acestui nou curent pictural ne-o sugerează ingeniosul său autor: „Eu mă las dus de ceea ce văd, sunt surprins, ochii devin curioşi, experienţa mea vizuală începe să se îmbogăţească, iar ceea ce la început apărea fără conţinut, se adevereşte a fi rezultatul mişcării. Pe această cale am descoperit un izvor creativ şi fără influenţa experienţelor anterioare”. Elocvenţă a unui artist care îşi trăieşte opera cercetând-o.

sursa : informatiaprahovei.ro

Load More Related Articles
Load More By Mihai Mircea Totpal
Load More In 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Check Also

Ce avantaje iti ofera pardoselile epoxidice? Afla cat mai multe informatii utile despre acestea

Sa pui bazele unei constructii reprezinta o provocare in toata regula. Esti mereu preocupa…