După ce a vândut 12 ani utilaje de construcţii, Lucian Bălaş s-a apucat de turism

Braşovenii de la Backcountry România, prima companie care facilitează ture cu bicicletele electrice prin toată România încă din 2016, de pe dealurile Transilvaniei până la Vârful Omu, au obţinut o finanţare de 40.000 de euro din fonduri europene pentru realizarea de tururi cu e-bike-urile, arată BizBrasov.ro.

Bicicletele cu asistenţă electrică sunt o soluţie activă, sustenabilă şi ecologică pentru turismul cultural şi de agrement. Tehnologia inovatoare de asistenţă la pedalare face plimbarea cu aceste biciclete accesibilă unui număr foarte mare de persoane care altfel ar considera aceste tururi foarte dificile sau chiar imposibile. Este motivul pentru care în Europa de Vest ponderea acestui tip de biciclete a crescut exponenţial.
„Eu am încercat prima oară un E-Bike acum 3 ani. În câteva luni mi-am cumpărat unul personal iar în mai puţin de un an am decis să-mi deschid o afacere în domeniu – atât de impresionantă a fost acea primă experienţă. Atât de impresionantă este pentru fiecare persoană care se suie prima oară pe o astfel de bicicletă. De aceea peste 50% dintre ei revin pentru a doua, a treia, a şaptea tură”, spune Lucian Bălaş, proprietarul companiei.
Bălaş şi-a petrecut studenţia bătând munţii României în lung şi-n lat, iar primul job a fost la Cabana Mălăieşti. După aceea a „coborât” la Bucureşti, unde a lucrat în departamentul de vânzări al unei multinaţionale de utilaje de construcţii timp de 12 ani, ajungând de la manager de cont la manager de echipă regională.
În 2016 s-a întors către antreprenoriat descoperind că tehnologia s-a dezvoltat până în punctul în care, datorită E-Bike-urilor, poate împărtăşi bucuria traseelor şi munţilor copilăriei cu foarte mulţi oameni.
În 2018 Backcountry Romania a facilitat experienţe pentru 415 iubitori de munte, amatori cât şi împătimiţi, conducând plimbări cu E-Bike-ul prin toată ţara – Transilvania, Piatra Craiului, Roşia Montană, Bucegi şi Vf. Omu, Munţii Semenic, Călimăneşti, Viscri.
În 2019 acestor trasee consacrate li se vor alătura şi cele de oraş, odată cu lansarea diviziei E-Bike Tours Braşov, specializată în turismul urban. Cu peste 1,3 milioane de turişti în 2018 la Braşov, compania consideră că e-bike-urile pot fi o soluţie importantă pentru un turism sustenabil în această zonă. Creşterea judeţului ca destinaţie turistică în ultimii ani a dus la aglomeraţii de vechicule motorizate şi la avansarea fără precedent a Braşovului în topul celor mai poluate oraşe din România.
„Sunt atâtea locuri extraordinare unde se ajunge foarte greu în plimbare, acestea fie sunt vizitate cu maşina, fie cu ATV-ul dacă accesul maşinilor este restricţionat, fie nu sunt vizitate deloc. Turele cu E-Bike-ul au capacitatea de reînvia turismul în multe zone greu accesibile dar pitoreşti.  Iar aici aproape de casă, sperăm ca an de an să auzim din ce în ce mai rar motoarele ATV-urilor”, a declarat Lucian Bălaş.

Foto: Backcountry România va fi prezent pe 21-22 februarie la standul Consiliului Judeţean Braşov din cadrul Târgului Naţional Turism de la Romexpo.

SURSA: http://www.bzb.ro
Load More Related Articles
Load More By Mihai Mircea Totpal
Load More In Stiri Brasov

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Check Also

Apart Hotel “Best Choice” Sinaia

Cazare in Sinaia “Best Choice Apartments” Apart Hotel “Best Choice” Sinaia cuprinde două a…