A RĂSĂRIT SOARELE AZI DOAR PENTRU MINE

*****

A răsărit soarele azi doar pentru mine.

Şi-a făcut loc pe după norii plumburii.

A dat viaţă himerelor, a topit zăpezile-mi alpine,

Mi-a copt strugurii, rămaşi neculeşi printre vii.

*

Azi am zâmbit fără rost la trecătorii grăbiţi.

Îmi face bine iluminarea de-o clipă a feţelor reci.

Sunt cerşetorul ce-şi schimbă ruşinea-n arginţi

Şi-n apă curată văi de suflete seci.

*

Azi am trăit copilăria-ntr-un ceas

Am primit o solie de zâmbet şi-o dau mai departe.

Sunt călătorul ce caută febril un popas,

Pe care-l găsesc adesea într-un gând de departe.

*

Iar tu, cel ce-mi dăduşi, prin zâmbet, lumină,

Eşti soarele pasului meu străin, efemer.

Mi-ai făcut din toamna asta, grădină

Şi aşa te păstrez, pe al prezentului cer.

***

AM ADUNAT CORĂBII ÎNCĂRCATE

*****

Am adunat corăbii încărcate

Cu aur de douăzeci şi patru carate

Şi le-am dat la schimb pentru o mână de sare,

Scoasă din adâncuri de mine, nu de mare.

*

I-am întins apoi mării o cursă,

Pentru despicarea apei prea scursă

Prin mii de fante de false carene,

Împotmolite în nisipuri eterne.

*

Şi marea s-a făcut că mă crede,

Şi la mine năvalnic nu se repede,

Cu alge încercă însă a prinde

Toate năzuinţele mele avide.

*

La târguiala aceasta ciudată

Fu martor o sticlă cu eticheta pătată

De roşu şi-azur în tonuri de sepie beată

Şi-un şir de cuvinte adunate în ceată.

*

Ele îmi fură apoi şi nuntaşi,

Mărşăluind în ritm de val nărăvaş

Spre ţărmul cu ochi de cetate

Ce toate văzu şi ştie de toate.

*

Pe mare-n furtună, nebun negustor,

Îmi zălogii ziua pe-un zbor de cocor

Şi văzui dedesupt vrerile-mi ninse

Covor pentru paşi spre zările-aprinse.

*

Şi, obosit, poposii pe nisip, la amiază,

Şi adormii vegheat de-un şarpe şi-o barză,

Iar trezirea îmi fu fără şuier de val,

Dar şi fără durluit de caval,

*

Căci aurul la mine iarăşi se-ntoarse,

Să-mi piardă şi visul cu şoaptele-i arse.

***

LA CUMPĂNA CEASULUI-AN (1)

*****

Se uită mama lung spre vale,

Cu ochii ei de azur sfânt,

Cu dorul ce-a bătut cărare

De-atâta zbucium în privit.

*

Nici astăzi fata mea nu vine!

La ce-ar veni? La mărăcini?

Se-nchide ploapa-i cu suspine,

Fără a găsi nimănui vini.

*

La poarta cu vopseaua veche,

Se-aşează binişor pe piatră,

Statuie vie, nepereche,

Al unui timp lăsat la vatră.

*

Ridică-te, patrie scumpă, la veghe,

Ridică-te la un nou început!

Străinii te vor pusă în zeghe,

Dar tu te fă din nou de temut.

*

Acoperă-ţi fii sub aripi, i-adună

Cum cloşca puii, în ceas de furtună,

Şi-ntoarce orologiul să sune,

La miezul nopţii cu lună.

*

Adună-ţi fărâma de vlagă la piept

Şi suflă-i puteri de titan,

Şi fă să strălucească ce-i drept,

La cumpăna ceasului-an.

***

PREA OBOSI JELANIA-N LEAGĂN

*****

Prea s-a oţetit vinul în teascuri,

Prea s-a ascuţit fierul în rană,

Prea s-a aruncat dreptatea în vreascuri,

Să încălzească o sobă străină.

*

Prea s-a lustruit piatra sub paşi,

Prea a crescut buruiana cât casa,

Prea s-a-nfăşurat vrerea-n vrăjmaşi,

Prea se cere bătută iar coasa.

*

Prea s-a uscat gâtul de strigăt,

Prea s-a-ncovoiat spinarea de lipsuri,

Prea s-a-nveninat condeiul de plânset,

Prea sunt multe fără-nţelesuri.

*

Prea obosi jelania-n leagăn,

De prea torida verii-nfăşare,

Ce mult râvnim la ploaie, la reavăn

Şi ce departe s-a dus orice răcoare!

*

Prea străină-i doina în crânguri,

Prea cu jale suspină-n amurg;

Prea s-au pitulat peştii în râuri

Şi apele prea trudite mai curg.

*

Prea încovoiată spinarea,

Sub mii de bice la boier pe moşie

Şi prea s-a scurs până şi lumânarea,

Din sfeşnicul tău, Românie!

***

MIRACOL VIU DE ALBĂSTRELE

*****

Inima mea din crengi de alun,

Un dor pribeag îmi doarme-n plete!

Bogată-i haina ce-o adun,

Izvor în pustietăţi ascete,

Torcând din ani, năvalnic, sur,

Un chip în sute de portrete,

Liman de zbor viteaz şi pur.

*

Mai cântă marea-n valuri line,

Ecoul zguduie abisul,

Umplând de necuprins atinsul,

Far în lumina care vine,

Rupând zăgazuri şi hotare.

*

Urzită-i calea mea cu stele,

Miracol viu de albăstrele,

Ocean de zâmbet şi candoare,

Sărut de răsărit de soare.

***

ŢI-AI AŞTERNUT CAPUL PE BRAZDA INIMII MELE, TOAMNĂ !

 ******

Ţi-ai aşternut capul pe brazda inimi mele, toamnă!

Mi-ai adus dansul frunzelor din amintiri,

Mi-ai fluturat evantaiu-ţi de serenissimă doamnă,

Străfulgerată de două irepetabile iubiri.

*

La glasul norilor tăi, somnambulic, am ieşit pe terasă

Să respir o himeră din câmpul meu cu ciulini,

Să fiu iar copilul ce întârzie de fiecare dată la masă,

Chiar dacă acum, întârzii să mănânc printre străini.

*

De valsul frunzelor tale în ploaia rebelă, mi-e dor,

De săgeţile-stoluri ce se-depărtează spre sud,

Până şi de ciorile-ţi, când croncăne speriate sub nor,

Mi-e dor, aşa cum tânjesc veşti mai bune s-aud!

***

ADAM

*****

Adam ar fi putut cingătoare din şarpe,

Să-şi facă, ascultând vocea divină,

fără a privi spre fructul oprit.

*

n-ar mai fi fost alungat din paradis,

ci ar fi rămas singur

neştiind să miroase o floare.

*

Dar alese s-arunce propia-i vină,

De amnezie de evocare, lovit.

Pe Eva, după ce, muşcând,

Printre copaci s-a ascuns.

*

Apoi a ales să privească,

Să asculte glasul străin

Şi, pentru Eva, a ales să muncească,

Nu să verse asupra-i venin.

***

—————————————————-

POPESCU Daniela

Madrid, Spania

15 februarie 2016