A RĂSĂRIT SOARELE AZI DOAR PENTRU MINE
*****
A răsărit soarele azi doar pentru mine.
Şi-a făcut loc pe după norii plumburii.
A dat viaţă himerelor, a topit zăpezile-mi alpine,
Mi-a copt strugurii, rămaşi neculeşi printre vii.
*
Azi am zâmbit fără rost la trecătorii grăbiţi.
Îmi face bine iluminarea de-o clipă a feţelor reci.
Sunt cerşetorul ce-şi schimbă ruşinea-n arginţi
Şi-n apă curată văi de suflete seci.
*
Azi am trăit copilăria-ntr-un ceas
Am primit o solie de zâmbet şi-o dau mai departe.
Sunt călătorul ce caută febril un popas,
Pe care-l găsesc adesea într-un gând de departe.
*
Iar tu, cel ce-mi dăduşi, prin zâmbet, lumină,
Eşti soarele pasului meu străin, efemer.
Mi-ai făcut din toamna asta, grădină
Şi aşa te păstrez, pe al prezentului cer.
***
AM ADUNAT CORĂBII ÎNCĂRCATE
*****
Am adunat corăbii încărcate
Cu aur de douăzeci şi patru carate
Şi le-am dat la schimb pentru o mână de sare,
Scoasă din adâncuri de mine, nu de mare.
*
I-am întins apoi mării o cursă,
Pentru despicarea apei prea scursă
Prin mii de fante de false carene,
Împotmolite în nisipuri eterne.
*
Şi marea s-a făcut că mă crede,
Şi la mine năvalnic nu se repede,
Cu alge încercă însă a prinde
Toate năzuinţele mele avide.
*
La târguiala aceasta ciudată
Fu martor o sticlă cu eticheta pătată
De roşu şi-azur în tonuri de sepie beată
Şi-un şir de cuvinte adunate în ceată.
*
Ele îmi fură apoi şi nuntaşi,
Mărşăluind în ritm de val nărăvaş
Spre ţărmul cu ochi de cetate
Ce toate văzu şi ştie de toate.
*
Pe mare-n furtună, nebun negustor,
Îmi zălogii ziua pe-un zbor de cocor
Şi văzui dedesupt vrerile-mi ninse
Covor pentru paşi spre zările-aprinse.
*
Şi, obosit, poposii pe nisip, la amiază,
Şi adormii vegheat de-un şarpe şi-o barză,
Iar trezirea îmi fu fără şuier de val,
Dar şi fără durluit de caval,
*
Căci aurul la mine iarăşi se-ntoarse,
Să-mi piardă şi visul cu şoaptele-i arse.
***
LA CUMPĂNA CEASULUI-AN (1)
*****
Se uită mama lung spre vale,
Cu ochii ei de azur sfânt,
Cu dorul ce-a bătut cărare
De-atâta zbucium în privit.
*
Nici astăzi fata mea nu vine!
La ce-ar veni? La mărăcini?
Se-nchide ploapa-i cu suspine,
Fără a găsi nimănui vini.
*
La poarta cu vopseaua veche,
Se-aşează binişor pe piatră,
Statuie vie, nepereche,
Al unui timp lăsat la vatră.
*
Ridică-te, patrie scumpă, la veghe,
Ridică-te la un nou început!
Străinii te vor pusă în zeghe,
Dar tu te fă din nou de temut.
*
Acoperă-ţi fii sub aripi, i-adună
Cum cloşca puii, în ceas de furtună,
Şi-ntoarce orologiul să sune,
La miezul nopţii cu lună.
*
Adună-ţi fărâma de vlagă la piept
Şi suflă-i puteri de titan,
Şi fă să strălucească ce-i drept,
La cumpăna ceasului-an.
***
PREA OBOSI JELANIA-N LEAGĂN
*****
Prea s-a oţetit vinul în teascuri,
Prea s-a ascuţit fierul în rană,
Prea s-a aruncat dreptatea în vreascuri,
Să încălzească o sobă străină.
*
Prea s-a lustruit piatra sub paşi,
Prea a crescut buruiana cât casa,
Prea s-a-nfăşurat vrerea-n vrăjmaşi,
Prea se cere bătută iar coasa.
*
Prea s-a uscat gâtul de strigăt,
Prea s-a-ncovoiat spinarea de lipsuri,
Prea s-a-nveninat condeiul de plânset,
Prea sunt multe fără-nţelesuri.
*
Prea obosi jelania-n leagăn,
De prea torida verii-nfăşare,
Ce mult râvnim la ploaie, la reavăn
Şi ce departe s-a dus orice răcoare!
*
Prea străină-i doina în crânguri,
Prea cu jale suspină-n amurg;
Prea s-au pitulat peştii în râuri
Şi apele prea trudite mai curg.
*
Prea încovoiată spinarea,
Sub mii de bice la boier pe moşie
Şi prea s-a scurs până şi lumânarea,
Din sfeşnicul tău, Românie!
***
MIRACOL VIU DE ALBĂSTRELE
*****
Inima mea din crengi de alun,
Un dor pribeag îmi doarme-n plete!
Bogată-i haina ce-o adun,
Izvor în pustietăţi ascete,
Torcând din ani, năvalnic, sur,
Un chip în sute de portrete,
Liman de zbor viteaz şi pur.
*
Mai cântă marea-n valuri line,
Ecoul zguduie abisul,
Umplând de necuprins atinsul,
Far în lumina care vine,
Rupând zăgazuri şi hotare.
*
Urzită-i calea mea cu stele,
Miracol viu de albăstrele,
Ocean de zâmbet şi candoare,
Sărut de răsărit de soare.
***
ŢI-AI AŞTERNUT CAPUL PE BRAZDA INIMII MELE, TOAMNĂ !
******
Ţi-ai aşternut capul pe brazda inimi mele, toamnă!
Mi-ai adus dansul frunzelor din amintiri,
Mi-ai fluturat evantaiu-ţi de serenissimă doamnă,
Străfulgerată de două irepetabile iubiri.
*
La glasul norilor tăi, somnambulic, am ieşit pe terasă
Să respir o himeră din câmpul meu cu ciulini,
Să fiu iar copilul ce întârzie de fiecare dată la masă,
Chiar dacă acum, întârzii să mănânc printre străini.
*
De valsul frunzelor tale în ploaia rebelă, mi-e dor,
De săgeţile-stoluri ce se-depărtează spre sud,
Până şi de ciorile-ţi, când croncăne speriate sub nor,
Mi-e dor, aşa cum tânjesc veşti mai bune s-aud!
***
ADAM
