Home Dăruirea de sine într-o lume individualistă

Dăruirea de sine într-o lume individualistă

19 min read
0
0
386

Octavian LUPU

Timpul trece cu repeziciune şi tot mai mulţi ani ne separă de perioada în care ni se cerea să ne oferim „voluntari” pentru proiecte ce ţineau de ambiţiile „societăţii socialiste multilateral dezvoltate”. Epopeea şantierelor de muncă ale tineretului în genul celor de la Bumbeşti – Livezeni sau Salva – Vişeu este de mult timp apusă dezvăluind cruda realitate a voluntariatului impus unor tineri aflaţi la final de adolescenţă, care în loc să descopere valorile adevărului şi dreptăţii erau trimişi în lagăre de muncă forţată.

Aberaţia comunistă a costat mult societatea românească, iar generaţii întregi au plătit tributul lor adus cultului minciunii şi depersonalizării individului în numele unor ideale utopice şi ale unor ambiţii ce nu aveau legătură cu dezvoltarea fiinţei umane. Din nefericire şi în perioada de după decembrie 1989, conceptul extraordinar al dăruirii de sine a fost deformat şi demonetizat, fiecare dintre noi căutând să se izoleze în raport cu ceilalţi în numele competiţiei specifice economiei de piaţă.

În această alergare nebună, am uitat că suntem finiţi, că viaţa se scurge repede, că murim chiar înainte de a ne da seama că ne pierdem în mod progresiv sufletul, omenia, bunătatea şi sensibilitatea faţă de lumea ce ne înconjoară. Îndemnaţi să ne luptăm unii cu alţii pentru a ne defini „teritorii” în mijlocul junglei consumismului fără frâu, uităm că am apărut şi trăim pe faţa acestui pământ fiindcă au existat oameni care s-au dăruit pe ei înşişi pentru a ne putea educa, creşte şi oferi un viitor mai bun. Aceştia ar putea fi părinţii pe care i-am avut, educatorii şi dascălii ce ne-au oferit abecedarul cunoaşterii, colegii şi prietenii ce ne-au înconjurat cu bunătatea lor la vreme de nevoie. Prin urmare, de ce să dorim să tot primim fără a oferi nimic la rândul nostru?

Esenţa creştinismului constă în a primi şi în a da „fără plată”, acest lucru decurgând din umilirea şi jertfa lui Hristos în favoarea noastră, aceasta fiind temelia adevăratului umanism indiferent de epocă. De aceea, cred că într-un fel sau altul va trebui să redobândim înţelesul adevăratei dăruiri de sine, care fără îndoială ne va aduce beneficiul trăirii unei vieţi cu sens, în armonie cu marile legi morale ce guvernează întregul univers.

Reluând modelul economiei capitaliste, am căutat în vasta literatură americană de profil să înţeleg în ce măsură această societate mult mai avansată decât cea românească a reuşit să menţină spiritul dăruirii de sine în mijlocul unui mediu social secular şi materialist. Într-o lucrare intitulată „Viziuni asupra lucrării de caritate: lucrători voluntari şi comunitatea morală” am citit următoarele:

„Comentatorii din domeniul sociologiei au remarcat reminiscenţa în societatea americană a idealurilor altruiste şi voluntariste. Astfel, în 1838 Alexis de Tocqueville reflecta asupra participării democratice în activităţile de voluntariat ca fiind o modalitate eficientă de contrabalansare a individualismului excesiv specific societăţii americane. Cercetătorii din domeniul social au continuat examinarea acestui fenomen, fiind interesaţi de modul în care spiritul de ajutorare voluntară a condus la o întărire a trăsăturilor de înaltă moralitate şi responsabilitate. Însă la mai bine de un secol după Tocqueville, un alt cercetător (David Riesman – 1961) oferea o viziune întunecată a Americii, ce oferea imaginea unei lumi însingurate şi a unei naţiuni alienate moral în ce priveşte disponibilitatea ajutorării semenilor.” [1]

Într-un fel sau altul, s-a putut constata cum bunăstarea economică nu a adus un progres al evoluţiei individului sub aspect moral şi spiritual, ci dimpotrivă, acumularea de bogăţii a adus cu sine exacerbarea egoismului şi a noului său nume, acela de individualism. Această experienţă am putut să o experimentăm din plin şi noi în România, fapt ce ridică întrebări serioase în legătură cu viitorul unui astfel de model social.

Într-o altă lucrare intitulată „Individualismul imoral” se menţionează: „Individualismul, în context istoric şi antropologic, se află într-o directă opoziţie cu noţiunile de familie, comunitate şi naţiune. Din perspectivă americană, individualismul a evoluat pe măsura dezvoltării economice şi urbane.” [2]

De aceea, se poate spune că atunci când discutăm despre voluntariat sau dăruire de sine, dorim de fapt să promovăm valorilor fundamentale ale unei societăţi structurate pe familie, comunitate şi naţiune. Aflat într-o directă opoziţie, individualismul subminează toate aceste instituţii, generând o „atomizare” ce distruge relaţiile dintre oameni, subminând cea mai elementară încredere faţă de ceilalţi, fără de care societatea se prăbuşeşte în haos.

De fapt, când avem curajul „dăruirii de sine” dovedim că avem încredere în noţiunea de om, de societate şi de colectivitate, fie ea restrânsă sau extinsă. Când oferim doar din raţiuni ce ţin de altruism, înseamnă că avem respect pentru fiinţa umană, că preţuim demnitatea fiecărei persoane pe care o întâlnim pe cărarea vieţii. Din acest punct de vedere, putem spune că societatea ajunge să fie edificată, construită pe temelii solide, asigurând o dezvoltare durabilă când privim către viitor.

În acest sens, într-o altă lucrare de referinţă intitulată „Încrederea supusă la încercare” se face următoarea menţiune: „Încrederea reprezintă un fundament temeinic pentru o societate bazată pe mecanisme de guvernare superioare celor ce folosesc controlul individului. Acest lucru este posibil deoarece încrederea permite comunicarea directă între oameni şi rezolvarea rapidă a problemelor ce apar. În plus, la nivel de organizaţii şi companii s-a constatat că încrederea reciprocă şi spontană conduce la derularea tranzacţiilor economice într-un mod mult mai eficient, fără a mai fi necesară definirea unor sisteme complicate de monitorizare şi de rezolvarea a litigiilor”. [3]

Cu alte cuvinte, încrederea simplifică lucrurile fiindcă ea are la bază o conştiinţă superioară ce se dezvoltă prin dăruirea de sine. Din acest punct de vedere, forma cea mai elementară de „dăruire” se referă la acordarea încrederii în relaţiile dintre oameni. Dar dacă societatea este axată pe individualism, dacă fiecare persoană încearcă să-şi rezolve problemele fără să se intereseze de ceilalţi, ba poate chiar şi în detrimentul celor din jur, situaţie dealtfel tipică în România, ajungem să se distrugă ideea de familie, colectivitate şi naţiune, pentru ca în final să ajungem să suferim cu toţii datorită degradării noţiunii de încredere. De fapt, în modul acesta nu facem altceva decât să continuăm promovarea tendinţelor negative elaborate în timpul „epocii de aur”, când întreaga societate a fost debusolată prin inducerea fricii de celălalt, a suspiciunii şi neîncrederii reciproce.

În ce priveşte impactul sentimentelor negative anterior menţionate, într-o altă lucrare intitulată „Factorul frică sau ce se întâmplă atunci când frica blochează Wall Strett-ul”, se fac următoarele afirmaţii: „Suntem confruntaţi cu o realitate deloc confortabilă şi anume că frica sau alte influenţe similare de natură psihologică pot distorsiona pieţele economice generând cele mai mari probleme ce pot fi imaginate pentru economişti, politicieni şi tehnocraţi. Astfel, toate modelele pe care ei le folosesc în mod curent ajung să fie spulberate atunci când spiritul de turmă al fricii blochează economia modernă.” [4]

Astfel avem o imagine relativ completă a mecanismului sărăcirii unei naţiuni pornindu-se de la diminuarea dăruirii de sine, continuând cu exacerbarea individualismului ce aduce după sine reducerea încrederii faţă de semeni, pentru ca în final să se ajungă la o frică ce pregăteşte dezastrul economic. Calea de a ieşi din acest proces distructiv constă în întoarcerea la fundamentele morale ale bunătăţii, încrederii şi dăruirii de sine.

Poate privim la generaţiile de politicieni apăruţi după revoluţie, ca la o clasă de oameni haină şi coruptă de care nu avem cum să scăpăm, ci trebuie să suportăm situaţia sau să ne răzbunăm când pe unii când pe alţii. Cu toate acestea, nu ar trebui să uităm că oamenii care ajung în fruntea unei naţiuni sunt cel mai adesea expresia gândirii de grup ce se manifestă la acea dată. Dacă la nivel de indivizi vom continua să hrănim partea negativă, dacă vom fi excesiv preocupaţi de noi înşine ignorând ansamblul în mijlocul căruia evoluăm, vom ajunge prizonieri unei condiţii ce ne condamnă la suferinţă, iar în viitor poate chiar la dispariţie. Nu trebuie să ajungem însă atât de departe, ci este necesar doar să dăm valoare lucrurilor elementare ce constituie pilonii de rezistenţă ai spiritului uman.

Comunismul a şters ideea de Dumnezeu din minţile oamenilor transformându-i în animale ce luptă pentru supremaţie. Capitalismul post-decembrist a accentuat aceste tendinţe şi ne-a oferit mijloace de promovare a acelui gen de individualism ce nu are nici un fel de sensibilitate faţă de semeni. Însă astfel am ajuns să sărăcim interior şi exterior, cu rezultatul nefast concretizat într-o societate ce încă mai bâjbâie în negura unei interminabile tranziţii.

De aceea, România trebuie eliberată de acest trecut ce s-a materializat în prezent printr-un individualism exacerbat, ce înăbuşă dezvoltarea normală a ţării pentru prezent şi viitor. A fi voluntar pentru sprijinirea semenului, atunci când acest lucru devine o practică pe scară largă, ne va conduce să simţim că facem parte dintr-o familie unită, că aparţinem unei comunităţi robuste şi că împreună constituim o naţiune puternică, ce rezistă cu fruntea sus în faţa încercărilor vieţii. Abia atunci încrederea va lua locul fricii, iar bunăstarea mult visată va putea să apară şi pe îndureratul plai românesc.

———————————————————–

Bibliografie

[1]„Visions of charity : volunteer workers and moral community”, Allahyari, Rebecca Anne, University of California Press, 2000

[2] „Psychotherapy, American Culture, And Social Policy – Immoral Individualism”, Elizabeth A. Throop, Palgrave Macmillan, 2009

[3]“Trust under Pressure, Empirical Investigations of Trust and Trust Building in Uncertain Circumstances”, Katinka Bijlsma-Frankema, Rosalinde Klein Woolthuis, Edward Elgar Publishing Limited, 2005

[4] “The Fear Factor, What Happens When Fear Grips Wall Street”, Colin Read, Palgrave Macmillan, 2009

Octavian LUPU

martie 2011

Bucureşti

Load More Related Articles
Load More By Mihai Mircea Totpal
Load More In 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Check Also

Care sunt beneficiile de care ai parte cand investesti in hidroizolatii de calitate? Afla tot ce trebuie sa stii in acest sens!

Durata si rezistenta pardoselii pe care o alegi pentru terasa depinde intr-o proportie des…