Cum a evoluat preţul apartamentelor vechi din marile oraşe în ultima lună de vară

147 Cum a evoluat preţul apartamentelor vechi din marile oraşe în ultima lună de varăPreţul locuinţelor vechi din Bucureşti şi din marile oraşe ale ţării şi-a continuat tendinţa de scădre începută în 2008. Lunar proprietarii, din lipsă de cumpărători, sunt dispuşi să mai scadă câteva procente din preţ.

„De mult timp nu am avut preţuri aşa de mici pe piaţa imobiliară din România, iar dacă avem în vedere şi marja de negociere practicată care ajunge până la 15-20% din valoarea preţului cerut, ajungem la valori pe care nu ni le imaginam acum 3 ani. Şi totuşi cumpărătorii reali nu se înghesuie, ceea ce indică noi posibile scăderi de preţuri şi în lunile care urmează“, a declarat Adrian Erimescu, directorul general al portalului de anunţuri imobiliare.ro.

În august, apartamentele vechi din Capitală au avut o evoluţie dinamică, în scădere. Valoarea indicelui imobiliare.ro a ajuns la 1.160/euro mp de suprafaţă utilă, cu 1,6% mai puţin decât în luna precedentă şi cu 7,2% mai puţin decât în aceeaşi lună a anului trecut. Toate tipurile de apartamente vechi, indiferent de numărul camerelor au înregistrat scăderi. Apartamentele cu patru camere s-au ieftinit cel mai mult, cu 3,8%, urmate de garsoniere a căror preţ a scăzut cu 2,4%. Apartamentele cu două şi trei camere au înregistrat o scădere de preţ de 1,2%.
0-56319-bucuresti Cum a evoluat preţul apartamentelor vechi din marile oraşe în ultima lună de vară

Scăderi uşoare în Braşov

În luna august, în Braşov, apartamentele vechi s-au ieftinit cu doar 0,2%, preţul acestora coborând de la 905 euro/mp util până la o valoare medie de 903 euro/mp util. În aceste condiţii, în Braşov este atinsă o noua valoare minimă a preţurilor cerute, de la începutul crizei. Apartamentele cu o cameră s-au ieftinit cu 3%, în schimb, preţul cerut pentru cele cu două şi patru camere a crescut în august cu 1,3%, respectiv 1,6% faţă de luna precedentă. Apartamentele cu trei camere s-au ieftinit cu 1%, preţul cerut ajungând la 885 euro/mp util.
0-56320-brasov Cum a evoluat preţul apartamentelor vechi din marile oraşe în ultima lună de vară

Variaţii de preţ în Cluj-Napoca

Preţul mediu cerut pentru apartamentele din blocurile construite înainte de 1990 a ajuns la 1.041 euro/mp util, în uşoare creştere, cu 0,1% faţă de luna iulie. Apartamentele au variat diferit, în funcţie de numărul camerelor. Cea mai mare variaţie de preţ este întâlnită în cazul apartamentelor vechi cu o cameră, unde a fost constatată o creştere de 1,4%. Apartamentele cu două camere s-au ieftinit cu 1%, în timp ce apartamentele cu trei camere au înregistrat o scădere de 1,3%. Preţurile de strigare actuale pentru apartamentele vechi nu diferă foarte mult în comparaţie cu august 2009, cea mai mare diferenţă fiind înregistrată în cazul apartamentelor cu două camere care sunt cu 3,3% mai ieftine, şi în cazul garsonierelor care, paradoxal, sunt cu 3,4% mai scumpe.
0-56321-clujnapoca Cum a evoluat preţul apartamentelor vechi din marile oraşe în ultima lună de vară

Constănţenii au mai lăsat 5% din preţ

Preţul mediu de strigare pentru apartamentele din blocurile vechi din Constanţa a înregistrat o scădere importantă, de 5% în luna august, coborând până la 961 euro/mp util. Faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, diferenţa este de 11,3%. Cea mai mare scădere de preţ a fost înregistrată de garsoniere, a căror preţ mediu s-a ieftinit cu 5,3%. Apartamentele cu două camere s-au ieftinit cu 4,6%, în timp ce apartamentele cu trei camere afişează un preţ mediu cu 3,8% mai mic decât în luna precedentă. În comparaţie cu aceeaşi perioadă a anului trecut, cea mai mare diferenţă de preţ se înregistrează în cazul apartamentelor cu o singură cameră, 12,4%, iar cea mai mică apare în cazul apartamentelor cu două camere, 11,3%.
0-56322-constanta Cum a evoluat preţul apartamentelor vechi din marile oraşe în ultima lună de vară

Scădere medie de 0,6% în Iaşi

În august, preţurile apartamentelor vechi au scăzut per ansamblu cu 0,6%. Tendinţa de scădere nu a fost însă vizibilă la toate categoriile de apartamente. Cea mai mare scădere a fost înregistrată la apartamentele cu trei camere care s-au ieftinit cu 3,6%. În schimb, preţul mediu al apartamentelor cu două camere a scăzut cu 0,9%, în timp ce în cazul garsonierelor, valoarea actuală este cu 2,8% mai mare decât în luna precedentă. Apartamentele mici rămân în continuare mai scumpe decât celelalte categorii din punct de vedere al preţului pe metrul pătrat util.
0-56323-iasi Cum a evoluat preţul apartamentelor vechi din marile oraşe în ultima lună de vară

Toate apartamentele, sub 1.000 de euro/mp în Timişoara

În august, preţul cerut de proprietari şi intermediari pentru un metru pătrat de suprafaţă utilă în cazul apartamentelor vechi a ajuns la 834 euro, cu 1,4% mai puţin decât în luna precedentă. Cele mai afectate au fost apartamentele cu patru camere al căror preţ a scăzut cu 2,7%. Apartamentele cu două camere şi garsonierele au cunoscut un ritm de scădere de 1,9%, respectiv 1,7%. Apartamentele cu trei camere s-au ieftinit cu un procent de 0,7%. Faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, apartamentele sunt mai ieftine cu un procent cuprins între 12,4 şi 15,2%, diferenţa cea mai mare fiind înregistrată la apartamentele cu trei camere.
0-56324-timisoara Cum a evoluat preţul apartamentelor vechi din marile oraşe în ultima lună de vară

SURSA: http://www.capital.ro

Partajează acest conținut:

Eu sunt principalul “vinovat” pentru existenta acestei publicații electronice, pretențios numita “Revista”, care își consuma existenta acum în mediul virtual. Sunt un simplu blogger, fără veleități de jurnalist sau studii de specialitate în acest domeniu, fiind economist la baza și manager în activitatea profesionala. Aceasta revista este pentru mine, în primul rand, un hobby, un rezultatul al unei munci zilnice susținută cu mare pasiune și dragoste de tot ce tot ce înseamna frumos în viata (caractere, fapte, locuri), veștile bune și gândirea pozitiva în special, din simpla dorința de a COMUNICA și de a fi mai aproape de OAMENI.

Publică comentariul

You May Have Missed