ÎNTOARCERE
*****
Bucurie, aripa ta îmi atinse umărul,
În căderea imaginară a zăpezii copilăriei.
Mă-ntorc spre tine, te privesc cu mirare,
mi-acordez strunele sufletului
să-ţi mai cânte o dată oda,
să-ţi mai facă de Crăciun o urare.
*
Fericire, steaua ta mi-atinse odihna pe câmp,
În aşteptarea lunii pline, peste brazda-ngheţată.
Mă-ntorc spre tine, te privesc cu mirare,
Mi-acordez strunele minţii,
Să-ţi mai aducă o dată, omagiu, o şoaptă,
Să-ţi mai ridic o dată înfrigurată cântare.
*
Apoi am să scriu istoria voastră comună
Cu sânge şi smoală la răscrucea de vise.
Să se-ntoarcă spre voi, însetatul,
Să-şi domolească tamborul marşului,
Să asculte, sorbind din voi, freamătul,
Să-şi mai vindece o dată oftatul.
***
ÎNTRE ANOTIMPURI
*****
Ascut fierul de plug fără recoltă în zare
Împletesc funii pentru ţăruşii din brazdă,
Chiar dacă-i furtuna de ţurţuri peste ogoare
Şi ochii-n zadar aşteaptă ploaie să cadă.
*
Opritu-s-a-ngheţul în paşi grăbiţi către casă,
Răzvrătitele amurguri cad la masa tăcerii;
Zadarnic se tot pleacă grâul sub coasă,
Căci muşcă foamea din glie sub arşiţa verii.
*
Iar salcia s-apleacă stingheră spre unde:
Nu´s fete să-şi facă de Rusalii cunună!
Hăţişul Pădurii Nebune spre sate pătrunde
Şi peştii îşi pierd, apre amonte, de urmă.
*
Dorm apele-n matcă, îngheţul adoarme la mal.
La ceasul-răscruce doar cocşul mai cântă.
Din pod, peste vatră,cade bătrânul caval
Piere stafia, născând o zână din slută.
***
GLOSSA VREMII-NFRIGURATE
*****
Născut la ceasul vremii-nfrigurate
Să dai un suflu nou pe codri şi pe lunci,
Născut-ai o speranţă, din ere-ntunecate
Ce a străpuns hârtia prin ochii tăi adânci.
*
Din slova ta, născut-a pentru viitorime,
Un univers de aur şi codri de argint.
Tu n-ai lăsat în urmă doar un caiet cu rime,
Ci dragostea fierbinte, in clocot şi alint.
*
Ai dat o glossă vremii, zăcând încătuşate,
Când ţi s-au plâns strămoşii din Nistru pân´ Tisa.
Ne-ai dat comori de neam, în rime-mbrăţişate,
Ca un Sărman Dionis ce-n braţe ne-a cuprins.
*
Din steaua ce născut-a, s-alinte românimea,
Ne-ai dat întregul drum de trudă-n raze blânde.
Tu, steag al slovei-patrii, ai îndurat asprimea
Şi toată nedreptatea ce-un neam întreg pătrunde.
*
În cercul nostru strâmt de demoni şi de îngeri,
Cântăm o Cătălină, votâm un Cătălin,
Dar versul tău pătrunde prin mii de mări de plângeri,
Putând zdrobi şi laţul, şi cupa cu venin.
*
Fuseşi sacrificat pe-al neamului altar
Şi ne lăsaşi cu dor să preamărim lichele.
Cât marea are unde, cât ţara, un hotar,
Şi cetina, şi teiul, ne vor doini rebele.
*
Azi te-nălţăm, Emine, şi-ţi întocmim poeme,
Prea mici să ndreptăm ce secolii stricară,
Dar încercăm, sub steaua-ţi, a României steme
S-o ridicăm spre glorii, spălând-o de ocară.
*
Se scurse veacu-ţi singur, al nostru tot mai curge,
Răsar nu feri pe lacuri şi Blanca-n tei te plânge.
***
SPERÂND ÎNTR-O MINUNE
*****
Pădurile se nasc la poarta către stele,
Ascund la pieptul lor şi pasul, şi cărarea.
Adună legănare, dar şi foşniri rebele;
Prin cântecul din sevă, alintă resemnarea.
*
Fântânile se nasc la geana gliei plânse,
Când cad răzleţe spice sub coase ruginite.
O ciutură şi-un lanţ se zbat spre hău neunse.
S-apleacă iar spinarea, sorb greu buzele fripte.
*
Iar râul fierbe-n matcă, rostind o rugăciune,
În dans de unde şchioape, sperând într-o minune.
***
PLAZA DEL TORO
*****
M-am decis:
De mâine merg la corida din Plaza del Toro,
Să iau taurul de coarne.
Mi-am pus costum alb,
Să mă lase să mă aropii uşor.
Vreau să-l scot din cetate viu,
Mai ales că se năpustesc deja vulturi cenuşii.
*
De mâine, el va scrie cu copita: ”Ole!”.
Nisipul arenei e doar un pretext.
Pietrele, luate-n iureş de fugă,
Sunt adevăratele lupte.
*
Dă-te la o parte, n-auzi!
Vrea s-ajungă-n Calea Alcala.
Respiră greu, dar ajunge la timp.
De-acum, se poate odihni,
De-cum poate să vină ploaia.
*
Pe patul de flori îşi ohihneşte rana veche de şase ani.
A început Anul Sabatic!
Intre timp, florile şi-au aprins culoarea,
Să îi ţină de cald,
Până la anul,
Când iar frunzele cad.
***
EMINESCU ŞI EU
*****
Eminescu şi eu,
două entităţi întârziate:
El, romantic întârziat,
Eu, poet întârziat!
Dar amândoi, căutându-ne
patria ideală,
Ascunzându/ne timpul:
el cu obstinaţie_drapel,
Eu cu fluturi-drapel,
Cu căluţi-verzi-pe-pereţi – drapel
*
Eminescu şi eu ne-am întâlnit,
Când Blanca se dusese în lume.
M-am trezit dimineaţa cu vresul pe buze,
După o noate de căutări în rime:
A leagănului copilăriei…
A fost, cred eu,
transplatul de poezie,
Cu care încă mai încerc
Să mă obişnuiesc.
*
Eminescu şi eu:
Două puncte pierdute
În universuri paralele,
neeuclidiene geometrii.
Ale unui ev obosit de apusuri.
El trimite linii drepte,
Eu primesc cercuri
Şi, uite-şa, s-adunară cerbii la lac,
Tot aşteptând măcar un Labiş,
Dacă tot nu-s capabilă
Să tac.
***
LA MIJLOC DE DRUM
*****
N-am să m-ascund
După teme ancestrale.
Interesul fecund
Al clipei externe, reale
m-ar stropi
cu pete banale.
*
Dacă tot citesc
Din joi în Paşte ziarul,
Vreau măcar
Să mă mânjesc
În culori mai astrale.
*
Şi n-am să-ţi spun:
”Îmi iau jucăriile şi plec.”
Sunt la mijloc de drum
Şi nunţi de furnici
Încă mai trec.
*
Am să-ţi spun, totuşi:
”Rămâi cu bine, frunză!”
În curtea mea
Nu cresc lotuşi,
Doar o iarbă confuză.
***
DESCHIDE-ŢI BRAŢELE
*****
Deschide-ţi braţele!
Un ghem de speranţe
Se rostogoleñte spre tine.
Acolo, de unde vine,
Cresc arbori în braţe
Şi ochii au irizări divine.
*
Deschide-ţi braţele!
Plouă cu nuferi
Ce au nevoie de ape,
Au nevoie de-agape,
Au nevoie să suferi,
Când lumea încurca aţele.
***
LA UMBRA ÎNTÂMPLĂRII
