Cu sapte ursi carpatini in ograda, la Fantanele

173 Cu sapte ursi carpatini in ograda, la FantaneleÎn urma sesizării Asociaţiei de protecţie a Animalelor “Milioane de Prieteni” Braşov, inspectorii din cadrul Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Arad s-au deplasat la Fantanele, pentru a verifica o situaţie ieşită dn comun. Inspectorii au controlat gospodăria domnului C.Gheorghe din localitate, „unde s-a constatat că susnumitul deţine un număr de şapte capete ursicarpatini (bruni)”, informează reprezentanţii DSV Arad.

Urşii dau iar târcoale

Ursii au ieşit din pădure şi dau târcoale Braşovului. Practic, prima ieşire a avut loc la sfârşitul lunii februarie, când vremea s-a încălzit, însă zăpada şi viscolele ulterioare i-au trimis pe urşi din nou la culcare. In pădurile din jurul Tâmpei sunt acum 36 de urşi, dintre care câteva ursoaice cu 7 pui de urs născuţi în această primăvară. Intre timp pădurarii au dus mai multă mâncare în pădure pentru a distrage atenţia mamiferelor de la tomberoanele citadine. Regia Padurilor Kronstadt colaborează cu ICAS şi cu Facultatea de Silvicultură pentru evaluarea şi monitorizarea animalelor în teren. În acest moment sunt trei urşi monitorizaţi prin tehnologie GPS, iar cercetătorii urmau să adapteze dispozitive pe lupi şi pe râşi, însă astfel de exemplare sunt greu de capturat.

Din 1992 „Menţionăm faptul că dl. C. Gheorghe a achiziţionat doi urşi (femela, mascul) în vârstă de 5 luni în anul 1992 de la Grădina Zoologică Braşov cu factură si certificat sanitar veterinar de transport animale vii, diferenţa de cinci capete fiind obţinută prin prăsila proprie în exploataţie”, subliniază inspectorii, menţionând că păstrarea  nimalelor se poate face doar în a numite condiţii şi într-o perioadă scurtă de timp.
„Prin nota de constatare întocmită i s-a adus la cunoştinţă d-lui C. Gheorghe prevederile Legii nr.205/2004 privind protecţia animalelor, conform căruia pot fi deţinute animale sălbatice pe o perioada determinată de timp, în vederea îngrijirii şi recuperării fizice pentru animalele aflate în impas de supravieţuire, preluate din libertate, numai cu acordul Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor”, a subliniat dr. Gheorghe Ban, director executiv al DSV Arad.

SURSA: http://www.ecomagazin.ro

Partajează acest conținut:

Eu sunt principalul “vinovat” pentru existenta acestei publicații electronice, pretențios numita “Revista”, care își consuma existenta acum în mediul virtual. Sunt un simplu blogger, fără veleități de jurnalist sau studii de specialitate în acest domeniu, fiind economist la baza și manager în activitatea profesionala. Aceasta revista este pentru mine, în primul rand, un hobby, un rezultatul al unei munci zilnice susținută cu mare pasiune și dragoste de tot ce tot ce înseamna frumos în viata (caractere, fapte, locuri), veștile bune și gândirea pozitiva în special, din simpla dorința de a COMUNICA și de a fi mai aproape de OAMENI.

Publică comentariul

You May Have Missed