Ştefan Doru DĂNCUŞ

Prin 1997 eram şeful editurii „D&T Press” din Sibiu. Dar înainte de-a sta în spatele unui birou de „şef”, am fost „carne de tun” a mass mediei, indiferent că am lucrat în presa scrisă ori în audio-vizual. Datorită acestei meserii am cunoscut incredibil de mulţi oameni, de la opicar la preşedinţi de ţară.

Am scris o broşură care se numea „Cum să faceţi bani rapid” (sub pseudonimul Tudor Vădean) în care ilustram diverse mici afaceri de succes create de oameni simpli care au pornit aproape fără niciun capital şi pe care am tipărit-o. Am avut o audienţă redusă şi n-a mai fost nevoie de al doilea tiraj (ca toţi proştii ce fac o afacere fără a-i cunoaşte dedesubturile, n-am ştiut că actualul falimentar RODIPET avea distribuţie naţională, şi poate că a fost mai bine aşa).

Azi, căutam ceva într-un teanc de publicaţii pe unde am scris ori s-a scris despre mine; şi de la publicaţie la publicaţie, de la teanc la teac de publicaţii îmi vine brusc un gând: cea mai rentabilă afacere e să faci un partid! Oare cum am fost aşa naiv pe vremuri? Mi-am adus aminte de Meleşcanu – care pe vremea A.p.R.-ului a luat bani frumoşi „pentru partid” de la oşeni (Oaş, jud. Satu Mare), şi ştiu asta pentru că eram redactor şef la săptămânalului „Accent” ce apărea la Negreşti-Oaş. Mi-am adus aminte de „şarpele cu ochelari”, cum era poreclit Virgil Măgureanu (el „aspira” bani din Baia Mare, Maramureş, unde avea sau poate mai are latifundii pline de pruni, din fructele cărora face horincă – vezi „Evenimentul Zilei” din 1998 în care am scris despre asta).

Nu vreau să mă întind: dacă aveţi răbdare să citiţi presa de după 1989 şi să faceţi nişte simple racorduri, veţi vedea de unde au bani miliardarii români.

A face un partid e simplu:

1.Trebuie să fii un coate goale care vrea să parvină

2.Trebuie să-ţi creezi „un nume”; ori de poet, ori de scriitor, ori de ziarist, ori de fluieră-vânt prin mass media (un nume pe care să-l bage-n seamă mass media)

3.Ajuns în atenţia publicului, trebuie să „lupţi”, că n-ai de ales, „împotriva nedreptăţilor”

4.Când vezi că ai o cotă de audienţă ridicată – pac!, pui de-un partid (cazul OTV)

5.Programul poate fi copiat de la alte partide, nu-i problemă, dar trebuie să ieşi cu ceva în evidenţă (mai modifici pe ici, pe colo, câte ceva – şi promiţi mai mult decât alţii)

6.Normal, o parte a plebei române va fi de partea ta; le iei cotizaţii, donaţii, participi la mese festive prin tot felul de sate şi mici orăşele, treci la nivel mai mare şi ţii conferinţe prin municipii

7.Sponsorizările, donaţiile, legitimaţiile „de partid” îţi aduc suficient venit ca să mai dai şi tu ceva plase din plastic cu „daruri” pe la case de copii, pe la pensionari, pe la defavorizaţi etc.

8.Odată ce ai „partid” în atenţia publică, apariţiile în mass media devin mai dese, ceea ce înseamnă mai multe „sponsorizări”, „donaţii” etc.

9.Toate acestea – egal „înţelegeri”, „coaliţii”, „aliaţe” cu alte partide

Aşa că tu şi prietenii tăi puteţi trăi bine mersi toată viaţa. Dacă nu câştigi un ciolan în alegeri, faci puţină gălăgie, „pecumcă”, vorba lui Paul Goma, s-au falsificat alegerile. Şi stai bine mersi 4 ani pe banii altora – în „opoziţie”.

La noi, dragi români – numai aşa se poate trăi bine!

Ştefan Doru Dăncuş

România

30 iulie 2011

Click AICI pentru un BONUS:

Load More Related Articles
Load More By Mihai Mircea Totpal
Load More In 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Check Also

Vasilica GRIGORAȘ – Omul și cartea, ființe deopotrivă

„Cărţile sunt fiice ale cerului pogorâte pe pământ ca să aline suferinţele neamului omenes…